Propunere: Cumularea pensiei cu salariul de la stat să fie interzisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensii private - pensie FOTO 123 RF

Pensionarii care vor să se angajeze la stat nu vor mai avea posibilitatea să cumuleze pensia cu salariul şi vor trebui să opteze pentru una dintre cele două, dacă un proiect de lege în acest sens va fi aprobat.

Iniţiativa legislativă a fost propusă de deputatul PNL Cristian Buican, care susţine că în prezent în România există un fenomen alarmant privind numărul din ce în ce mai mare al persoanelor care după ieşirea la pensie din cadrul unei instituţii de stat se angajează în aceeaşi instituţie. „Cazurile unor pensionari speciali de doar 40-45 de ani ce ies la pensie şi a doua zi se angajează în aceeaşi instituţie, pe acelaşi post, sunt mai mult decât grăitoare”, susţine Buican, în expunerea de motive.

Potrivit lui, cele mai revoltătoare astfel cazuri s-au întâmplat în cadrul Ministerului de Interne, acolo unde persoane pensionate cu pensii de peste 10.000 de lei lunar s-au angajat tot în cadrul Ministerului de Interne, cu salarii de peste 10.000 de lei lunar. „Astfel, statul trebuie să le plătească acestor persoane şi pensie şi salariu în cuantum de peste 20.000 de lei lunar. Aceste cazuri nu se întâlnesc doar în cadrul administraţiei publice centrale, ci şi în rândul autorităţilor publice judeţene sau locale sau în rândul companiilor de stat”, susţine el.

Ce propune iniţiativa

Proiectul propune interzicerea cumului pensiei şi a veniturilor salariale sau, după caz, asimilate salariilor, realizate de un angajat la stat.

După cum stabileşte textul documentului, beneficiarii „dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public nu pot cumula pensia netă cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială”.

Dacă proiectul legislativ va ajunge să se aplice, afectaţi de interdicţia de a cumula veniturile din pensii cu cele obţinute din salariile de la stat vor fi atât cei care, la momentul aplicării prevederilor proiectului, beneficiază de pensie, dar nu sunt şi angajaţi, adică nu se vor mai putea angaja la stat, cât şi cei care cumulează deja aceste două venituri.

În cazul în care obţine cele două tipuri de venituri, o persoană va trebui să decidă, în cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a proiectului, la ce venituri va renunţa. Concret, persoanele aflate în acestă situaţie vor trebui să aleagă între a suspenda plata pensiei pe perioada desfăşurării contractului de muncă şi a înceta raporturile de muncă cu instituţia de stat, potrivit avocat.net.

Proiectul nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să treacă de ambele Camere ale Parlamentului, să fie promulgat de şeful statului şi publicat în Monitorul Oficial.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite