Revolut: Mâncarea şi distracţia, în topul cheltuielilor românilor în starea de urgenţă

Revolut: Mâncarea şi distracţia, în topul cheltuielilor românilor în starea de urgenţă

Revolut, platforma financiară globală cu peste 1 milion de utilizatori în România, dezvăluie obiceiurile de cheltuire ale utilizatorilor în perioada stării de urgenţă. Datele sale centralizate arată cheltuieli aproape similare pentru mâncare şi distracţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Datele reflectă comportamentul de consum al utilizatorilor Revolut din România, în perioada 15 martie - 15 mai 2020, în comparaţie cu lunile precedente.
 
Preocupări pentru fashion în timpul stării de urgenţă
 
Deşi nu au putut ieşi din casă fără declaraţia pe proprie răspundere, românii au fost preocupaţi de modul în care arată, precum şi de noile tendinţe. Pe parcursul celor două luni ale stării de urgenţă, utilizatorii Revolut au cheltuit 1,2 milioane de euro pe haine şi accesorii cumpărate online. Numărul tranzacţiilor efectuate la retailerii online de fashion a crescut în medie cu 204%, în timp ce valoarea totală a fost cu 213% mai mare faţă de cea înregistrată în cele două luni anterioare.
 
Zara - numărul tranzacţiilor a crescut cu 1263%, iar valoarea lor a fost mai mare cu 1077%;
Reserved a fost pe locul al doilea în topul preferinţelor utilizatorilor, înregistrând o creştere de 94% a numărului tranzacţiilor şi o valoare a acestora mai mare cu 210%;
About You a înregistrat o creştere de 83% a numărului tranzacţiilor, urmat de H&M cu o creştere de 42%. 
 
Creşteri importante şi în domeniul produselor cosmetice şi de îngrijire personală
 
Dat fiind că saloanele cosmetice au fost închise pe perioada stării de urgenţă, românii au găsit un aliat în Internet şi au comandat online produsele cosmetice sau de îngrijire personală preferate. Aceştia au cheltuit astfel peste 1,27 milioane de euro, cu o creştere de 205% a numărului de tranzacţii şi o valoare mai mare cu 289%. Comercianţii preferaţi în acest segment au fost Notino şi Sin-Say.
 
Divertismentul online a rămas de interes major pentru români
 
Conform datelor Revolut, cheltuielile cu divertismentul online au depăşit 17 milioane de euro în timpul stării de urgenţă, cu un număr al tranzacţiilor mai mare cu 74% şi o valoare în creştere cu 81%. Jocurile online au reprezentat vedeta segmentului, companiile de profil înregistrând creşteri istorice atât din punct de vedere al tranzacţiilor, cât şi al valorii acestora:
 
Activision Blizzard conduce acest segment, înregistrând un număr al tranzacţiilor cu 436% mai mare în comparaţie cu perioada precedentă, în timp ce valoarea acestora a crescut cu 424%.
Microsoft Xbox a înregistrat o creştere cu 276% a numărului de tranzacţii, iar valoarea lor a crescut cu 224%.
Steam Games se află pe poziţia a treia. Numărul tranzacţiilor a crescut cu 223%, iar valoarea acestora cu 220%.
 
Românii şi-au redecorat locuinţele şi au achiziţionat noi dispozitive electronice
 
Numărul total al tranzacţiilor la comercianţii de produse pentru decorarea locuinţei a crescut cu 168%, în timp ce valoarea lor totală a depăşit 3,3 milioane de euro în perioada stării de urgenţă.
De asemenea, într-o perioadă în care aproape orice legătură cu ceilalţi a fost intermediată de tehnologie, românii au simţit nevoia să îşi achiziţioneze noi dispozitive electronice. PC Garage şi Cel.ro au condus acest segment, cu o creştere medie cu 345% a numărului de tranzacţii şi o valoare a acestora mai mare cu 390%. 
 
Vizitele la supermarket au fost mai rare, dar oamenii au cumpărat mai mult
 
În privinţa cumpărăturilor de alimente, tendinţa a fost constantă pe parcursul celor două luni de stare de urgenţă: oamenii au mers mai rar la supermarket, date fiind restricţiile de circulaţie, dar au făcut provizii pentru perioade mai lungi de timp. Utilizatorii Revolut din România au cheltuit peste 20,7 milioane de euro pe alimente, în creştere cu 25% faţă de perioada anterioară, dar numărul tranzacţiilor a fost mai mic cu 11%. Multe persoane au considerat că e mai confortabil să comande alimentele prin intermediul unor aplicaţii mobile, iar cea preferată a fost Bringo, care a înregistrat o creştere de 96% a numărului tranzacţiilor.
 
Aplicaţiile care livrează mâncare au câştigat în popularitate
 
În timp ce restaurantele au înregistrat o scădere cu 48% a numărului tranzacţiilor, aplicaţiile prin care se poate comanda mâncare au devenit foarte populare. Pe parcursul stării de urgenţă, acestea au avut o creştere cu 53% a numărului de tranzacţii, în timp ce valoarea acestora a crescut cu 71%, dat fiind faptul că multe persoane au ales să comande masa la domiciliu pentru întreaga familie.
 
Au crescut donaţiile către cauzele preferate. Librăriile online şi platformele de e-learning au fost, de asemenea, la mare căutare
 
Utilizatorii români ai Revolut s-au implicat şi au susţinut cauzele în care cred, mai mult ca oricând. Numărul donaţiilor directe a crescut cu 123%, iar valoarea acestora s-a majorat cu 220%. Cauzele preferate au fost Patreon (prin care donatorii pot sprijini artişti), World Food Programme şi Bursa de Fericire. Utilizatorii Revolut au donat, de asemenea, prin funcţionalitatea Donaţii din aplicaţie, unde pot alege trei ONG-uri locale către care să doneze. Astfel, românii au donat peste 134.700 euro către Dăruieşte Viaţă, Asociaţia Magic şi SOS Satele Copiilor.
 
Totodată, utilizatorii Revolut au investit mai mult în educaţie. Librăriile online au fost mai căutate decât în trecut, Cărtureşti, Elefant şi Libris obţinând o creştere a numărului tranzacţiilor cu 262%, în timp ce valoarea lor a crescut cu 341%.. În plus, românii au încercat să îşi îmbunătăţească abilităţile cu ajutorul unor platforme pentru învăţare online. De exemplu, Udemy, o platformă online care oferă o gamă largă de cursuri online la cerere, şi-a dublat numărul de tranzacţii, iar valoarea acestora a crescut cu 111%.
 
Din ce în ce mai mulţi români aleg să îşi plătească facturile online
 
Deşi majoritatea românilor achitau facturile în numerar, starea de urgenţă a contribuit la schimbarea acestui obicei, după cum o arată şi datele Revolut. Utilizatorii Revolut din România au plătit peste 6,6 milioane de euro pentru facturi în ultimele două luni, cu o creştere a numărului de tranzacţii de 41% şi o valoare a acestora mai mare cu 44%.
 
Cheltuielile cu transportul în comun, serviciile de carsharing şi benzinăriile s-au prăbuşit 
 
Aşa cum era de aşteptat, cheltuielile cu transportul au scăzut semnificativ în ultimele două luni. Cel mai afectat a fost transportul în comun, care a scăzut cu 90%, în timp ce serviciile de carsharing au înregistrat, de asemenea, o scădere fără precedent: Uber, -78%; Bolt, -81%; Free Now, -87%; Yango, -80%. Benzinăriile au suferit la rândul lor pierderi, înregistrând o scădere cu 33% a numărului de tranzacţii şi cu 35% a valorii acestora.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: