Restanţele la credite au depăşit în septembrie 7,5 miliarde de euro

Restanţele la credite au depăşit în septembrie 7,5 miliarde de euro

Foarte mulţi români au ântârziat cu plata ratelor la credit chiar şi cu mai mult de un an FOTO Adevărul

Restanţele la creditele contractate de populaţie şi firme au ajuns la 7,54 miliarde de euro la finele lunii septembrie, reprezentând aproape 15% din soldul creditelor contractate, valoarea acestora consemnând o creştere cu aproape 20 de milioane de lei faţă de sfârşitul lunii anterioare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei sferturi din valoarea creditelor restante al companiilor au întârzieri la plată mai mari de 365 de zile, cumulând 19,7 miliarde lei (4,5 miliarde euro), în timp ce peste 70% din persoanele fizice cu restanţe au întârzieri mai mari de un an sau "stări de nerambursare multiple", potrivit BNR.
 
Potrivit raportului asupra stabilităţii financiare publicat luni de Banca Naţională a României, nivelul relativ ridicat al ratei de neperformanţă este determinat şi de menţinerea în portofoliu a unei ponderi semnificative a debitorilor restanţieri, inclusiv a acelora care au demonstrat că au o probabilitate foarte scăzută de a mai plăti.
 
„De exemplu, în cazul portofoliului populaţiei, circa 70% din debitorii neperformanţi (care deţin fie credite imobiliare, fie credite de consum garantate cu ipoteci) se aflau în stare de nerambursare de mai mult de un an sau înregistraseră stări de nerambursare multiple (în iunie 2013)“, se spune în document.
 
Autorii raportului notează că băncile au folosit pe scară relativ largă soluţii de restructurare/reeşalonare şi executare silită, dar eficienţa acestor tehnici de gestiune a creditelor neperformante a rămas până în prezent sub potenţial.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările