Euro a atins cel mai mare nivel din ultimele luni

Euro a atins cel mai mare nivel din ultimele luni

Cursul valutar pentru euro a urcat joi cu 0,09%, comparativ cu nivelul de miercuri, până la 4,6684 lei, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR).

Ştiri pe aceeaşi temă

Cursul leu-euro a mai fost la un nivel de peste 4,668 lei la data de 22 iunie, când a fost de 4,6686 lei, mai arată datele afişate de BNR. În plus, cursul valutar pentru euro a mai depăşit cota de 4,66 lei în cursul acestui an, începând din februarie, iar la 21 iunie a atins cel mai ridicat nivel, de 4,6695 lei.
 
Cursul de schimb pentru euro a intrat pe un trend ascendent, începând cu 25 septembrie, când cotaţia oficială a fost de 4,6603 lei pentru un euro, o creştere de 0,05% faţă de nivelul afişat în ziua precedentă şi cel mai ridicat nivel începând cu 13 august până la acel moment.
 
Cursul leu-dolar, care la noi este cotat prin comparaţie cu euro, a crescut cu 0,66% joi faţă de miercuri, la 4,0591 lei, cel mai ridicat nivel al ultimelor şapte săptămâni. Cel mai recent, un nivel mai ridicat de atât a fost înregistrat la 20 august, de 4,0737 lei.
 
De asemenea, gramul de aur a fost cotat joi în creştere, la 156,5097 lei, de la 156,0686 lei miercuri. Acesta este cel mai ridicat nivel din ultimele opt săptămâni, un nivel mai ridicat de-atât fiind atins la 14 august, de 156,9480 lei.
 
Cursul de schimb pentru francul elveţian a înregistrat joi o creştere, la 4,0938 lei, de la 4,0884 lei miercuri. Nivelul este sub cel consemnat marţi, de 4,1183 lei.
citeste totul despre: