Pensia se va putea cumula cu pensia de urmaş sau cu salariul. Cât este pensia minimă, conform calculelor din noua Lege a pensiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensii private - pensie FOTO 123 RF

Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Se introduce o nouă prestaţie şi anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor, şi reprezintă 25% din pensia soţului decedat.

Potrivit noii legi, pensia de urmaş se poate cumula cu propria pensie. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie. Noua prestaţie se acordă în următoarele condiţii: 

- soţul supravieţuitor are stagiul complet de cotizare; 

- are vârsta standard de pensionare; 

- nu s-a recăsătorit; 

- durata căsătoriei a fost de cel puţin 10 ani, iar suma totală încasată să nu depăşească 80% din salariul minim brut pe economie. 

Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară.

Persoanele cu vechime între 10 ani şi 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. În cazul în care din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta. Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislaţia în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferenţiere în funcţie de anii lucraţi între beneficiarii de pensie minimă. Adică, în practică se ajunge în situaţia în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie, precizează Ministerul Muncii.

O altă noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee.

Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de 3 luni amintit rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii.

Sunt exceptaţi pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă şi au realizat stagiul minim cuprins între 10 şi 15 ani, conform legislaţiei în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepţie este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii.

În proiectul de lege se prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani. Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizaţie socială şi vor face obiectul unei alte legi.

Proiectul prevede că se valorifică toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri. Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare. Dacă după recalcularea conform adeverinţelor aduse rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată iniţial.

Această modificare a fost operată deoarece pentru astfel de venituri s-au plătit contribuţii şi, cu toate acestea, ele nu sunt luate în calcul, în prezent, la stabilirea pensiei, susţine Ministerul muncii.

Condiţiile speciale şi deosebite şi fostele grupe de muncă se păstrează şi, de asemenea, se creează baza legală pentru recunoaşterea altor locuri de muncă în condiţii speciale. 

Pensia va fi reprezentată de Numărul Total de Puncte înmulţit cu Valoarea Punctului de Referinţă (VPR).

Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale. Punctajul anual este suma punctajelor lunare împărţită la 12 luni. Punctajul lunar este venitul brut realizat împărţit la câştigul mediu brut pe economie.

VPR va fi de 75 de lei în anul 2021 şi a fost determinată prin împărţirea Valorii punctului de pensie din anul 2021, adică 1.875 de lei, la 25, care reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor.

Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechităţile, dar duce şi la creşterea tuturor pensiilor, susţin guvernanţii.

Legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.

Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare, şi anume:

* 1.265 de lei în 2019;

* 1.775 de lei în 2020;

 * 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global şi altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii;

* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referinţă se va indexa, anual, cu inflaţia.

Proiectul noi Legi a Pensiilor a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

Anexele pot fi consultate aici.

Citeşte şi:

Noua lege a pensiilor: femeile care au copii pot ieşi mai devreme la pensie. Care este vârsta standard de pensionare pentru femei şi pentru bărbaţi

Ce se întâmplă cu pensiile private potrivit Legii pensiilor propuse de PSD

Noua Lege a pensiilor: când şi cum poţi obţine pensia anticipată

Cei care au lucrat în condiţii speciale se vor pensiona cu 10 ani mai repede

Ce schimbări aduce noua lege a pensiilor. Proiectul a fost publicat DOCUMENT

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite