Guvernul atacă WC-urile din curţile din Moldova. Bani pentru toalete şi băi în casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoli din România cu toaleta în fundul curţii în secolul XXI Foto Adevărul

Guvernul vrea să rezolve problema WC-urilor din „fundul curţii“ din Moldova acordând ajutoare nerambursabile de până la 20.000 de lei pentru construcţia de băi în interiorul casei.

Printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, Guvernul vrea să aprobe programul guvernamental „Dezvoltarea Regiunii Nord-Est”, care are ca obiect „susţinerea financiară a persoanelor fizice în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de locuire din gospodăriile acestora care nu au acces la reţele de apă, canalizare şi gaze din Regiunea Nord-Est”.

Mai precis, Guvernul vrea să dea gospodăriilor din Moldova un ajutor nerambursabil de 20.000 lei pentru izolarea termică şi energetică prin anvelopare şi tâmplărie termoizolantă a casei, încălzire cu centrale termice, apă caldă menajeră prin sisteme solare, amenajarea de grupuri sanitare în interiorul locuinţei şi conectarea gospodăriilor la reţeaua de apă, canalizare şi gaze.

De asemenea, Guvernul va mai da şi o garanţie în nume şi cont stat de maximum 40.000 lei din valoarea creditului contractat de beneficiar, excluzând dobânzile şi comisioanele aferente, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului.

Motivaţia Guvernului? „În prezent produsul intern brut pe locuitor în regiunea Nord-Est este de 27 mii lei faţă de media naţională de 44 mii lei, iar un număr însemnat de gospodării nu au condiţii de locuire decente. În regiunea Nord-Est din numărul total de locuinţe convenţionale, din mediul rural, de 830 mii, circa 80% nu au baie în locuinţă, 87% nu au instalaţie de canalizare în interior şi 78% nu au sisteme de încălzire centrală”, arată nota de fundamentare a proiectului, publicat pe site-ul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

Cei care vor să beneficieze de ajutorul nerambursabil trebuie să deţină dreptul de proprietate/închiriere/locaţiune, după caz, pentru gospodăria în care se implementeaza proiectul de modernizare.

In cadrul acestui program se consideră cheltuieli eligibile următoarele cheltuieli ale beneficiarului, inclusiv a familiei acestuia:

a) achiziţia de servicii pentru realizarea de lucrări/construcţii pentru eficienţa energetică în gospodărie, respectiv lucrări de izolare termică şi energetică prin anvelopare şi tâmplărie termoizolantă;

b) achiziţia de tehnologii si echipamente pentru realizarea economiei de energie, iluminat eficient, precum şi de centrale termice;

c) achiziţia de sisteme solare în vederea asigurării locuinţei cu apă caldă menajeră;

d) achiziţia de servicii pentru realizarea de lucrări/construcţii în vederea amenajării de grupuri sanitare în interiorul locuinţei;

e) achiziţia de servicii pentru realizarea de lucrări/construcţii în vederea conectării gospodăriilor la reţeaua de apă, canalizare şi gaze;

f) achiziţia de materiale de construcţii pentru lucrările/construcţiile prevăzute la acest articol;

g) achiziţia de servicii pentru elaborarea documentaţiilor pentru obţinerea avizelor/acordurilor/autorizaţiilor, după caz, inclusiv taxele aferente obţinerii acestor documente.

Pentru a beneficia de finanţări, persoanele fizice îndreptăţite vor adresa o cerere unităţii administrativ teritoriale din localitatea unde se situează locuinţa/gospodăria.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite