Guvernul vrea să modifice Codul Fiscal şi să lanseze o amnistie pentru averile nejustificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul pregăteşte amnistia fiscală: averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de graţie, respectiv până pe 31 martie 2017, ca să fie declarate şi impozitate cu 16%, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal, obţinut de Profit.ro.

Averile nedeclarate depistate de Fisc după 31 martie 2017 vor fi taxate cu 75%, arată proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal obţinut de Profit.ro

De câţiva ani, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală derulează un program de verificare a marilor averi, însă rezultatele au fost modeste. Conform raportului de activitate al instituţiei, până la sfârşitul anului 2015 au fost încasate doar 2,6 milioane lei de la persoanele verificate în acest program. Amnistia fiscală este frecvent folosită de multe state pentru a atrage sume la buget din venituri nedeclarate.

În proiectul de modificare a Codului Fiscal obţinut de Profit.ro, sunt introduse articole noi referitoare la impozitarea averilor nejustificate, astfel:

Art. 117

Definirea şi impozitarea veniturilor a căror sursă nu a fost identificată

Orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 75% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Emiterea deciziei de impunere de către organul fiscal se efectuează în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite