Isărescu răspunde PSD: Se poate curs fix, dar la 7-8 lei

Isărescu răspunde PSD: Se poate curs fix, dar la 7-8 lei

FOTO Mediafax

Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat luni că, dacă România ar trece la un Consiliu Monetar, , situaţie sugerată de liderii PSD pentru a avea un curs fix şi a scăpa de fluctuaţiile euro-leu, acest lucru s-ar face la un curs de 7-8 lei la euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nimic nu este imposibil, a spus luni guvernatorul, însă trecerea la un Consiliu Monetar s-ar face la un curs fix de 7-8 lei (acum fiind de 4,75 lei). 

În ceea ce priveşte deprecierea leului, Mugur Isărescu a spus că „reacţia a fost disproporţionată, indusă, prin acuze publice”. „Le spun celor care au sărit la gâtul Băncii Naţionale într-o manieră total neloială şi hai să îi spunem puţin iresponsabilă că şi pe vremea sistemului de cursuri fixe şi pe vremea etalonului aur ele se mişcau cu +/-1%. Chiar dacă au solicitat prin postări caraghioase să fie cursul fix. Cursul fix de tot, de tot chiar nu poate să fie, asta e piaţa, trăieşte. Vă daţi seama ce porniţi erau pe BNR, ţineţi cursul fix. La ce fixaţie se referă?”, a declarat Isărescu.

Declaraţiile sale vin în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a lansat recent ideea trecerii României la un Consiliu Monetar, ca Bulgaria, pentru ca românii să beneficieze de curs fix şi dobânzi fixe.

Dragnea a scris, finalul lunii trecute, într-un răspuns pe Facebook adresat unui cititor că „bulgarii au luat măsura să lege cursul leva de euro (adică să rămână fix) cu acordul Băncii Naţionale, în timp ce BNR nu. Noi nu putem să contracarăm deciziile BNR. O primă măsură referitoare la ROBOR a fost luată prin ordonanţa 114, iar în ceea ce priveşte cursul, acesta va reveni în parametrii normali. Sigur că mi-aş fi dorit ca şi Banca Naţională să ne sprijine şi să pună pe primul plan bunăstarea românilor”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: