Mişu Negriţoiu, ING: Dobânzile la credite nu vor ajunge niciodată la nivelul celor din Europa. Leul va ajunge la 3,5 unităţi pentru un euro în 2020

Mişu Negriţoiu, ING: Dobânzile la credite nu vor ajunge niciodată la nivelul celor din Europa. Leul va ajunge la 3,5 unităţi pentru un euro în 2020

Negriţoiu consideră că riscurile diferite duc la dobânzi diferite şi că a fost o greşeală faptul că toate statele euro se împrumutau la acelaşi nivel, deşi riscurile erau diferite  FOTO Mediafax

Dobânzile la credite nu vor ajunge niciodată la nivelul celor din Germania atâta timp cât riscul suveran nu este acelaşi, consideră Mişu negriţoiu, preşedintele ING Bank, la un forum financiar.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Eu nu cred că dobânzile se vor alinia vreodată. Acestea se pot alinia, doar când se va alinia riscul suveran. În fapt, aceasta este una dintre capcanele Uniunii Europene: toţi se creditau la aceleaşi la aceleaşi dobânzi. Dar vedeţi diferenţele între Germania şi Grecia. Ca să ajungem la dobânzi ca în Germania e greu de presupus pentru că riscurile sunt diferite“, a afirmat el.
 
Negriţoiu a contrazis astfel spusele viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu. Acesta a afirmat că în momentul în care România va adera la mecanismul unic de supraveghere al uniunii bancare atunci riscul perceput de investitori va scădea, ceea ce va duce la scăderea costurilor de împrumut pe termen mediu.
 
Şeful ING a mai spus că estimează un curs de 3,5 lei pentru un euro la orizontul anului 2020, ceea ce va pune probleme în contextul aderării la euro, din cauza pierderii de competitivitate a industriei.
El a afirmat că Grecia suferă acum din cauza cursului la care a aderat la moneda unică europeană, care, deşi a avantajat ţara pe termen scurt pentru că s-a putut finanţa mai ieftin, în final a dus la pierderea unor întregi ramuri economice.
El a sfirmat că, în mod normal, un astfel de curs apreciat ar creat presiuni pe industrie să se modernizeze, dar acest lucru nu se poate spune despre economia României.
 
„Economia României răspunde mai greu la astfel de presiuni. E mai bine să îi mai dăm o şansă. Altfel, la 3,5 lei (pe euro-nr), o să ne căutăm toţi de lucru“, a completat Mişu Negriţoiu.
 
 
INFOGRAFIE Avem cele mai scumpe credite pentru firme şi cele mai ieftine pentru consum
Dobânda medie cerută de băncile din România este cea mai mică din regiune pentru împrumuturi în monedă locală destinate populaţiei şi cea mai mare pentru companii.

 

Asociaţia Societăţilor Financiare (ALB) România vrea ca supravegherea instituţiilor financiare nebancare (IFN) de către Banca Naţională a României să fie standardizată, indiferent de Registrul de autorizare, şi să fie impuse o serie de bune practici pentru toate companiile din sector.
 
În acest moment există cel puţin trei bănci care au contracte de credite cu prevederi ascunse, a declarat joi Bogdan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în cadrul unei conferinţe despre competiţie.
 
 
Băncile vor fi nevoite să reducă dobânzile la creditele în lei după ce Banca Naţională a României (BNR) a scăzut rata-cheie cu un punct în perioada iulie-septembrie, la 4,25%, ultima tăiere a dobânzii fiind de doar 0,25 puncte procentuale, astfel încât băncile să nu scadă bonificaţiile la depozite, afirmă Mugur Isărescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările