Eficienţa energetică a IMM-urilor poate fi îmbunătăţită din fonduri nerambursabile. Cum se iau banii

Eficienţa energetică a IMM-urilor poate fi îmbunătăţită din fonduri nerambursabile. Cum se iau banii

Reducerea consumului de energie se poate obţine cu bani nerambursabili

Un nou tronson din Mecanismul de Finanţare al Spaţiului Economic European (MF SEE), derulat de Regatul Norvegiei, Islanda şi Liechtenstein, a fost lansat luni, la Bucureşti, şi este destinat îmbunătăţirii eficienţei energetice în firmele mici şi mijlocii din România. Programul oferă finanţări nerambursabile în valoare totală de 8 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul Economiei a fost desemnat Operator de Program pentru Programul cu finanţare MF SEE „Eficienţă Energetică”, aprobat la data de 1 octombrie 2013, şi a prezentat programul într-o conferinţă specială.

Ţinta finanţărilor: firmele energofage şi poluatoare

Obiectiv general al programului este reducerea emisiilor de gaze de seră şi poluatori atmosferici. Ca obiectiv specific, acest tronson din MF SEE îşi propune îmbunătăţirea eficienţei energetice în industrie, în special în industria cu poluare şi consum energetic mare.

Rezultate aşteptate: modernizarea instalaţiilor şi echipamentelor unui număr estimat de 20 de IMM-uri din industrie în vederea reducerii consumului de energie.

Alocarea programului din MFSEE este de 8 milioane de euro, cofinanţarea per program se cifrează la 1,41 milioane de euro, valoarea totală a programului fiind de 9,41 milioane de euro. Perioada estimată de depunere este ianuarie-aprilie 2014, anunţă Ministerul Economiei.

Conferinţa desfăşurată luni la Bucureşti este prima dintr-o serie de de prezentări ale Programului Eficienţă Energetică în Industrie pentru IMM-uri, cu finanţare din fonduri MF SEE ce se vor desfăşura în decursul lunii februarie în Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

Toate detaliile privind linia de finanţare: Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 (MFSEE) pot fi consultate AICI

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările