Front comun împotriva mutării contribuţiilor la angajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate de milion de români ameninţă că vor ieşi în stradă, de teamă că le scad salariile prin mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Duşmanul tuturor salariaţilor români a devenit mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Preşedintele, patronatele, sindicatele, oamenii de afaceri şi analiştii consideră că aceasta este o idee nefericită, deoarece salariile românilor fie vor scădea, fie vor creşte imperceptibil. În timp ce sindicaliştii ameninţă că vor în stradă, iar preşedintele Klaus Iohannis avertizează Guvernul „să nu bage România într-o aventură fiscală cu final trist”, preşedintele PSD Liviu Dragnea susţine cu tărie că „este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea“.

Pe scurt, planurile Guvernului sunt de a transfera contribuţiile sociale plătite de angajator la angajat şi să scadă procentul total al acestora de la 39,5% la 37,25%, odată cu reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Odată cu aceste măsuri, angajatorii trebuie să majoreze salariul brut, pentru ca salariul net al angajaţilor să rămână acelaşi.

contributii

Se pregătesc să iasă în stradă                                  

În acest context, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) - Frăţia a anunţat, joi, că va începe procedurile pentru declanşarea grevei generale. „După strângerea semnăturilor celor 500.000 de salariaţi din cadrul confederaţiei noastre, vom decide data declanşării grevei generale”, precizează CNSLR - Frăţia. Sindicaliştii reclamă scăderea tuturor salariilor, în principal în mediul privat, şi pierderea de locuri de muncă, generate de modificările Codului fiscal prin care se transferă plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Greva generală va fi declanşată în sectoarele sănătate, învăţământ, administraţie publică şi asistenţă socială, energie, petrol şi gaze, chimie, petrochimie, comunicaţii, transporturi, agricultură.

Sindicatele Dacia au confirmat acţiunea de protest anunţată anterior, toţi membrii de sindicat fiind anunţaţi prin intermediul unor flyere că pe 7 noiembrie va fi desfăşurată o amplă mişcare sindicală.

Demisia ministrului Muncii

Totodată, sindicaliştii Cartel Alfa au cerut demisia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spunând că „a elaborat una dintre cele mai proaste legi a salarizării publice” şi că mutarea contribuţiilor „nu face decât să întărească regimul sclavagist în România”. Anterior ei precizau că legea salarizării va fi anulată prin mutarea contribuţiilor.

Dragnea: Sindicatele au ajuns la o logică strâmbă

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a criticat şi ironizat sindicatele, după acestea au ameninţat cu grevă, susţinând că sunt de neînţeles şi că „au ajuns la o logică strâmbă plecând de la premisa că închidem ţara şi nu se vor mai înmulţi nici albinele”.

Liderul PSD şi premierul Mihai Tudose au susţinut, joi, că transferarea contribuţiilor la angajaţi este „o măsură bună, din care toată lumea va avea de câştigat” şi că „este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea”.

Cei doi au insistat că patronatele au fost de acord cu măsura şi că nu vor scădea lefurile, deşi companiile au avertizat în nenumărate rânduri că nu sunt de acord cu acest transfer al contribuţiilor.

Cresc sau scad salariile?

Cele mai multe scenarii realizate până acum arată că salariile fie scad, fie cresc foarte puţin, dacă vor fi mutate contribuţiile de la angajator la angajat, dacă impozitul va scădea şi dacă angajatorii aleg să crească salariul brut.

Un prim scenariu, ca o scădere sigură să fie evitată, prevede ca angajatorii să îşi ia angajamentul ferm să crească salariul brut al angajatului cu procentul contribuţiilor mutate în sarcina sa. Dacă nu vor face acest lucru, în mod cert salariile nete vor scădea.

În alt scenariu, luându-l în considerare şi pe cel de mai sus, angajatorii ar putea alege să îl remunereze pe angajat cu acelaşi salariu net. Acest lucru va însemna că şi costul angajatorului va scădea, iar statul va ieşi în pierdere.

În altă situaţie, angajatorii ar putea alege să îşi păstreze acelaşi cost pe care îl au în prezent cu angajaţii, ceea ce înseamnă că salariul net al unui angajat va creşte insemnificativ, compensând cu o pierdere tot insemnificativă pentru stat.

Cel mai negru scenariu este cel în care angajatorii nu vor creşte salariul brut, ceea ce înseamnă că angajaţii vor trebui să plătească din propriul buzunar diferenţa la contribuţii.

Scenariu elaborat de PSD:

contributii

Iohannis: Un român primeşte 3 lei în plus

Cel mai dur avertisment la adresa mutării contribuţiilor a venit joi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care a răspuns cererilor sindicaliştilor de a media conflictul social dintre partenerii sociali şi Guvern.

Şeful statului a prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe, ce impact are mutarea contribuţiilor sociale: „Am făcut un calcul pe salariul mediu brut pe economie, care în momentul de faţă este 3.329 de lei - atenţie, mediu brut. Cineva care are acest salariu mediu brut câştigă net acum 2.335 de lei, deci atât primeşte românul care câştigă mediu brut pe economie. Aplicăm măsurile propuse de Coaliţia PSD-ALDE şi implementate cu mult entuziasm, se pare, de Guvern. Facem un calcul şi ce credeţi că găsim, dacă pornim de la premisa că angajatorul este de bună credinţă şi nu vrea să-i scadă venitul sau salariul angajatului? Ei, iată că la un total cost al angajatorului care acum este de 4.086 de lei, şi care rămâne 4.086 de lei, salariatul câştigă acum în plus fix 3 lei”.

Deci, susţine Iohannis, „marea revoluţie fiscală făcută de PSD-ALDE aduce unui om care a câştigat sau care câştigă acum 2.335 de lei încă 3 lei în plus”. „Este caraghios”, a spus şeful statului, spunând că „nu că e rău că ar câştiga, dar promisiunea PSD-ALDE că, prin transferarea CAS-ului, prin scăderea impozitului pe venit, ar creşte salariul este pur şi simplu falsă”.

„De ce este nevoie de această mega-ţopăială fiscal bugetară?”, a întrebat Iohannis, avertizând decidenţii politici „să aibă grijă şi să judece clar, la rece, să nu bage România într-o aventură fiscală cu final trist”. „Calculele lor sunt cârpeli”, a susţinut preşedintele.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite