MFP: Legea salarizării va fi pusă în aplicare împreună cu mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat. Impactul bugetar poate fi suportat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) susţine că legea salarizării urmează a fi pusă în aplicare împreună cu implementarea transferului de contribuţii de la angajator la angajat, ceea ce va fi în beneficiul salariaţilor.

Motivul, susţin Finanţele, este că „atât mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat, cât şi Legea salarizării, reprezintă un ansamblu de măsuri care fac parte din Programul de guvernare, asumat de întreaga echipă guvernamentală”.

Finanţele mai spun că aceste două măsuri, aplicate împreună, vor fi „în beneficiul salariaţilor”.

De asemenea, MFP menţionează că există sumele necesare alocate legii salarizării, impactul bugetar putând fi suportat din banii prognozaţi. În acest moment, proiectul de buget pentru anul 2018 se află în curs de elaborare.

Totodată, Finanţele susţin că ministrul Ionuţ Mişa nu ar fi declarat că „fără mutarea contribuţiilor nu sunt bani pentru legea salarizării”, el fiind citat în acest mod de către presă, după ce s-a întâlnit cu liderii de sindicat prezenţi la negocierile de la Guvernul României de astăzi, 18 octombrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite