Noul Cod Fiscal. Băuturile alcoolice se ieftinesc din 2016, după reducerea cu 30% a accizei la alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băuturile alcoolice urmează să se ieftinească în 2016 pe fondul reducerii accizei la alcool etilic cu 30%, măsură inclusă în noul Cod Fiscal, publicat joi în Monitorul Oficial.

Astfel, se păstrează structura produselor accizabile în 2015 (accize armonizate şi accize nearmonizate), iar nivelul stabilit pentru acciza la alcool etilic, de la 1 ianuarie 2016, este de 3.306,98 lei/hectolitru de alcool pur, de la 4.738 de lei/hectolitru în prezent, adică în scădere cu 30,2%. 

De asemenea, noul Cod Fiscal abrogă acciza de lux pentru iahturi, autoturisme cu o capacitate mai mare de 3.000 de centimetri cubi sau pentru arme. De asemenea, a fost eliminată acciza pentru bijuterii şi pentru blănuri.

În schimb, Parlamentul a decis ca eliminerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe fiecare litru de carburanţi, introdusă de Guvern la 1 aprilie 2014, să fie amânată pentru 1 ianuarie 2014. 

Noul Cod Fiscal, reexaminat şi aprobat de Parlament pe 3 septembrie, a fost publicat în Monitorul Oficial pe 10 septembrie. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite