România cheltuie pe salariile bugetarilor şi pensii aproape toţi banii strânşi din taxe, impozite şi contribuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Cheltuielile rigide reprezentate de salarii în sectorul public şi pensii au ajuns să reprezinte 96,3% din principalele încasări bugetare (venituri fiscale + contribuţii sociale), în primele şapte luni din 2020, faţă de 81% la finalul anului 2019, arată o analiză BCR.

La jumătatea anului 2020, deficitul bugetar a ajuns la -4,7 % din PIB (49,6 miliarde lei), valoare semnificativ mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de doar 1,7% din PIB (18 miliarde lei). Doar în luna iulie s-a înregistrat un deficit lunar de -4,5 miliarde lei, iar cel mai mare deficit lunar din 2020 a fost înregistrat în luna mai, de -12 miliarde lei.

„Veniturile colectate la bugetul de stat au fost puternic afectate pe perioada stării de carantină, primele 5 luni ale acestui an accentuând vizibil acest trend de deteriorare a poziţiei bugetare. Comparativ cu anul trecut cheltuielie de capital au crescut cu +2 miliarde de lei”, arată raportul BCR.

Potrivit specialiştilor băncii, cheltuielile rigide reprezentate de salarii în sectorul public + pensii raportate la încasari bugetare dependente de poziţia cilcică a economiei (venituri fiscale + contribuţii sociale) au atins 96,3% în primele şapte luni din 2020 faţă de 81% la finalul anului 2019.

„Profilul execuţiei bugetare în termeni cumulaţi de la începutul anului până în prezent arată un deficit mai mare faţă de criza precedentă din 2009. Deficitul bugetar a atins un nivel nesustenabil iar corectarea sa depinde de capacitatea economiei de a se redresa şi de promptitudinea şi eficienţa cu care viitoarele decizii privind finanţele publice se vor concretiza”, mai arată raportul.

Imagine indisponibilă
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite