Dolarul american, francul elveţian şi aurul, la maxime istorice. Cum începe euro săptămâna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9490 lei, în scădere cu 0,01 bani faţă de cotaţia precedentă, de 4,9491 lei.

Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5714 lei, în creştere cu 7,30 bani (+1,62%) comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,4984 lei.

Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, calculat de BNR la 4,9399 lei, în creştere cu 4,20 de bani (0,85%) faţă de 4,8979 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, luni, cu 12,47 de lei (4,43%), până la valoarea de 293,9846 lei, de la 281,5126 lei în şedinţa precedentă.

Pe pieţele internaţionale, monedele europene au coborât luni dimineaţa la noi minime pe măsură ce războiul din Ucraina escaladează, ceea ce îi determină pe traderi să vândă o parte din activele lor cele mai lichide, transmite Bloomberg.

Potrivit Agerpres, pe pieţele din Asia, moneda euro a ajuns la paritate cu francul elveţian, pentru prima dată după luna ianuarie 2015, pe fondul îngrijorărilor investitorilor cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia. 

De asemenea zlotul polonez a atins un minim istoric în raport cu moneda euro. În ultima săptămână, toate monedele din Europa de Est s-au depreciat în raport cu dolarul, în frunte fiind rubla rusească.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite