Piaţa bancară, marcată de darea în plată şi de conversia creditelor în franci în 2016

Darea în plată şi conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric au fost subiectele anului 2016 pe piaţa bancară, fiind două legi mult aşteptate de datornici, însă puternic contestate de bănci

Relaţia dintre clienţi şi băncile comerciale a fost în anul 2016 obiectul mai multor reglementări intens dezbătute în Parlament, ajunse pe masa judecătorilor de la Curtea Constituţională, aşteptate de datornici, pe de-o parte, şi contestate de bănci, pe de altă parte. 

Legea dării în plată, aşa-zisa lege „dai casa şi scapi de bancă“, a fost adoptată în prima parte a acestui an şi a intrat în vigoare la 13 mai 2016. Legea prevede că orice datornic persoană fizică care a contractat un credit cu ipotecă cu destinaţia de locuinţă, cu o valoare mai mică de echivalentul a 250.000 de euro, poate opta să predea imobilul ipotecat băncii în schimbul ştergerii tuturor obligaţiilor de plată.

Debitorul trebuie doar să transmită o notificare băncii. De la data primirii notificării de către bancă, se suspendă plata ratelor aferente creditului, dar şi dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali şi ipotecari.

Prevederile legii nu se aplică şi creditelor acordate prin programul „Prima Casă“, însă ele se aplică şi debitorilor care au fost deja executaţi silit sau celor care se află în procedură de executare silită şi pentru care obligaţiile de plată nu s-au stins. 

Aplicarea legii a debutat cu câteva semne de întrebare: cine plăteşte impozitul aferent transferului de proprietate şi taxele notariale şi care este nivelul acestora. Acestea ar fi fost împovărătoare pentru debitorii ajunşi în situaţia de a nu-şi mai putea achita ratele la bancă. Ulterior, Ministerul Finanţelor Publice a decis eliminarea impozitului pentru tranzacţiile aferente procedurii de dare în plată, iar câteva luni mai târziu şi Ministerul Justiţiei a publicat ordinul privind reducerea la jumătate a taxelor notariale în astfel de cazuri.

Opoziţia băncilor

Băncile au contestat puternic Legea dării în plată, mai ales pentru că prevederile acesteia se aplică şi pentru creditele acordate în trecut, nu numai pentru cele din viitor. Instituţiile de credit s-au opus vehement adoptării actului normativ atât direct, prin amendamente depuse în Parlament, cât şi indirect, prin apeluri la forurile interne şi internaţionale şi prin înăsprirea condiţiilor de creditare.

Majoritatea băncilor au majorat avansul minim solicitat la creditele ipotecare, la niveluri de peste 30%, ca măsură de protest. Într-un final, acestea au fost nevoite să reducă nivelul avansului solicitat pentru că activitatea de creditare a scăzut semnificativ. Un alt efect al Legii dării în plată a fost accelerarea programului „Prima Casă“, cererea pentru aceste credite crescând substanţial, plafonul de garanţii alocat fiind suplimentat de mai multe ori.

Băncile au contestat Legea la Curtea Constituţională care, în toamnă, a emis o hotărâre care a modificat substanţial modul de aplicare a actului normativ, în sensul că darea în plată nu se va mai putea produce prin simpla notificare a băncii de către client, ci va trebui decisă de un judecător în urma constatării impreviziunii.

Cine dă în plată

Băncile comerciale au primit 5.366 de notificări de dare în plată de la intrarea în vigoare a legii în luna mai şi până la sfârşitul lui septembrie, peste trei sferturi dintre ele fiind recepţionate de numai opt instituţii de credit, potrivit datelor din Raportul asupra stabilităţii financiare publicat de Banca Naţională a României (BNR).

Peste două treimi din notificări sunt supuse unui proces de contestare şi sunt în diverse stadii de analiză juridică. Creditele date în plată cumulează 1,56 miliarde de lei (345 de milioane de euro), respectiv 1,4% din totalul împrumuturilor acordate populaţiei şi 2,8% din cele ipotecare, potrivit datelor BNR.

Peste 93% din creditele date în plată de românii care nu şi-au mai putut plăti ratele sunt în valută – 49% sunt în euro, iar 44% din în franci elveţieni, acestea fiind acordate în perioade în care băncile aveau standarde de creditare a populaţiei mai puţin stricte, înainte de 2009.

Legea conversiei aşteaptă decizia CCR

O altă lege adoptată de Parlament, intens contestată de băncile comerciale, este cea legată de conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric, care ar da posibilitatea celor vizaţi să îşi convertească împrumutul la un curs de aproximativ 1,8-2 lei/franc (curs valabil în perioada 2006- 2008), la jumătate faţă de cotaţia actuală, de peste 4 lei/franc.

Legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor pe 18 octombrie, însă nu a apucat să intre în vigoare pentru că Executivul a contestat-o la Curtea Constituţională, iar aceasta din urmă a amânat emiterea unei decizii până în data de 18 ianuarie 2017.

Potrivit actului normativ, creditele în franci elveţieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului de credit, însă costurile noului credit, rezultat în urma conversiei, vor fi negociate cu consumatorul, „respectându-se principiul bunei credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator“.

Aceasta a fost o variantă de compromis, având în vedere că iniţial se propunea ca dobânda să fie similară cu cea valabilă pentru franci, pentru a se renunţa la criteriile de departajare solicitate de bănci, şi anume o limită de sumă şi un anumit grad de îndatorare.

Autorităţile române au promis o lege privind conversia creditelor din franci în lei după data de 15 ianuarie 2015, când cursul francului în raport cu leul a explodat ca urmare a deciziei Băncii Naţionale a Elveţiei de a renunţa la pragul de apreciere al francului în raport cu euro, de 1,2 franci/euro, instituit în perioada de criză.

Noi reguli pentru contractele de credit

Un alt act normativ cu impact în piaţa bancară este Ordonanţa 52/2016, care transpune în legislaţia românească Directiva 17 privind creditul ipotecar acordat persoanelor fizice, care a intrat în vigoare în data de 30 septembrie, la jumătate de an de la termenul dat de Comisia Europeană statelor membre pentru implementarea Directivei. Ordonanţa presupune, printre altele, standardizarea documentelor care conţin informaţii cu privire la ofertele băncilor, astfel încât acestea să poată fi comparate mai uşor de către clienţi.

În acelaşi timp, băncile sunt obligate, conform noii Ordonanţe, să informeze clienţii cu privire la variaţiile de curs valutar şi de dobânzi. Totodată, actul normativ prevede limitarea dobânzilor penalizatoare în caz de restanţă, eliminarea dobânzii penalizatoare de la momentul începerii executării silite şi eliminarea comisionului de rambursare anticipată, inclusiv pentru creditele cu dobândă fixă. Până acum, pentru creditele cu dobândă fixă, banca putea percepe un comision de 1% din suma rămasă de plată (sau 0,5% pentru rambursarea în ultimul an de derulare). Pentru creditele cu dobândă variabilă, comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei 50/2010.

În plus, actul normativ prevede măsuri de protecţie pentru clienţii care ajung în situaţia de executare silită, dar şi condiţii mai restrictive pentru bănci în cazul cesionării creanţelor.

La rândul lor, recuperatorii de creanţe nu vor mai avea voie să hărţuiască debitorii, fiind stabilite condiţii stricte în care aceştia pot contacta datornicii.