GHIDUL INVESTIŢIILOR Doar depozitele bancare au învins inflaţia în primul semestru din acest an. Topul randamentelor

GHIDUL INVESTIŢIILOR Doar depozitele bancare au învins inflaţia în primul semestru din acest an. Topul randamentelor

Numai cine a depus lei sau euro în bancă are acum mai mulţi bani în cont decât în ianuarie

Plasamentele în acţiuni, valute, fonduri de investiţii şi chiar cele în aur au ieşit în pierdere, numai băncile oferind câştiguri peste inflaţie.

Numai în anii de criză financiară şi în cei cu inflaţie maximă am mai întâlnit aşa ceva: niciun plasament nu a ieşit pe plus în primul semestru.

Până şi aurul, considerat refugiul preferat în perioadele cu turbulenţe, consemnează în 2013 pierderi nemaiîntâlnite. Noroc cu băncile, care oferă dobânzi atractive pentru deponenţi, dar şi cu atenuarea inflaţiei, care a redus corecţia câştigurilor la doar 2%.

„Adevărul“ vă prezintă evoluţia la şase luni a principalelor plasamente aflate la îndemâna micilor investitori, încercând – cu ajutorul unor specialişti – să identifice potenţialele soluţii în condiţiile vitrege existente acum pe pieţele financiare.

Aurul şi vedetele Bursei, campionii minusurilor

Cea mai mare şi mai neplăcută surpriză o oferă aurul. Dacă la 1 ianuarie cotaţia BNR pentru un gram de aur era de 182,4 lei, la 1 iulie aceasta a coborât până la 136,3 lei. Concret, cine a cumpărat aur la preţurile din ianuarie ar pierde mai mult de 25% dacă ar vinde în iulie.

De altfel, aurul este plasamentul cu cea mai abruptă pierdere din această perioadă – evoluţie oarecum firească după boom-ul din anii trecuţi. Recomandarea specialiştilor este ca în niciun caz să nu vindeţi astăzi aurul cumpărat în trecutul apropiat ci, dimpotrivă, dacă dispuneţi de resurse, să mai cumpăraţi.

În topul pierderilor se mai regăsesc şi acţiunile unor companii dintre cele mai vizibile pe cadranele Bursei de Valori Bucureşti.

Petrom, spre exemplu (simbol SNP), avea în ianuarie o cotaţie de 0,44 lei/acţiune, pentru ca în iulie aceasta să coboare la 0,41 lei/acţiune, consemnând astfel o pierdere de aproape 7%.

La fel şi Transgaz (simbol TGN), ale cărei cotaţii au coborât de la 220 lei/acţiune în ianuarie la 205 lei/acţiune în iulie.

O singură excepţie face Fondul Proprietatea (simbol FP), la care cotaţia a crescut cu 17%, de la 0,56 lei/acţiune în ianuarie la 0,66 lei/acţiune în iulie. Dar în cazul FP această evoluţie era de aşteptat, având în vedere că portofoliul Fondului este format din „perlele coroanei“ din economia românească.

Fondurile, între câştigul net şi pierderea reală

Cel mai fidel barometru al pieţelor financiare este fondul mutual. Acesta adună banii micilor investitori (care cumpără unităţi de fond), apoi plasează sumele astfel colectate în pieţele cu potenţial maxim de creştere.

Ei bine, majoritatea fondurilor au avut câştiguri de 1% până la 5%, dar dacă aplicăm corecţia inflaţiei ajungem în zona negativă.

Nominal, net, au avut câştiguri, dar real (corectat cu inflaţia), cele mai multe au avut pierderi în primul semestru din acest an. Media generală a tuturor fondurilor, reflectată de Indicele Fondurilor Mutuale (IFM), a avut o creştere netă de 1,2%, dar cu inflaţia de 2% această valoare înseamnă de fapt o pierdere reală de 0,8%.

„Afară“ sunt randamente spectaculoase

În primele şase luni, randamentele aduse de unele pieţe dezvoltate au fost semnificativ mai ridicate, a arătat pentru „Adevărul“ Claudiu Cazacu, şeful departamentului de analiză financiară din cadrul companiei X-Trade Broker.

În Germania, indicele de referinţă al pieţei a avansat cu 4,2%. În Japonia, avansul uimitor de 32,6% s-a datorat politicii ultrastimulative a băncii centrale de la Tokyo. Dar Federal Reserve ar putea închide încetul cu încetul robinetul cu lichidităţi. Acest lucru ar putea fi reflectat în corecţii semnificative atât pe piaţa locală, cât şi pe pieţele din SUA şi Europa“, ne-a spus specialistul.

Investitorii în pieţele de acţiuni ar putea căuta momentul potrivit pentru a-şi pune la adăpost profiturile acumulate. Cei doritori de asumarea unor riscuri mai ridicate vor fi probabil în săptămânile următoare atenţi la prilejul de a intra direct în poziţie de vânzare, beneficiind de ajustarea posibil rapidă şi adâncă a cotaţiilor“, a încheiat Claudiu Cazacu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: