Revine creditul cu buletinul, acum de 10 ori mai scump

Revine creditul cu buletinul, acum de 10 ori mai scump

Românii pot folosi din nou creditul doar cu buletinul pentru a acoperi cheltuielile apărute în mod neaşteptat

Tot mai multe instituţii financiare nebancare acordă credit doar cu buletinul fără prea multe formalităţi, chiar şi restanţierilor la bănci, însă practică dobânzi exorbitante.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Bani până la leafă“, sume de până la 1.000 de lei cu rambursare în cel mult şase luni, uşor şi rapid de obţinut – aceasta este noua haină îmbrăcată acum de mai vechiul (şi celebrul) „credit doar cu buletinul“.

Se oferă, într-adevăr, doar în baza actului de identitate şi a unei cereri scrise, poate fi accesat chiar şi de datornicii care au restanţe la alte credite (către bănci), dar dacă ne uităm la dobânzile practicate constatăm costuri extrem de mari.

Bun pentru clienţii refuzaţi de bănci

Promotorii acestor credite doar cu buletinul se adresează în special persoanelor cu probleme temporare de finanţare (până la următorul salariu), care au nevoie urgentă de bani în orice condiţii, celor cu întârzieri la plata ratelor şi care nu sunt luaţi în seamă de bănci.

Sau se acordă celor care nu se încadrează la un credit bancar (venituri, vârstă sau perioadă la locul de muncă sub minimul acceptat de bănci) ori persoanelor care nu se pot deplasa la bancă sau/şi nu sunt confortabile cu plăţile online (creditul la domiciliu).

Rău pentru dobânda prea mare

Dobânda anuală efectivă (DAE) exprimă sub formă procentuală costul anual al unui credit (dobândă şi comisioane) şi este obligatoriu să fie calculată şi afişată pentru orice produs de creditare.

În cazul noului „credit doar cu buletinul“, cu cât împrumutul este pe un termen mai scurt, cu atât DAE este mai mare. Iar astfel de credite „se acordă în general pe un an, câteva săptămâni sau, unele, 35 de zile (până la primul salariu).

De aceea, ele sunt promovate cu rata pe care trebuie să o plătiţi zilnic sau săptămânal (pentru a arăta o sumă mică) şi undeva scris mai mic pe pagină este şi DAE“, se arată într-o analiză comparativă realizată de finzoom.ro.

Câteva exemple: „la Viva Credit, pentru 1.000 de lei împrumutaţi pe 35 de zile se plătesc înapoi 1.420 de lei (zilnic câte 12 lei), DAE = 3.774%; la Simplu Credit, pentru 500 de lei împrumutaţi pe 35 de zile, se plătesc înapoi 593 de lei, DAE = 482%; la ICredit, pentru 800 de lei împrumutaţi pe 12 săptămâni, cu dobândă de 36%, rambursaţi 1.089 de lei la sfârşitul perioadei, DAE = 1.235%“, potrivit finzoom.ro.

Pentru comparaţie, în ofertele unor bănci apar cu totul alte condiţii.
De exemplu, potrivit aceleiaşi surse, pentru un credit doar cu buletinul de 1.000 de lei luat pe 6 luni, primele două produse oferite de Volksbank şi Banca Transilvania afişează o DAE de doar 10,14% şi o sumă totală de rambursat de 1.028 de lei.
 
Cardul fără comisioane, soluţie alternativă

O soluţie pentru un împrumut rapid şi cu costuri mici ar putea fi cardurile care permit plata în rate fixe, fără dobândă, sau cardurile cu taxa de emitere zero şi fără alte comisioane.

„Pentru a putea beneficia de rate fixe cu dobândă zero trebuie să vă asiguraţi că plătiţi integral rata agreată iniţial. Dacă vă veţi limita la minimul de rambursat (pentru care se primeşte de obicei alerta pe SMS lunar), atunci rambursarea şi dobânzile cardului vor fi cele standard (mai mari decât cele pentru un credit de nevoi personale)“, recomandă finzoom.ro.

De asemenea, dacă faceţi mai multe cumpărături cu acelaşi card doar cu buletinul de la diferite magazine partenere şi în date diferite, asiguraţi-vă că înţelegeţi foarte bine când şi cât trebuie să plătiţi lunar, pentru a nu intra pe dobânzile standard sau, şi mai rău, pe cele penalizatoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: