Leul românesc a împlinit 180 de ani. Cum a evoluat moneda noastră naţională de la 60 de parale la 100 de bani

La data de 16 septembrie 1835, leul era instituit ca monedă oficială a românilor, de către domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica. Leul, unitate teoretică de cont, era echivalentul a 60 de parale.

Tranzacţiile, taxele şi impozitele se plăteau în moneda străină löwenthaler (talerul olandez) care avea gravat pe revers un leu ridicat în două labe şi cărora românii le spuneau „leu“.

La mijlocul secolului XVII, în Ţara Românească şi Moldova circulau mai multe monede străine.

Cea mai cunoscută era talerul olandez. Löwenthalerii au circulat până pe la 1750, iar popularitatea lor a fost atât de ridicată încât chiar şi după retragerea din circulaţie au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă şi preţurile au continuat să fie calculate în aceasta monedă.

Mai târziu, în septembrie 1835, leul a fost introdus ca monedă oficială a românilor, iar la 22 aprilie - 4 mai 1867, în timpul domnitorului Alezandru Ioan Cuza, apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc şi se bat primele monede.

De atunci, leul este egal cu 100 de bani (moneda divizionară).

Un leu românesc cântărea cinci grame de argint, sistemul monetar fiind bazat pe bimetalismul aur-argint.

Au fost puse în circulaţie mai întâi monedele divizionare de 1, 2, 5 şi 10 bani, care erau din bronz.

Apoi, în 1868, au fost emise primele monede româneşti de aur, vestitul „pol“ cu valoarea de 20 de lei.

La 1867 era cel mai puternic

Cel mai puternic leu din istorie l-am avut în 1867. La acea vreme, cu un singur leu puteai cumpăra zece pâini, un litru de vin costa 0,40 lei, kilogramul de carne costa 0,34 lei, iar kilogramul de cartofi era 0,05 lei.

Leul românesc a circulat pe teritoriul României, dar şi în Basarabia. Denumirea leului moldovenesc de azi provine de la leul românesc.