Majorarea taxelor locale este şi nu prea la mâna primarilor. Guvernul a promis FMI că primăriile cu datorii vor creşte birurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar dacă unii primari au anunţat că nu vor majora taxele locale, acum vor fi forţaţi să facă acest lucru, astfel că românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar FOTO Adevărul
Chiar dacă unii primari au anunţat că nu vor majora taxele locale, acum vor fi forţaţi să facă acest lucru, astfel că românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar FOTO Adevărul

Guvernul a promis Fondului Monetar Internaţional (FMI) că se va asigura că primăriile cu datorii vor majora taxele locale în raport cu evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani (16,05%), angajamentul fiind inclus în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul ca o măsură de a evita acumularea unor noi arierate.

Angajamentul a fost asumat în contextul în care Executivul a emis deja o ordonanţă în acest sens, dar şi după ce autorităţile guvernamentale au explicat în repetate rânduri că nu Guvernul impune creşterea taxelor locale, ci că aceasta decizie rămâne la latitudinea primarilor.

"Pentru a preveni viitoare arierate, ne vom asigura că autorităţile locale cu arierate cel puţin vor creşte ratele de taxare pe proprietate în acord cu inflaţia", se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu finanţatorii internaţionali, citată de Mediafax. 

În luna decembrie 2012, Guvernul a emis o hotărâre conform căreia nivelul taxelor locale prevăzute în grilă creşte în 2013 cu 16,05%, ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani.

Premierul Victor Ponta declara atunci că Guvernul nu face decât să comunice autorităţilor locale rata cumulată a inflaţiei, dar nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20%.

Ponta a mai afirmat atunci că nu va publica în Monitorul Oficial hotărârea de guvern privind indexarea taxelor locale până nu se va înţelege foarte clar că nu Guvernul este cel care măreşte aceste taxe şi că actualizarea cu rata inflaţiei se poate face doar de către autorităţile locale, dacă acestea doresc.

Hotărârea de guvern pentru indexarea taxelor locale a fost însă publicată în Monitor la sfârşitul anului trecut fără alte prevederi explicative, iar premierul a atenţionat că aceste taxe reprezintă o sursă de venituri a administraţiei locale, deoarece primarii care nu majorează taxele nu vor primi în compensaţie bani din bugetul central.

Ulterior, în ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă care stabileşte că, pentru acest an, autorităţile locale pot adopta hotărâri prin care taxele locale sunt menţinute la nivelul de anul trecut, fără să fie indexate.

La scurt timp însă, Guvernul a emis o nouă ordonanţă care obligă primăriile cu arierate să majoreze taxele locale, dacă acestea au hotărât deja că nu le vor creşte.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite