Gata cu genţile de bani! Plăţile şi încasările în numerar vor fi limitate. Care sunt noile plafoane şi ce tranzacţii cash se vor mai putea face

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plăţile şi încasările în bani gheaţă vor fi limitate, au decis parlamentarii FOTO Adevărul
Plăţile şi încasările în bani gheaţă vor fi limitate, au decis parlamentarii FOTO Adevărul

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, prin vot final, proiectul de lege care limitează încasările şi plăţile în numerar efectuate de firme. În prealabil, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a aprobat un amendament prin care se introduce un plafon şi pentru operaţiunile între persoane fizice.

Actul a fost adoptat de ambele Camere ale Parlamentului, astfel că noile reguli mai trebuie doar promulgate de preşedintele ţării şi publicate în Monitorul Oficial pentru a putea inta în vigoare, notează avocat.net.

Maximum 50.000 de lei pe zi între persoane fizice

Încasările şi plăţile în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de BNR sau autorizate în alt stat membru UE şi notificate către BNR, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se vor putea efectuă într-o limită zilnică de 50.000 de lei/tranzacţie.

În acelaşi timp, vor fi interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 de lei, dar şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 de lei.

Maximum 10.000 de lei pe zi de la persoane la firme

Operaţiunile de încasări în numerar efectuate de firme, de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii, urmează să se efectueze în limită unui plafon zilnic de 10.000 de lei de la o persoană.

De asemenea, ar putea fi interzise încasările fragmentate de la o persoană, pentru operaţiunile de încasări în numerar menţionate anterior, cu o valoare mai mare de 10.000 de lei, precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu o valoare mai mare de 10.000 de lei.

Plăţile în rate nu se plafonează

Aceste prevederi nu se vor aplica în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se vor efectuă cu plata în rate, în condiţiile în care între firme şi persoanele fizice sunt încheiate contracte de vânzare-cumpare cu plata în rate.

Maximum 10.000 de lei pe zi de la firme la persoane

O altă noutate adusă de parlamentari se referă la operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de firme, către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări. Acestea s-ar putea efectua cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 de lei către o persoană.

Salariile şi diurnele, exceptate

Proiectul de lege prevede o serie de limite pentru încasările şi plăţile efectuate între firme şi între firme şi persoane fizice. Totuşi, există şi anumite operaţiuni cărora nu li se vor aplica respectivele plafoane, printre care se numără plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, plata în numerar a impozitelor şi taxelor şi retragerea de numerar de la bănci pentru plata salariilor.

În plus, noile reguli ar urma să se aplice şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României. Firmele vor putea efectua încasări şi plăţi în limita a 5.000 de lei/zi
 Potrivit proiectului de lege, încasările în numerar de la operatorii economici se vor realiza în limita unui plafon zilnic de 5.000 de lei de la o persoană, iar plăţile în numerar către firme se vor efectua în limita unui plafon zilnic de 5.000 de lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 de lei/zi.
În ceea ce priveşte plăţile din avansuri spre decontare, acestea urmează să se realizeze în limita unui plafon zilnic de 5.000 de lei stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

Atenţie la plăţile şi încasările fragmentate!

Dacă vor intra în vigoare, noile reglementări vor interzice încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 de lei, respectiv de 10.000 de lei în cazul magazinelor de tip cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000, respectiv 10.000 de lei.

Nu doar încasările fragmentate vor fi interzise, ci şi plăţile fragmentate. Mai exact, în proiectul de lege se menţionează că nu vor fi permise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000, respectiv de 10.000 de lei, către magazinele de tip cash and carry.

Totuşi, firmele vor putea achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 de lei către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 de lei către magazinele de tip cash and carry, astfel: 5.000/10.000 de lei în numerar, sumă care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar, se arată în documentul citat.

Amenda pentru depăşirea plafoanelor: 10% din sumă

Nerespectarea plafoanelor stabilite pentru încasările şi plăţile în numerar se va sancţiona cu amendă de 10% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 de lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va efectua de către organele Ministerului Finanţelor, ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale subordonate.

Unde nu se aplică plafoanele în numerar

** depunerea de numerar în conturile deschise la bănci, inclusiv în automatele de încasări în numerar;
** plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute;
** plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului;
** retragerea de numerar din conturi deschise la bănci pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal;
** transferarea de sume prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de BNR sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către BNR;
** depunerea de numerar în automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.

Prevederile cuprinse în proiectul de act normativ nu se vor aplică contractelor încheiate anterior intrării lor în vigoare.

Limitarea plăţilor în numerar va fi extinsă şi la alţi operatori economici decât persoanele juridice, cum sunt persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber-profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocierile şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite