În SUA curăţarea băncilor a avut loc  (programul TARP) în largă măsură, în timp ce în Europa treburile lâncezesc. Nevoia de a respecta prevederile Basel III în materie de capital propriu şi lichiditate nu ajută creditarea pe termen imediat. Estimări pun activele băncilor europene la cca 3,5 ori PIB-ul zonei euro, faţă de un raport de 1 la 1 în SUA, sau 2 la 1 în Japonia şi Canada. De aici şi presiunea acută de dez-intermediere (deleveraging), care are ţine cont şi de posibile noi şocuri în economia globală (de pildă, când Fed-ul va termină injecţiile de lichiditate). În Europa, în zona euro, asistăm la o fragmentare a pieţelor bancare, cu ţări în care costul creditului este multiplu faţă de media din altele. Cele mai vitregite sunt IMM-uri, care sunt furnizoare de numeroase locuri de muncă.

Contextul general este reflectat de un mecanism de transmisie defect, de „capcana lichidităţii”, care conduce la încetinirea plăţilor, la creşterea arieratelor. Mecanismul de transmisie defect priveşte costul creditului ridicat şi, mai ales, reticenţă în a acorda credite. De aici au rezultat încercări neconvenţionale de stimulare a creditului comercial în Marea Britanie, Italia, Franţa, etc.

În România situaţia este mai complicată din cel puţin două motive:

 -           sectorul bancar este în proporţie de 90% dominat de grupuri străine, care sunt în perioada de deleveraging şi îşi reduc expunerea faţă de diverse pieţe. Cuvinte frumoase cum pronunţă şefi de bănci ce vizitează Bucureştiul nu pot oculta cifre care grăiesc singure - chiar dacă există diferenţe între bănci;

 -           piaţa de capital autotohtonă este mai firavă decât în alte ţări din Europa centrală şi de Răsărit.

Ce se poate face în materie de finanţare în aceste circumstanţe având în vedere că fără atragere de resurse, activitatea economică strănută serios (cu auto-finanţare nu îşi poate reveni o economie întreagă). Această întrebare merge dincolo de o eventuală nouă Iniţiativă de la Viena şi are în vedere perspectiva pe termen mai lung, întrucât problemele Europei nu se vor rezolva curând.

A. O cale ar fi dezvoltarea unei componente bancare autohtone care să nu aibă constrângeri impuse de instrucţiuni ale băncilor mamă, deşi un sector bancar „paralel” ca atitudine de creditare (deci nu shadow banking sector) va fi foarte greu de realizat:


 -           capitalizarea mai bună a CEC Bank, inclusiv cu fonduri europene. Argumentul că aceasta ar însemna concurenţă neloială nu stă în picioare având în vedere conduita grupurilor străine (se scurg capital, lichidităţi din ţară). În plus, are sens să stimulăm dezvoltarea operaţiunilor orientate spre IMM-uri, agricultură, turism;

 -           Exim Bank să-şi dezvoltate operaţiunile de finanţare industrială şi comercială; şi această bancă ar putea beneficia de recapitalizare prin fonduri europene;

 -           sprijinirea apariţiei unor bănci cu capital autohton;

 -           crearea unui fond de investiţii (cu resurse europene), care să finanţeze start-up-uri, IMM-uri cu perspectivă bună. Un asemenea fond ar putea fi administrat de manageri cu expertiză, eventual a€œimprumutati” de la BEI şi/sau BERD. (nota bene: ultima reuniune a Consiliului European a subliniat nevoia de a sprijini IMM-uri pentru crearea de locuri de muncă, tinerii întreprinzători. România are o volum mare de fonduri europene neutilizate)

 -           creditul rural. Există iniţiativa de formare a unui fond mutual al fermierilor; este bine să fie întărit prin bani publici (resurse europene). Creditul Rural ar trebui să finanţeze şi dezvoltarea logisticii de adunare, depozitare şi distribuire a recoltei, să îndemne fermierii spre asociere.

 -           încurajarea unor grupuri bancare din afara Europei să deschidă subsidiare în România (bănci din ţările Golfului, din Asia);

 -           dacă există o propunere a BM de a a acorda împrumuturi pentru restructurarea unor companii de stat este mai bine să fie utilizaţi în acest scop fonduri UE;

 -           BEI are linii speciale de finanţare pentru IMM-uri. Problema este că dacă aceste resurse sunt gestionate de bănci aşa cum au făcut şi până cum nu se schimbă mare lucru. Asemenea resurse trebuie să fie administrate astfel încât să conducă la costuri mai mici pentru companii (puţin peste costul pentru BEI), adică să nu intre în logică neprietenoasă a funcţionării băncilor în această perioadă.

 -           BCE lărgeşte gama de colaterale astfel ca bănci comerciale să folosească obligaţiuni bazate pe împrumuturi acordate întreprinderilor (asset backed securities) pentru refinanţare ultra ieftină. Pentru ţările ce nu sunt în zonă euro este corect să fie imaginate facilităţi similare, mai ales dacă este vorba despre împrumuturi denominate în euro.  Poate BEI să acorde facilităţi ca BCE? Este de explorat această posibilitate.

 -           acordarea de garanţii de stat suplimentare.

Bănci locale mari au beneficiat de linii de finanţare speciale pentru IMM-uri de la BEI, BERD. Chestiunea majoră este dacă aceste linii de finanţare se materializează în acordarea de credite la costuri inferioare celor practicate acum de băncile respective şi, totodată, dacă condiţiile de acordare sunt diferite (mai puţin constrângătoare) pe fondul cerinţelor impuse de băncile mamă. Dacă procentul de utilizare a acestor linii de finanţare este mare am putea spune că o sub-componentă „paralelă” apare chiar la bănci străine ce operează în România. Dar poate există o astfel de dualitate în cadrul aceleaşi bănci?

  B. În ce priveşte piaţa de capital se poate avea în vedere:


 -           lămurirea statutului pieţei Rasdaq;

 -           optimizarea desfăşurării activităţii busiere din punct de vedere organizaţional;

 -           realizarea contraparţii centrale, care ar diminua din riscuri; implicarea BNR  ar fi de bun augur;

 -           continuarea listărilor unor companii de stat;

 -           încurajarea unor companii private să se listeze

 -           redimensionarea unor taxe, care să încurajeze tranzacţionarea;

 -           limitarea concurenţei neloiale (inclusiv prin reglementarea forex)

 -           promovarea obligaţiunilor ipotecare, covered bonds;

 -           lărgirea gamei de investiţii permise pe piaţa locală de capital pentru fonduri de pensii private

 

C. Este nevoie de o mai bună prezentare a economiei româneşti, care să se materializeze în investiţii directe în economia noastră. Investiţii de portofoliu ce caută plasamente temporare, intrare şi ieşire facile, sunt, adesea, o binefacere aparentă.


 D. Atragerea de fonduri europene rămâne un călcâi al lui Ahile. 


 - este de lucrat serios la srategia pentru perioada 2014-2020;

 - asigurarea finanţării fără sincope a proiectelor mari de infrastructură. Ar trebui să avem poate manageri de proiect „de import”, care să garanteze că banii sunt corect utilizaţi 

 E. În fine, există calea utilizării cu chibzuinţă a banilor, care intră în registrul mai larg al reformelor structurale, al administrării afacerilor în mod inteligent. Adică, cu bani mai puţini se poate realiza mai mult.


Dar miracole nu pot fi înfăptuite. Timpurile sunt foarte dificile.