Fost şef ANAF: Nu sunt bani de pensii şi salarii. În noiembrie se va face o nouă rectificare bugetară. PSD crede că electoratul e format din imbecili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al ANAF Gelu Diaconu susţine că în noiembrie se va face o nouă rectificare bugetară, pentru că nu sunt suficienţi bani la buget pentru plata pensiilor şi a salariilor, cel mai probabil urmând să fie luaţi bani de la investiţii.

„De un an de zile, atât eu cât şi alţii cu acces la datele reale am avertizat că banii de pensii şi salarii vor ajunge până maxim în septembrie. (...) Scadenţa iresponsabililor va veni mult mai repede, iar bomba fiscal-bugetară va exploda. Pentru mine, şocantă nu e incompetenţa şi reaua voinţă a PSD (ii cunosc prea bine), cât fanatismul cu care sunt susţinuţi de votanţii lor. Cu siguranţă, cauza o constituie lipsa de minimă educaţie economică a acestora”, notează Diaconu.

Argumentele aduse de fostul şef al ANAf în sprijinul celor afirmate sunt următoarele:

1.-bugetul anual se aprobă târziu, ordonatorii principali primind creditele pe la începutul lunii martie iar cei secundari&terţiari pe la începutul lui aprilie;

2.-cu toţii, datorită procedurilor laborioase de achiziţii plus blocajelor de la MFP (controlor delegat, etc) deşi bucuroşi iniţial, nu cheltuie decât max 30% din sumele alocate, mai ales la investiţii şi bunuri/servicii, până la prima rectificare care începe de regulă după 25 iulie;

3.-în această perioadă, cheltuielile structurale (general constante) cu pensiile, salariile şi tot felul de "ajutoare" (gratuităţi de transport, tichete de vacanţă bugetari, etc) au luat-o razna datorită majorărilor nesustenabile făcute la presiunea puşcăriabililor Dragnea&Vâlcov şi puse în aplicare de slugile lor incompetente;

4.-se face rectificarea "pozitivă" prin artificii ieftine menite să creeze aparenţa că sunt bani. Adică:

-pe parte de venituri se majorează artificial sarcina ANAF pe perioada de până la sfârşitul anului şi se vânează alte surse de venituri cum ar fi disponibilităţile societăţilor cu capital de stat;

-pe parte de cheltuieli se alocă sumele necesare pensiilor şi salariilor în principal din tăierea sumelor imposibil de cheltuit până la acea dată şi se comunică de către comisia de prognoza că PIB-ul va creşte cu mai mult pentru a obţine o marja suplimentară la încadrarea în ţintă de deficit;

5.-în noiembrie se face altă rectificare, care va transfera sumele alocate zilele acestea la investiţii (în principal) care, în perioada scurtă rămasă, devin şi ele imposibil de cheltuit, tot către pensii şi salarii.

„Chiar nu remarcaţi ce disperare i-a cuprins pe Dragnea şi pe slugile lui (mai ales trepanaţii plătiţi din mass media?), odată ce preşedintele Iohannis le-a cerut să facă rost de bani fără afectarea sistemului de siguranţă naţională?”, scrie Diaconu.

PSD crede că tărie că electoratul său e format din oameni extrem de proşti. Din imbecili

 Ulterior, într-o altă postare, Gelu Diaconu susţine că PSD ştie şi mizează pe prostia electoratului său.

Sub titlul „Imbecilii lui Dragnea!”, fostul şef al ANAF arată că „atunci când vrei să manipulezi, alegi în primul rând un scenariu credibil pentru publicul tău ţintă. Ceva care să-i facă să zică măcar: “Băi, e posibil să se fi întâmplat asta!”.

 „Din această perspectivă, toate minciunile elucubrante ale lui Dragnea&camarila de servitori din PSD înseamnă, în esenţă, un singur lucru: ei cred sincer că bazinul lor electoral este format din oameni extrem de proşti. Din imbecili.

Să spui, de exemplu, că 4 indivizi s-au cazat la un hotel şi apoi au încercat să te asasineze din ordinul lui Soros spune clar doar că eşti convins că ei te vor crede. Şi cine poate crede aşa ceva? Evident doar un imbecil.

Să spui că, pe 10 august, oamenii aia din piaţă, care probabil leşînă dacă aleargă 1 km şi singurii pumni daţi de ei au fost pe calculator, au încercat o lovitură de stat înseamnă că eşti convins că ei vor crede aşa ceva. Adică, ii consideri imbecili.

Cum 2-3 milioane de români nu cred, cu siguranţă, elucubraţiile infractorului şi ale camarilei sale de hoţi, putem trage o singură concluzie: imbecilii lui Dragnea sunt doar cei din partid care îl susţin, crezând sincer că astfel de minciuni le va aduce câştig de cauză.

Aşadar, stimaţi parlamentari, din toate partidele, vă rog în nume personal, daţi o amnistie pe persoană fizică. Pe numele lui Dragnea şi al lui Valcov! După care, odată cu iertarea infractorilor, România îşi poate relua drumul chinuit către familia europeană! Oamenii ăştia blochează viitorul copiilor noştri!

Iertaţi-i cumva şi apoi puteţi să-i aruncaţi pe aceşti 2 infractori condamnaţi la coşul de gunoi al istoriei!”, încheie Diaconu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite