Dragnea admite că se poate suspenda Pilonul II. Iohannis: Sunt banii românilor. PSD să nu se atingă de ei!

Dragnea admite că se poate suspenda Pilonul II. Iohannis: Sunt banii românilor. PSD să nu se atingă de ei!

Deşi miercuri susţinea că intenţia Executivului de a introduce ”contributivitate zero” la Pilonul II de pensii sunt ”o prostie şi o minciună” şi că nu există un proiect oficial care să prevadă reforma sistemului de pensii, liderul PSD, Liviu Dragnea, a admis luni posibilitatea unei suspendări temporare a plăţilor către Pilonul II.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Klaus Iohannis, despre Pilonul 2 de pensii: „Cred că vă amintiţi, a fost parcă chiar la învestirea nu ştiu cărui Guvern PSD, că au fost multe, cred că Guvernul Tudose, exact înainte de depunerea jurământului, în cadrul audierilor în Parlament, cineva a spus afirmaţia că se desfiinţează Pilonul II. Iată că de atunci a apărut un fel de ping-pong de declaraţii. Ba se desfiinţează, ba nu se desfiinţează, ba se naţionalizează, ba nu se naţionalizează, ba se suspendă, ba nu se suspendă. Este foarte, foarte îngrijorător. Această abordare este la limita unei guvernări diletante foarte toxice şi îi somez pe guvernanţi să îşi revină, să clarifice odată pentru totdeauna care este intenţia lor legată de Pilonul II”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, 
luni seară.
 

El a spus că aici nu este vorba despre nişte bani care sunt ai statului sau bani publici, ci sunt bani privaţi, banii oamenilor care contribuie la Pilonul II şi "nu poţi să te joci cu aşa ceva", afirmând că este nevoie de o clarificare fermă.

“Aici nu este vorba de nişte bani care sunt ai statului sau bani publici. Sunt bani privaţi, banii oamenilor care contribuie la Pilonul II şi nu poţi să te joci cu aşa ceva. Pe de altă parte, aici avem de-a face cu o chestiune care trebuie planificată şi clarificată pe termen lung. Nu plăteşte nimeni o contribuţie la pensie ca să primească banii a doua zi şi riscul cel mai mare pe care îl văd aici este ca oamenii să piardă încrederea în capacitatea statului de a proiecta şi gestiona sistemul de pensii. Lumea deja începe să îşi pună întrebări (…) sunt banii românilor care au contribuit la Pilonul II de pensii. Aşa nu se poate, este nevoie de o clarificare fermă, în sensul că PSD nu se atinge de aceşti bani şi atunci lucrurile se pot clădi mai departe”, a spus şeful statului.

De asemena, întrebat cum vede ideea PSD potrivit căreia contribuţia la Pilonul II de pensii să devină opţională, Klaus Iohannis a afirmat că, dacă după doar câţiva ani de la înfiinţare începe cineva şi schimbă principiul după care funcţionează acest Pilon II, deja “totul se duce de râpă”.

“Vedeţi, a fost creat, s-a creat legislaţia aferentă şi oamenii au început să plătească, crezând că, atunci când vor ieşi la pensie, vor beneficia de o pensie suplimentară. Dacă acum, după doar câţiva ani începe cineva şi schimbă principiul după care funcţionează acest Pilon II, deja totul se duce de râpă. (…) A mai avut cineva de la PSD aşa, idei de modificare a Pilonului II. Prin 2013-2014 s-a făcut o analiză şi s-a găsit că aceste fonduri au un randament bun şi atunci s-a abandonat ideea de a modifica lucrurile”, a adăugat preşedintele.
 
***
 
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu ştie ce a zis preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, referitor la faptul că proiectul privind suspendarea plăţilor pentru Pilonul II a fost publicat din greşeală, dar că se analizează această variantă. Dragnea a susţinut că în Guvern, în coaliţie sau în partid nu s-a discutat şi nu se va discuta despre defiinţarea Pilonului II de pensii sau înlocuirea contribuţiilor la acesta.
 
"Nu ştiu ce a spus domnul şef de la Prognoză. O guvernare se exercită în baza unui program de guvernare aprobat în Parlament şi care este public. În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, obiectivele noastre au fost asumate şi susţinute şi sunt susţinute în continuare, şi anume: primul obiectiv este ca, în următoarea perioadă, Ministerul Muncii, şi nu numai, să finalizeze o analiză riguroasă, exhaustivă a tuturor datelor financiare pentru a se putea prezenta tuturor cetăţenilor României informaţiile financiare referitoare la nivelul de pensii pe care îl va avea un cetăţean român care este doar în Pilonul I şi nivelul de pensie pe care îl va avea un cetăţean care este şi în Pilonul I şi în Pilonul II”, a afirmat liderul PSD.
 
”Al doilea obiectiv este ca cetăţeanul român, odată informat, să aibă posibilitatea să opteze unde consideră dumnealui personal că este mai bine să rămână - doar în Pilonul I sau şi în Pilonul Işi în Pilonul II”, a continuat acesta.
 
El a explicat că nu există nicio decizie a Guvernului, partidului sau coaliţiei privind desfiinţarea Pilonului II de pensii sau înlocuirea contribuţiilor.
 
“Deci nu există niciun fel de decizie adoptată în Guvern, decizie adoptată în partid, o decizie adoptată în coaliţie care să cuprindă următoarele lucruri: 1 - nu s-a discutat, nu se discută şi noi nu vom adopta nicio măsură care să ducă la desfiinţarea pilonului II de pensii,. aşa cum a început să se rostogolească prin anumite televiziuni şi îi rog cu foarte  mare respect să nu se mai rostogolească astfel de informaţii mincinoase. 2 - Nu există nicio decizie pentru a se înlocui contribuţiile care acum merg de la bugetul asigurărilor sociale de stat către Pilonul II de pensii”, a mai spus acesta.
 
Dragnea a spus că nu este vorba despre bani privaţi la Pilonul II, ci despre banii pe care îi au toţi românii în fondul de pensii.
 
“În primul rând, nu este vorba de bani privaţi, pentru că poate unii oameni aşa înţeleg pentru că poate în mod deliberat se comunică aşa. (...)  Aici este vorba de contribuţiile pe care toţi le avem la sistemul de pensie, care merg în bugetul asigurărilor sociale de stat, 3,75% din această sumă merge la Pilonul II. Deci nu se naţionalizează Pilonul II şi nu se înlocuieşte această contribuţie, această parte de 3,75% din tot bugetul de pensie cu impozitul pe venit, cu o cotă din impozitul pe venit, aşa cum am înţeles că acest domn de la comisia de prognoză a propus. (...) Programul de guvernare a fost un program votat public de cetăţeni, a fost un program votat în Parlament, program care va fi implementat. Eu vă rog pe dumneavoastră (jurnaliştii – n.r.) să rămâneţi, cât de mult se poate sau cât sunteţi lăsaţi, ancoraţi în realitate şi în programul de guvernare”, a conchis el.
 
Citeşte şi:
 
 
citeste totul despre: