Leul, printre campionii din regiune în cursa cu euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leul a început anul cu o apreciere faţă de euro
Leul a început anul cu o apreciere faţă de euro

Veştile pentru românii care au rate de plătit rate în euro sunt bune la debutul anului: cursul leului se află în grafic, până pe 2 februarie urcând cu 0,3% până la 4,51 lei/euro. Pentru sfârşitul anului, prognozele sunt pentru o apreciere de până la 4,3 lei/euro, care pare a fi corectă, cel puţin până în prezent.

Prima lună din 2016 a marcat o uşoară depreciere a leului în raport cu euro, de 0,2%. Comparativ cu celelalte valute din regiune, este o evoluţie bună, chiar dacă forintul ungar a urcat faţă de euro cu 0,5% în aceeaşi perioadă, cea mai bună performanţă dintre valutele central şi est europene.

Dintre toate valutele regionale, rubla rusească a avut cea mai mare cădere, de 8% în raport cu euro, dar din cauze care nu pot afecta însă şi economia româneacă. Cotaţia rublei este în directă legătură cu preţul petrolului care în ianurie a stabilit un nou minim al ultimilor 12 ani, barilul fiind tranzacţionat şi la 27 de dolari.

Forintul ungar a avut un început de an surprinzător de bun. Aprecierea sa de 0,5% în faţa euro este una dintre cele mai bune performanţe în rândul monedelor economiilor emergente şi cea mai bună la nivel regional.

Evoluţia bună a monedei ungare se datorează excedentului de cont curent şi aşteptările investitorilor ca ratingul de ţară să fie îmbunătăţit de către agenţiile Moody’s şi Fitch de la „junk” la un nivel favorabil pentru investiţii.

Leul, deşi a înregistrat o mică scădere, se află în grafic conform prognozei pentru acest an. „Fundamentele leului rămân solide, cu o poziţie externă pozitivă, astfel că ne aşteptăm, în cele din urmă, la o apreciere, cu prognoza noastră pentru finalul primului trimestru din  2016 la 4,45 lei/euro", se arată în cea mai recentă analiză realizată de ING Bank.

Prognoza realizată de Comisia Naţională de Prognoză pentru 2016 indică un curs mediu de 4,44 lei pentru un euro, ceea ce înseamnă o apreciere faţă de 2015 când euro a fost cotat la 4,52 lei.

Rata inflaţiei va rămâne în domeniul negativ cel puţin până la mijlocul anului, Banca Naţională anticipând pentru sfârşitul primul trimestru valoarea de -3%, în principal datorită efectului reducerilor de TVA. Dacă se elimină din calcul influenţa scăderii TVA asupra preţurilor, rata inflaţiei va fi la sfârşitul trimestului I de 1,4%, estimează BNR.

Analiştii de la ING sunt chiar mai optimişti decât Comisia Naţională de Prognoză anticipând pentru sfârşitul acestui an un curs de 4,3 lei pentru un euro.

Aceste estimări ar putea fi influenţate de politica monetară pe care o va adopta Banca Centrală Europeană. Preşedintele BCE Mario Draghi a anunţat că din cauza încetinirii ritmului de dezvoltare din zona euro doreşte să adopte noi măsuri de stimulare a economiei europene. În acest mod raportul de forţe dintre leu şi euro s-ar putea modifica.

Dacă efectele vor fi pozitive cererea pentru exporturile româneşti ar creşte, lucru de care ar beneficia şi cotaţia monedei naţionale. Astfel, deşi luna ianurie a marcat pierderi masive pe toate bursele de capital, inclusiv şi cea de la Bucureşti încheind luna ianuarie pe minus, economia românească nu a resimţit încă unde de şoc venită din Asia, cel puţin la nivelul cursului leului.

Cursul anunţat marţi de BNR, a fost de 4,5098 lei/euro, în creştere semnificativă cu 0,5% faţă de ziua precedentă când leul fusese cotat la 4,5320 unităţi pentru un euro. Faţă de sfârşitul anului trecut, leul a marcat o apreciere de 0,3%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite