Loteria bonurilor fiscale: Douăsprezece cereri de revendicare a premiilor la extragerea din 21 februarie

Loteria bonurilor fiscale: Douăsprezece cereri de revendicare a premiilor la extragerea din 21 februarie

Valoarea unui premiu, rezultată prin împărţirea fondului lunar, în cuantum de un milion de lei, la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate, este de 83.333 de lei, suma urmând să fie impozitată cu o cotă de 16% FOTO: Adevărul

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, vineri, că după centralizarea bonurilor fiscale câştigătoare la extragerea Loterie bonurilor fiscale din 21 februarie 2016 sunt douăsprezece cereri de revendicare, nefiind astfel depăşit numărul maxim, de 100 de premii, stabilit de lege.

Ştiri pe aceeaşi temă

La extragere au fost desemnate câştigătoare bonurile fiscale cu o valoare de 312 lei emise la 11 ianuarie 2016.
 
Valoarea unui premiu, rezultată prin împărţirea fondului lunar, în cuantum de un milion de lei, la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate, este de 83.333 de lei, suma urmând să fie impozitată cu o cotă de 16%.
 
Lista cu cele douăsprezece bonuri câştigătoare poate fi consultată pe pagina Ministerului de Finanţe.
 
Ministerul Finanţelor Publice va plăti premiile în termenul prevăzut de lege, respectiv 60 de zile de la expirarea perioadei de revendicare, cel mai târziu 21 mai 2016, după verificarea prealabilă de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală, a autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse în vederea revendicării premiilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: