Revenirea post-Brexit: Lira sterlină merge spre cea mai bună evoluţie săptămânală din ultimii şapte ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lira sterlină se îndreaptă spre cea mai bună evoluţie săptămânală din 2009, faţă de dolar, după numirea Theresei May în funcţia de premier al Marii Britanii, care a readus încrederea în stabilitatea politică, în timp ce Banca Angliei a menţinut, în mod neaşteptat, dobânzile neschimbate.

Potrivit Bloomberg, citat de News.ro, moneda britanică s-a apreciat, în această săptămână, faţă de 31 de valute importante, pe fondul clarificărilor politice care au avut loc în Marea Britanie. Banca centrală a menţinut dobânda cheie la minimul record de 0,5%, la care se află din 2009.

„În mod clar, a ajutat faptul că Banca Angliei nu a redus ieri dobânzile, iar May şi-a preluat mai repede atribuţiile”, a spus Esther Reichelt, analist la Commerzbank în Frankfurt, care a adăugat că este prea devreme pentru o creştere sustenabilă a lirei.

Avansul lirei a încetinit vineri, după ce Andy Haldane, economist şef al Băncii Angliei, a semnalat că va fi probabil necesară o relaxare a politicii monetare, pentru susţinerea economiei în urma votului în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană la referendumul din 23 iunie.

Lira este în urcare cu 0,1%, la 1,3481 dolari pe unitare, cel mai ridicat nivel după 30 iunie. În această săptămână, lira s-a apreciat cu 3,1% faţă de dolar, cel mai mare avans înregistrat din octombrie 2009.

Comparativ cu moneda unică europeană lira este în declin cu 0,1%, la 83,39 pence pentru un euro, dar la nivelul săptămânii a urcat cu 2,2%, cel mai mult în ultimul an.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite