Noua metodă de calcul al accizelor a scumpit ţigările la început de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua metodă de calcul al accizelor, aplicată de la 1 ianuarie 2014, a determinat, pe lângă scumpirea carburanţilor încă din prima zi a anului, şi creşterea preţului la ţigări. De altfel, sunt aşteptate scumpiri pentru toate produsele accizabile.

British American Tobacco (BAT) România, unul dintre cei mai mari producători de ţigarete a scumpit în primele zile ale acestui an produsele din portofoliu cu 50 de bani. 

Astfel, un pachet de Kent, cea mai vândută marcă de ţigări din România, costă acum 14 lei, în variantele Blue, Silver sau White, iar preţul unui pachet de Kent Click lung sau scurt a fost majorat la 14,5 lei. Un pachet de Lucky Strike costă acum 13,5 lei, iar preţul unui pachet de Pall Mall Blue a urcat la 13 lei. BAT a scumpit ultima dată produsele sale în luna iunie, cu până la 30 de bani, după ce de la 1 aprilie 2013 producatorul adăugase alţi 40 de bani la pachetul de ţigări, ca urmare a majorării accizelor. 

Philip Morris, producătorul mărcilor Marlboro şi L&M, nu a anunţat deocamdată majorări de preţ. Compania a scumpit ultima dată ţigările în vara anului trecut, cu 20 de bani pe pachet. 

Preţuri mai mari din aprilie

Dacă până acum accizele se calculau în funcţie de cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 1 octombrie a anului precedent, începând cu 2014, aceste taxe vor fi indexate cu rata inflaţiei. Mai exact, pentru 2014, este luată în calcul rata medie a inflaţiei din luna septembrie, de 4,77%, care se adaugă referinţei de 4,5223 lei/euro anunţate la 1 octombrie 2012. Inflaţia luată în calcul echivalează astfel cu un curs de schimb de 4,738 lei/euro.  

Nivelul accizei totale pentru ţigarete, cu aplicabilitate în perioada 1 aprilie 2013 - 31 martie 2014 inclusiv, este de 81,78 euro/1.000 ţigarete. 

Ultima majorare a accizei a avut loc în luna aprilie 2013, iar anul acesta vor fi anunţate noi creşteri aplicabile de la începutul celei de-a patra luni.   


Mai puteţi citi: 

Benzina s-a scumpit din primele zile ale anului şi fără supraacciza de 7 eurocenţi. Chiar dacă introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburant a fost amânată, preţul benzinei şi al motorinei a crescut încă din primele zile ale lui 2014 din cauza modificării modului de calcul al accizelor.

Ce scumpiri îi aşteaptă pe locuitorii din Republica Moldova în anul 2014. Politica bugetar-fiscală pentru anul 2014 a Republicii Moldova a fost votată de deputaţi, în a doua lectură, după discuţii controversate, în urma cărora mai multe propuneri ale opoziţiei nu au fost acceptate de majoritatea parlamentară.

Cinci produse care te vor costa mai mult în 2014. Pe fondul majorării accizelor începând cu luna ianuarie a anului viitor, câteva produse vor cântări mai greu în coşul zilnic de cumpărături.

Topul scumpirilor la alimente din acest an: fasolea, cartofii şi untul au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri. Rata anuală a inflaţiei a fost în noiembrie de 1,83%, în uşoară scădere de la 1,88% în luna octombrie, preţurile de consum rămânând relativ stabile comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Cele mai semnificative scumpiri la alimente s-au înregistrat în primele 11 luni ale anului la fasole boabe, cartofi şi unt.

Băsescu spune că i-a propus lui Ponta să introducă acciza suplimentară pe carburanţi în iunie, dacă nu se închide bugetul, dar premierul nu a acceptat. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că, la întâlnirea pe care au avut-o la Cotroceni, i-a propus premierului Victor Ponta să nu introducă acciza de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi de la 1 ianuarie, dar dacă nu se închide bugetul să o introducă din iunie, însă acesta nu a vrut.

Cu ce-i momeşte Guvernul pe benzinari ca să nu crească preţul carburanţilor în urma introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru. Guvernul negociază cu reprezentanţii companiilor petroliere scăderea cotei de biocarburant care ar trebui majorată, conform legii, începând cu anul viitor la benzină şi amânarea întregului calendar în care această cotă urmează să crească semnificativ în următorii ani. Propunerile vin în contextul în care Executivul încearcă să convingă benzinarii să nu majoreze preţul carburanţilor ca urmare a introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru.

Palavra lui Palada. Surprize cu accize. Despre o fenomenală inginerie fiscală. Nu credeam să regretăm atât de rapid tăcerile solemne ale lui Andrei Zaharescu. Noul purtător de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, are o limbariţă pe măsura tăcerilor celuilalt. Dacă însă îi distilăm bine de tot diareea verbală, observăm că purtătorul de cuvânt îşi respectă milimetric fişa postului. Realmente, omul poartă cu sine un singur cuvânt: propagandă.

Să spargem misterul noii taxe pe combustibili: denumirea corectă, destinaţia exactă. „Adevărul” vă prezintă denumirea corectă şi destinaţia exactă ale celor 7 eurocenţi pe litrul de combustibil pe care îi vom plăti de la 1 ianuarie 2014.

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget: Acciza la carburanţi creşte din cauza pericolului deflaţiei. E o problemă în toată EuropaCreşterea accizelor şi impunerea uneia supimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi vin în contextul pericolului deflaţiei, care se manifestă în toată Europa, inclusiv în Germania, a declarat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget.

Bugetul pe 2014, făcut pentru baronii locali. Cum ar putea fi acoperit din bani europeni.Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să renunţe la acciza pe combustibil şi a venit cu o soluţie: mai puţini bani de la bugetul de stat pentru baronii locali şi o mai bună utilizare a fondurilor europene care le revin. “Adevărul” a analizat propunerea făcută de şeful statului şi modul în care poate fi pusă în practică.

Traian Băsescu: „Dacă nu vor renunţa la creşterea cu 7 eurocenţi a accizei la benzină, le trimit bugetul înapoi”. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1, că va trimite înapoi bugetul de stat pe 2014, dacă se păstrează creşterea accizei la benzină cu 7 cenţi şi se menţine creşterea cu o mie de miliarde la ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea.

Biletele de avion se scumpesc cu 15% din cauza majorării cu aproape 19% a accizelor la kerosen de la 1 ianuarie 2014. Majorarea accizelor la kerosen (principalul carburant al aeronavelor) cu 18,6% de la 1 ianuarie se va transfera aproape integral în preţul biletelor. Scumpirile vor interveni imediat ce operatorii vor cumpăra carburant cu noile accize.

Guvernul se aşteaptă ca preţul benzinei şi al motorinei să crească cu 30-40 de bani pe litru în urma introducerii noilor accizeModificările care vor fi operate de Guvern începând cu anul viitor în cazul accizelor aplicate carburanţilor vor genera o scumpire a benzinei şi motorinei cu 30-40 bani pe litru, în funcţie de produs, a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor. În prezent, preţul sortimentelor de benzină cele mai vândute variază între 5,5-5,9 lei/litru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite