Moneda europeană creşte la 4,5538 lei. Analiştii consideră că leul este subminat de iniţiativele populiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani euro_getty

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5538 lei/euro, o nouă creştere puternică a monedei europene faţă de moneda naţională.

În această perioadă, leul este subminat de iniţiativele populiste ale actualului guvern, consideră analiştii. 

Vineri, BNR a afişat un curs de 4,5505 lei/euro.

Dolarul a scăzut, însă, în raport cu moneda naţională, cu 2,12 bani, la 4,2673 lei. Francul elveţian s-a apreciat, la 4,2343 lei, faţă de 4,2391 lei cât era vineri, iar lira sterlină a scăzut uşor la 5,2109 lei, faţă de ultima şedinţă când era cotată la 5,2152 lei. Forintul se deprecia şi el uşor, la 1,4581 lei.

„Pe plan intern nu se întâmplă prea multe săptămâna aceasta, însă proiectul noii legi a salarizării bugetarilor promovat de guvern arată că riscurile derapajelor fiscale rămân pe agendă (aspect negativ pentru activele denominate în lei). (...) Pentru săptămâna aceasta, este posibil un interval de 4,52-4,56 (lei/euro)", arată un raport al ING Bank, publicat luni, potrivit News.ro.

De altfel, politica guvernului român şi conjunctura internaţională au schimbat prognozele privind evoluţia leului în 2017.

Luni, o analiză a grupului austriac Erste, care deţine cea mai mare bancă după active din România - BCR -,  a estimat că leul se va deprecia treptat în următoarele trimestre, cu 1,6%, până la 4,62 unităţi/euro în decembrie 2017, influenţat de factori interni precum creşterea deficitului de cont curent şi incertitudinile fiscale, dar cea mai mare influenţă o vor avea evoluţiile externe.

Moneda europeană urcase luni dimineaţă la cel mai ridicat nivel din ultima lună în raport cu dolarul, pe piaţa asiatică, după ce unii oficiali ai Băncii Centrale Europene (BCE) au discutat despre posibilitatea creşterii dobânzilor înainte de încheierea programului de achiziţii de obligaţiuni, potrivit Reuters.

Astfel, euro era în creştere cu 0,2%, la 1,0699 dolari pe unitate, iar în timpul tranzacţiilor a atins 1,0701 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 9 februarie.

Unii membri ai consiliului guvernatorilor BCE au menţionat posibilitatea majorării dobânzilor la şedinţa de politică monetară de săptămâna trecută, dar discuţia a fost scurtă şi nu a fost susţinută de board, au declarat două persoane apropiate situaţiei.

Aprecierea euro a fost limitată de aşteptările ca Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite să crească dobânzile la şedinţa de politică monetară de două zile care se va încheia miercuri, ca urmare a angajărilor şi a creşterilor de salarii care au avut loc în februarie.

Un sondaj efectuat de Reuters în rândul a 23 de dealeri arată că 12 dintre aceştia se aşteaptă ca Fed că crească dobândă la 1%-1,25% până la şedinţa din iunie a instituţiei, în timp ce 10 anticipează creşterea dobânzii în septembrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite