Războiul valutelor: Dolarul, ameninţat de euro şi de moneda chineză. Cum sunt influenţate pieţele de acţiunile lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Planurile geopolitice ale statelor influenţează direct pieţele financiare după pandemie. Rusia ar putea lua în considerare decontarea tranzacţiilor pentru petrol şi gaze în alte monede naţionale decât dolarul, precum euro, iar yuanul se întăreşte şi el faţă de moneda americană.

Moneda chineză a atins maximul ultimilor trei ani în raport cu dolarul american.

Băncile de stat chineze îşi măresc achiziţiile de active externe, iar Trezoreria americană suspectează că o parte dintre acestea ar putea fi o intervenţie de facto. Dolarul american continuă să reprezinte cea mai puternică valută pe plan global, dar lupta la vârf se înteţeşte, se arată într-o analiză realizată de Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB România, casă de brokeraj listată la Bursa de la Varşovia.

Condiţiile politice interne, regionale şi internaţionale, pot avea un efect profund asupra preţurilor valutelor. Instabilitatea politică poate avea un impact negativ asupra economiei unei naţiuni. O ţară dintr-o regiune poate stimula interes pozitiv sau negativ într-o ţară vecină şi, în acest proces, poate influenţa valoarea monedei sale.

Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB România, consideră că „în contextul pandemiei, majoritatea băncilor centrale şi guvernelor au recurs la măsuri similare – reducerea semnificativă a ratelor de dobândă şi ”inundarea” pieţelor financiare cu lichiditate”.

Pe măsură ce condiţiile s-au schimbat şi economiile au început să se stabilizeze şi să se redeschidă, caracteristicile de tranzacţionare s-au îmbunătăţit iar, în acest moment, traderii sunt concentraţi asupra evoluţiilor din economie. Totuşi, planul geopolitic continuă să fie un factor important.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat SUA la începutul lunii iunie că foloseşte dolarul ca ”instrument de război economic şi politic”. În plus, a susţinut că Rusia ar putea lua în considerare decontarea tranzacţiilor pentru petrol şi gaze în alte monede naţionale, precum euro, în cazul în care administraţia Biden continuă să impună sancţiuni economice specifice.

Vorbind la forumul economic anual de la Sankt Petersburg, Putin a spus că ar fi o lovitură grea pentru dolarul american dacă firmele petroliere din Rusia nu vor mai folosi moneda, dar că Moscova nu vrea să recurgă la o astfel de soluţie. Acest comentariu nu a fost singurul de acest tip.

Rusia a anunţat că va elimina complet dolarul american din fondul său de rezervă ce se ridică la 185 miliarde de dolari, urmărind să-l substituie cu active denominate în euro şi aur. Scopul este obţinerea unui grad suplimentar de independenţă în contextul sancţiunilor. Ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov, a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment că schimbările ar putea fi aşteptate să fie implementate în termen de o lună, potrivit Reuters.

Pe de altă parte, pe măsură ce condiţiile economice se îmbunătăţesc, randamentele obligaţiunilor de stat tind să crească. Randamentele din statele unde se înregistrează îmbunătăţiri ale situaţiei avansează mai rapid decât altele, lichidităţile căutând cel mai ridicat randament, fapt ce îi va determina pe investitori să cumpere moneda cu cel mai atractiv randament, atrage atenţia analiza XTB România.

Aprecierea rapidă a yuanului faţă de USD a adus din nou în centrul atenţiei mecanismul opac de gestionare a ratei de schimb al Chinei, pe măsură ce discuţiile comerciale dintre cele două state au fost reluate. China a promis că nu va mai recurge la manipularea cursului de schimb pentru a obţine un avantaj competitiv, ca parte a primei faze a acordului comercial semnat cu SUA anul trecut. Totuşi, administraţia de la Washington este îngrijorată că băncile de stat chineze ar putea acţiona ca reprezentanţi ai Băncii Populare din China (PBOC) pentru a interveni pe piaţă.

Radu Puiu, atrage atenţia că ar putea exista motive comerciale întemeiate pentru care băncile de stat chineze îşi măresc achiziţiile de active externe, dar Trezoreria americană suspectează că o parte dintre acestea ar putea fi o intervenţie de facto.

În trecut, Beijingul se baza foarte mult pe intervenţia valutară pentru a controla valoarea yuanului. PBOC achiziţiona dolari americani pe piaţa interbancară de la băncile chineze, transformându-le în rezerve ale băncii centrale care au devenit cunoscute drept cel mai mare ”cufăr de război” din lume. În schimb, PBOC ar vinde yuani băncilor, care ar fi transmişi către clienţi, ţinând astfel sub control aprecierea yuanului.

La începutul lunii, moneda chineză a atins maximul ultimilor trei ani în raport cu dolarul american şi cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani în raport cu un coş de valute ponderat cu activitatea comercială. Ca răspuns, PBOC a avertizat asupra potenţialelor daune pentru export şi asupra riscului de acumulare a unor poziţii speculative care pot duce la crearea unor bule pentru active, accentuând astfel riscurile unei potenţiale crize financiare. 

Totuşi, întrucât China întârzie să respecte angajamentele din cadrul primei faze a acordului ce prevede achiziţii mai mari de bunuri americane, este probabil ca administraţia de la Beijing să încerce să menţină o atmosferă pozitivă pentru a negocia achiziţiile sale. Spre deosebire de scenariul din trecut, China evită utilizarea factorului său anticiclic pentru a suprima aprecierea yuanului, în principal pentru că doreşte să ofere un mediu mai bun care să favorizeze atingerea unor rezultate în cadrul discuţiilor cu SUA, se evidenţiază în analiza casei de brokeraj XTB România.

În acest context, euro a depăşit dolarul american pentru prima dată din octombrie în ceea ce priveşte popularitatea utilizării monedei în realizarea transferurilor transfrontaliere, reuşind să obţină cea mai ridicată cotă de piaţă din februarie 2013. Nivelul de popularitate al USD a atins cea mai scăzută valoare din ianuarie.

Astfel, euro continuă să câştige teren drept cea mai bună alternativă pentru USD. Totuşi, trebuie subliniat că dolarul continuă să deţină prima poziţie în topul monedelor de rezervă din lume. Conform datelor Swift, yuanul a recâştigat locul cinci, surclasând dolarul canadian. Este un avans considerabil pentru moneda asiatică dacă ţinem cont că aceasta a fost clasată pe locul 35 în octombrie 2010, când Swift a început să realizeze aceste statistici, precizează analistul XTB, Radu Puiu.

Astfel, în ciuda anumitor jocuri geopolitice, dolarul american continuă să reprezinte cea mai puternică valută pe plan global, dar trebuie subliniat că adesea această titulatură poate fi utilizată împotriva sa în scenarii tensionate, precum este situaţia cu Rusia. Pe de altă parte, yuanul chinez capătă tot mai multă tracţiune pe plan global, fiind susţinut de evoluţia convingătoare a economiei asiatice dar fiind ţinut sub control de măsurile, directe sau indirecte, ale băncii centrale din China.

Aşadar, PBOC pare că doreşte să arate pieţei că, în cazul în care aprecierea monedei continuă, deţine numeroase instrumente menite să reducă din entuziasmul acesteia, subliniind că piaţa va eşua dacă doreşte să facă ”pariuri speculative”. Ar putea fi considerată o decizie mai degrabă simbolică, întrucât, indiferent de modul în care banca centrală va majora costurile, rata yuanului va continua să avanseze, se mai arată în analiza XTB România.

Cu mai mult de 15 ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia. Cu birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa, XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume inclusiv FCA şi KNF.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite