Guvernul a mai luat 2 miliarde de euro de pe pieţele externe, după împrumutul de 3 miliarde de euro în martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a împrumutat marţi 2 miliarde de euro de pe pieţele externe, după ce la prima ieşire, din martie, împrumutase o sumă record de 3 miliarde de euro.

În contextul în care necesarul de finanţare de pe pieţele externe din acest an a fost anunţat la 4,25 miliarde euro, Guvernul a depăşit astfel suma, cu cele 5 miliarde de euro împrumutate în total, semnalează profit.ro.

Din cele 2 miliarde de euro, Guvernul a împrumutat 1,4 miliarde de euro cu scadenţa de 12 ani şi 600 milioane de euro cu maturitatea de 30 de ani, potrivit Bloomberg. Investitorii au subscris în total 5,7 miliarde de euro, din care 3,8 miliarde de euro pentru eurobondurile pe 12 ani şi 1,9 miliarde de euro pentru cele pe 30 de ani.

La sfâşitul lunii martie, Ministerul Finanţelor a anunţat că a împrumutat o sumă record de 3 miliarde de euro prin euroobligaţiuni, din care 1,35 miliarde euro cu scadenţa de 30 de ani, 500 de milioane de euro pe 15 ani şi 1,15 miliarde euro pe maturitatea de 7 ani.

Necesarul total de finanţare în acest an al Guvernului este de 72 miliarde de lei, atât din surse interne, cât şi de pe pieţele externe. Circa 44 miliarde de lei sunt necesari pentru plata datoriilor care ajung la scadenţă în 2019, iar restul pentru acoperirea deficitului bugetar. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite