VIDEO Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene: Riscăm să pierdem trei miliarde de euro din fondurile UE pe Transporturi şi Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. FOTO Florin Suler
Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. FOTO Florin Suler

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, a vorbit la Adevărul Live despre câţi bani de la Uniunea Europeană (UE) riscă să piardă România în cadrul bugetar 2007-2013 şi care sunt soluţiile pentru a diminua aceste pierderi.

România va importa medici din Italia

Alte proiecte care pot fi finanţate sunt dotarea cu angiografe a spitalelor, pentru că nu există peste tot şi din păcate oameni mor din cauza asta. La fel, vrem să putem face operaţii pe inimă pentru copii, există această nevoie. Vom importa medici din Italia pe acest segment.

Statul va înfiinţa un vehicul de investiţii care să fie acţionar în proiectele inventatorilor români

Vom lansa în lunile iulie-august o parte de call-uri pentru câteva domenii, pe sănătate, social şi IMM. Tot programul va fi de 10 milioane de euro, fiecare companie va primi 10.000 de euro. De ce sănătate? Pentru că e un domeniu foarte competitiv. Am citit un raport că dacă vom scădea morbiditatea cu 1% am putea creşte PIB-ul cu 5% şi investiţiile străine cu 9%.

Vreau ca statul să înfiinţeze un vehicul de investiţii care să fie apoi acţionar la acele startup-uri care sunt creative şi eficiente, ca inventatorii români, mereu medaliaţi la Geneva să nu-şi mai vândă invenţiile pe nimic. Putem finanţa de exemplu proiectul sângelui artificial. Acest vehicul va avea mereu finanţare europeană.

Despre reducerea CAS

Mi se pare o eroare extrem de gravă ţinerea acestei legi de la promulgare. A fost votată în Parlament. De ce să-i explic eu ca Guvern, dacă ea a fost votată în Parlament şi de unii şi de alţii. Fondurile europene pot fi o soluţie care să compenseze impactul reducerii CAS. Mare parte din fondurile europene sunt salarii pentru cei care lucrează în aceste proiecte, fără a mai pune la socoteală faptul că banii circulă în economie. Ţinta pe care ne-o impunem noi anul acesta este de 2,8 miliarde de euro, cât a fost anul anul trecut. 

Despre Acordul de Parteneriat 2014-2020

În prima parte a lunii august ar putea fi aprobat oficial de Comisia Europană, iar în septembrie să avem evenimentul oficial de semnare. Am lăsat doar trei ministere care să aibe rol de autoritate, respectiv ministerul Fondurilor Europene, Dezvoltării şi Agriculturii. Am grupat pe un program alocat infrastructurii mari şi proiectele de energie şi pe cele de autostrăzi. Pentru drumuri judeţene, Comisia Europeană a impus să dăm foarte puţin, avem un miliard de euro. Vă imaginaţi ce înseamnă un miliard de euro pe 40 de judeţe...

Pe mediu există cele mai mari riscuri ca Uniunea Europeană să ne sancţioneze, şi aici este vorba de apă-canal şi deşeuri. Sunt obligaţii asumate la aderare.

Riscăm să pierdem 3 miliarde de euro

Dacă am spus că vom termina cu 80% rată de absorbţie, asta înseamnă că vom pierde 3 miliarde de euro. Şi asta pentru că la noi contestarea este sport naţional, avem cea mai permisivă lege, orice contribuabil poate contesta. Există şi posibilitatea fazării, adică să facem autostrăzi pe actuala alocare bugetară şi să le terminăm pe viitoarea perioadă. Procedura fazării a fost deja discutată cu Comisia Europeană. Dacă noi începeam din timp cu abordarea asta, acum ne băteam de la egal la egal cu Polonia, ei au 75% absorbţie.

Unde stăm cel mai rău

Dacă la POR stăm cel mai bine, la Programul Operaţional de Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) este la polul opus. Anul acesta l-am preluat la minister, să vă uitaţi la final de an. La fel, şi pe Transport stăm foarte prost, au fost mari întârzieri din cauza programelor mari. Dar au fost blocate cu OLAF, DLAF, DNA, iar acum nu mai avem timpul tehnologic.

Dragnea, campion la absorbţie

Cea mai mare absorbţie este pe Programul Operaţional Regional, unde procentul este de peste 50%, ţara noastră a reuşit să menţină acele agenţii de de dezvoltare regională. Ce se face cu banii? Dezvoltare locală: canalizare, turism, apă. O să insistăm ca fondurile să se ducă local, dar şi din atribuţii. Nu trebuie să mai răspândim finanţarea europeană pe orice. Eu insist să finanţăm foarte mult partea de producţie care se exportă şi partea de export care se duce în afara Uniunii Europene. Acolo unde se greşeşte, sunt adeptul aplicării unor reguli foarte dure. Pentru că orice concesie făcute, orice compromis deschide calea către altul.

Unui privat îi spui că dacă a greşit, a doua oară nu mai poate veni la fonduri europene. Dar unei comunităţi locale nu poţi să faci asta, pentru că suferă toată lumea, comunitatea locală este văduvită fără vina ei.

"Preţul prostiei"

Dacă facem procentul de 80% suntem campioni în Europa. Noi am făcut anul trecut 23%, anul acesta ne propunem la fel şi anul viitor tot atât. Dar 80% nu e ceva uşor. O corecţie financiară va rămâne. Ăsta este preţul prostiei, România a pus oameni care nu aveau ce să caute acolo.

Despre bănci, credite şi criză

Criza în România a fost produsă în special de către noi. Întârziind plăţile către beneficiarii de fonduri europene cu lunile şi chiar şi cu anii, foarte mulţi beneficiari au dispărut. Anul trecut am schimbat sistemul de decontare, nu mai plăteşte beneficiarii facturile, noi acum primim factura, o verificăm şi apoi o plătim noi. Apoi, de ce să ceri unui privat scrisoare de garanţie sau cofinanţare? Asta e o aberaţie pe care noi ne-am impus-o singuri. În Anglia, procedurile permit folosirea de echipamente la mâna a doua, la noi nu. De ce? În loc să importăm tot timpul, dacă un echipament este deja pe piaţă, lasă să circule banul în România. Două condiţii trebuie puse: să nu fie preţul mai mare decât cel iniţial şi să nu fi fost cumpărat pe fonduri europene dinainte. La fel, de acum vom lăsa economiile făcute către beneficiari. La fel, vrem ca plata să se facă în cinci zile.

Despre absorbţia slabă

România a fost anul trecut pe primul loc în Europa la rambursări, am avut 130%. Un raport al Curţii Europene de Conturi, la POS DRU, România avea 40% din greşeli. Asăzi are 1,41%, cel mai mic la nivel european. Sper că acele greşeli din trecut nu se vor mai repeta în România. Anul trecut am trimis facturi de 3,5 miliarde de euro şi au intrat în ţară 2,8 miliarde de euro.

Unii spun că sunt proiecte semnate de alţii dar am mai spus-o şi o mai spun: nu este de ajuns doar să ai un proiect, ci trebuie implementat.

Este foarte important să avem încredere în noi.

Banii europeni trebuie cheltuiţi repede

Pot fi fondurile europene salvarea economiei româneşti? La finalul anului următor o să avem 80% din alocarea europeană. Fondurile europene sunt de fapt bani publici. Pot aduce un mare avantaj, trebuie cheltuiţi cât mai repede. Decât să investeşti într-o spălătorie, care are efecte reduce, dar poţi să-i foloseşti în proiecte care să aibă un impact mai mare. Sunt şi banii noştri, şi noi controbuim, pe de altă parte guvernele stabilesc împreună cu Comisia Europeană priorităţile şi apoi se aduc proiectele. Dacă îi ţii în loc să le dai drumul în economie, atunci este o problemă. Din păcate, România a fost în ultima perioadă doar în ultima parte de pluton...


De asemenea, Teodorovici va prezenta care sunt programele unde gradul de absorbţie a fondurilor europene este scăzut, care sunt problemele în atragerea finanţării şi care era ţinta de absorbţie pentru acest an şi pentru anul 2015. 

Când va atrage România primele fonduri europene aferente cadrului bugetar 2014-2020, pe ce programe şi care sunt schimbările operate pentru noul exerciţiu sunt alte întrebări la care va oferi răspunsuri, la Adevărul Live, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. 

Mai puteţi citi:

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR: România a primit de la UE 10,9 miliarde euro în plus faţă de cât a contribuit

România a primit de la Uniunea Europeană (UE), în perioada 2007-2013, fonduri în valoare de 21,3 miliarde euro şi a plătit către UE 10,6 miliarde euro, având astfel un sold pozitiv de 10,9 miliarde euro, a declarat vineri Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Erste Bank: România a obţinut cele mai reduse fonduri europene pe cap de locuitor pentru perioada 2014-2020

România a obţinut cele mai reduse fonduri europene pe cap de locuitor în cadrul politicii de coeziune UE pentru perioada 2014-2020, de 164 de euro pe locuitor pe an, la jumătate faţă de Slovacia şi Ungaria, iar sumele destinate educaţiei sunt prea mici, potrivit unui raport al Erste Bank.

Proiectele europene nu fac întotdeauna bine şcolilor

Lucrările de reabilitare demarate la sfârşitul anului trecut la Şcoala nr. 9 „Calistrat Hogaş” din Galaţi au făcut mai mult rău decât bine. Mutaţi din şcoală cu mai bine de jumătate de an înainte de deschiderea şantierului, copiii au început să se... rarefieze!

Ministerul Agriculturii vrea să acceseze fonduri europene de 150 de milioane de euro pentru ferme. Cei care se asociază vor beneficia de subvenţii mai mari

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat că în luna mai ar urma să fie accesate primele fonduri europene din perioada 2014-2020 pentru proiecte de investiţii în ferme, fiind vorba despre o sumă de 150 de milioane de euro, scrie Mediafax.

Teodorovici îl contrazice pe Băsescu: Comisia Europeană a transmis că România nu trebuie să se grăbească cu Acordul de Parteneriat

Oficialii Comisiei Europene au subliniat de mai multe ori că nici România, nici celelalte state membre ale Uniunii Europene, nu trebuie să se grăbească să transmită formal propuneri de Acord de Parteneriat (AP), deoarece trimiterea documentelor de programare nu este o cursă contra cronometru, ci este important să fie transmis un document de calitate, potrivit lui Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

Unde vrea Guvernul să canalizeze cei mai mulţi bani din fondurile UE în perioada 2014-2020: transporturi, mediu şi dezvoltare urbană

Guvernul şi-a propus ca, în perioada 2014-2020, să cheltuiască cele mai multe fonduri structurale şi de coeziune pentru infrastructura de transport, proiecte de mediu, dezvoltarea urbană a comunităţilor, drumuri judeţene şi centuri, conform datelor prezentate, marţi, de premierul Victor Ponta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite