Românii din străinătate au trimis acasă în primele 10 luni puţin peste 3 miliarde de euro. Remiterile rămân la minime istorice

Românii din străinătate au trimis acasă în primele 10 luni puţin peste 3 miliarde de euro. Remiterile rămân la minime istorice

Mulţi români care lucrează în străinătate trimit acasă bani strict pentru cheltuielile curente FOTO Adevărul

Sumele transferate în ţară de românii de peste hotare s-au ridicat în primele 10 luni ale anului la puţin peste 3 miliarde de euro, mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar mai mult decât în 2011, când s-a înregistrat nivelul minim-record.

Ştiri pe aceeaşi temă

Criza care persistă în ţările cu largi comunităţi de români şi şomajul ajuns la cote alarmante în aceste state îşi fac în continuare simţite efectele negative şi la noi în ţară. Sumele trimise în România de cei care muncesc peste hotare au fost în primele 10 luni din 2013 la fel de reduse ca în anii precedenţi. 
 
Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice – majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare – au ajuns în primele 10 luni ale acestui an la 3,065 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. 
 
Valoarea este cu 3% mai mică decât cea înregistrată în intervalul ianuarie-octombrie 2012, respective 92 de milioane de euro, şi la aproape jumătate comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, an în care remiterile au înregistrat un maxim-record. 
 
Chiar şi cu aceste scăderi, românii se regăsesc pe locul al treilea în topul mondial al beneficiarilor de bani trimişi acasă din străinătate, după Ucraina şi Tadjikistan, potrivit unui raport recent al Băncii Mondiale. 
 
Acestea sunt însă sume care au intrat în ţară prin canale care pot fi monitorizate, transferuri bancare sau prin intermediul companiilor specializate, volumele reale fiind mai mari, având în vedere că cei mai mulţi sunt aduşi în ţară „cu sacoşa“. De asemenea, nimeni nu ştie câţi bani strânşi au românii care lucrează în străinătate. Conform unui studiu mai vechi al Fundaţiei Soros România, românii care lucrează în afara ţării ar fi strâns 100 de miliarde de euro din 2000 până în 2010.
 
Dacă în anii de boom economic muncitorii români din străinătate reuşeau din salariul primit să mai pună ceva bani deoparte, acum, cu greu reuşesc să trimită familiilor rămase în ţară sume pentru acoperirea cheltuielilor curente.
 
Românii au emigrat şi în criză
 
Criza economică a afectat şi România, astfel că mulţi conaţionali au hotărât să-şi „petreacă“ criza în afara graniţelor, unde, deşi veniturile sunt mai mici comparativ cu perioada de boom, sunt în continuare peste cele medii din ţară. 
 
Potrivit unui sondaj al Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung publicat în 2011, peste 40% din gospodăriile intervievate susţineau că o bună parte din venitul familiei vine de la rudele care lucrează peste graniţă şi că aceşti bani îi ajută foarte mult. 
Un studiu recent al Băncii Mondiale arată că cele mai mari creşteri ale numărului de migranţi internaţionali între 2010 şi 2012 au fost înregistrate de România (4,8%), urmată de Turcia (2,8%) şi Ungaria (2,7%). 
 
Analiştii anticipează că remiterile nu vor ajunge prea curând la nivelul din 2007-2008 pentru că ţările de destinaţie sunt încă în criză economică. Aproape două milioane de români au plecat la muncă în Italia şi în Spania în ultimii ani, numărul acestora crescând de peste zece ori în ultimii 5 - 10 ani. 
 
Numai că tocmai aceste state au fost grav afectate de şomaj în ultimii trei ani. La finele lunii octombrie a acestui an, rata şomajului se ridica la 26,7% în Spania, una dintre cele mai mari din Europa, după Grecia, iar în Italia era de 12,5%. Cifrele sunt mult mai îngrijorătoare în rândul tinerilor.

Mai puteţi citi: 

Banii trimişi acasă de românii plecaţi afară au atins minimul ultimilor nouă ani. Sumele transferate în ţară de românii de peste hotare s-au ridicat în primele nouă luni ale anului la mai puţin de 2,6 miliarde de euro, atingând nivelul minim al ultimilor nouă ani.

Tot mai mulţi români „afară“, tot mai puţini bani în ţară. Cele mai mari creşteri ale numărului de migranţi internaţionali între 2010 şi 2013 au fost înregistrate de România (+4,8%), urmată de Turcia (+2,8%) şi Ungaria (+2,7%), potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM). Numărul emigranţilor români se ridica la 2,77 milioane la nivelul anului 2010, ceea ce înseamnă că în 2013 totalul celor plecaţi din ţară a crescut la 2,9 milioane, respectiv cu 200.000 de persoane mai mult.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: