Finala de Cupă Davis pe care echipa României, formată din Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, a pierdut-o în 1972 în faţa SUA a fost o lecţie pentru viitorul om de afaceri despre importanţa a două lucruri: consecvenţa şi spiritul asociativ. Cei 25 de ani de capitalism românesc ne indică un Ion Ţiriac dotat cu multă răbdare în a-şi atinge obiectivele de business şi dispus să cedeze controlul companiilor sale unor parteneri strategici străini care să le crească valoarea prin experienţa dobândită în timp, pe plan internaţional.

Ţiriac a aşteptat opt ani până să-şi exercite opţiunea de a vinde 45% din acţiunile pe care le deţine la UniCredit Ţiriac Bank, a patra cea mai mare bancă din România, la sfârşitul lui 2013, după BCR, BRD şi Banca Transilvania. De ce acum? Mai multe ipoteze de lucru veţi putea citi în rândurile de mai jos. Principiul asocierii pe termen lung l-a aplicat şi în afacerea de asigurări (deţine 44% din Allianz Ţiriac), şi în cea de cash&carry (are o participaţie de 15% din Metro România). A fost asociat şi cu nemţii de la Daimler AG în business-ul de import al mărcii auto Mercedes, însă a ieşit din această asociere, cu totul, în 2009, în primul an de criză.

În acest moment, averea lui Ion Ţiriac este a treia ca mărime, la egalitate cu cea lui Frank Timiş, estimată de Forbes 500 de miliardari la 850 de milioane de euro. Finalizarea tranzacţiei cu UniCredit, anunţată de ziarul italian Messaggero pentru sfârşitul anului, va creşte cu siguranţă această valoare, dacă luăm în calcul întreg portofoliul fostului tenisman.  Pe lângă participaţiile deja amintinte, Ţiriac mai deţine Divizia Auto Ţiriac Holdings, invetiţiile în real estate (Clubul Rezidenţial Stejarii şi Residenz), trei centre de birouri, aproape 20 de showroom-uri, spaţii comerciale, peste 1.000 de hecatre de teren intravilan în ţară şi 25% din activitatea de handling a Aeroportului Internaţional Henri Coandă.


Aviaţia: şi business, şi leisure FOTO Reuters

Primii doi cei mai bogaţi români sunt, potrivit Forbes, Ioan Niculae, proprietarul grupului industrial şi agricol InterAgro şi Dan Grigore Adamescu pe a cărui listă de active figurează centrul comercial Unirea Shopping Center din Bucureşti, hotelurile Intercontinental şi Rex sau compania de asigurări Astra. 

Vulnerabilităţile altora

În lipsa unor tranzacţii sau a listării la bursă, evaluarea  holdingurilor lui Ioan Niculae şi Dan Grigore Adamescu, intră într-o zonă susceptibilă de subiectivism. În plus, ambele au vulnerabilităţi.

Aproximativ două treimi din veniturile InterAgro care, potrivit Ziarului Financiar, este al treilea cel mai mare grup cu capital românesc după Dedeman şi Oscar Downstream, provin din producţia de îngrăşăminte chimice. Iar peste două treimi din costurile producţiei de îngrăşăminte sunt generate de preţul gazului. În ultimii doi ani, cele şase combinate ale lui Niculae (averea sa este estimată la 1,1 miliarde de euro) au fost  închise în repetate rânduri pentru că statul a decis direcţionarea producţiei interne de gaz (de trei ori mai ieftin decât cel rusesc) către populaţie.

La începutul acestei luni, Niculae, supranumit de media ”regele gazului subvenţionat” a anunţat că a încheiat un partneriat cu Gazprom, în ciuda contextului regional tensionat, prin care a eliminat riscul întreruperii furnizării. Totuşi, problemele din trecut nu îi dau pace. Niculae este anchetat într-un dosar de subminare a economiei naţionale pentru că între 2007 şi 2009 a fost principalul beneficiar al unei hotărâri de Guvern prin care a primit doar gaz ieftin din producţie internă.

Nici Dan Grigore Adamescu (cu o avere evaluată la 950 milioane de euro) nu se află într-o situaţie foarte confortabilă după ce a fost arestat preventiv pentru încercarea de influenţare a unuia din martorii cheie într-un dosar de corupţie.

Societatea de asigurări Astra, principalul său activ şi, totodată, cea mai mare companie de profil din România se află sub administrarea specială a KPMG, după ce, în februarie, a izbucnit un scandal privind incapacitatea acesteia de a-şi onora plăţile către clienţi. În acest caz, există indicii că Adamescu şi-ar fi finanţat alte afaceri din fondurile de asigurări.

Toate aceste vulnerabilităţi de ordin juridic sau de reglementare reduc şansele vânzării companiilor lui Niculae sau Adamescu către un investitor strategic sau către un fond de investiţii, deci şansele de monetizare transparentă.

Roller coaster şi Frank Timiş

Rămânând în acelaşi registru, Frank Timiş (împarte al treilea loc în clasamentul bogăţiei româneşti cu Ion Ţiriac) a avut, la rândul său, probleme cu justiţia şi cu organismele de reglementare. La 15 ani, a fost arestat pentru deţinere de heroină în Australia, iar în 2009, o companie a sa, Regal Petroleum, primea cea mai mare amendă din istoria pieţei secundare de capital londoneze în valoare de 600.000 de lire sterline.    

Acum, afacerile lui Timiş acoperă o geografie diversă şi sunt sinonime, în mare parte, cu investiţiile în resurse naturale. Timis Corporation are activităţi în minerit, petrol, gaze, agricultură în special pe teritoriul unor state africane precum Coasta de Fildeş, Sierra Leone sau Senegal.  

În cazul lui Timiş, transparenţa este regula jocului pentru că două dintre companiile sale, African Minerals şi African Petroleum sunt listate pe burse din Marea Britanie şi Australia. Cotaţiile companiilor care deţin licenţe de exploatare seamănă destul de mult cu un roller coaster în sensul că oscilează mult. Frank Timiş, poreclit în capitala britanică, oraşul în care locuieşte, ”teren de petrol” (gusher, în engleză), poate deveni şi el, din această oscilaţie, cel mai bogat român, însă nu pe termen lung. Asta ne arată trecutul.

De ce acum?

Vulnerabilităţi au avut şi afacerile lui Ion Ţiriac mai ales în anii de criză. Până la publicarea informaţiei că urmează să primească 700 de milioane de euro (cash şi acţiuni) până la sfârşitul anului, business-urile sale din auto şi imobiliare au sângerat mult pe fondul prăbuşirii consumului.

Cu banii încasaţi este posibil ca Ţiriac să-şi consolideze o parte din aceste activităţi afectate, dar, la fel de plauzibil, ar putea găsi domenii noi, neexplorate până acum. În cea mai recentă ediţie a emisiunii ”După 20 de ani”, difuzată de PRO TV, omul de afaceri recomanda agricultura drept primă opţiune de investiţii pentru cineva care se gândeşte să intre în afaceri.

Vânzarea acţiunilor UniCredit Ţiriac Bank ar putea deveni cea mai mare tranzacţie bancară după începerea crizei. În acelaşi timp, aceasta ar putea să îl transforme în românul cu cel mai mult cash, etichetă care i-a fost atribuită lui Dinu Patriciu în 2007, anul în care a vândut pachetul majoritar al Rompetrol către KazMunaiGas, într-o tranzacţie de ordinul miliardelor de dolari. Ulterior, averea lui Dinu Patriciu a avut un parcurs straniu.

Lecţii din tenis

Ţiriac este primul român care a intrat ca miliardar, pe lista Forbes USA, în 2007, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, iar 2010 a fost ultimul an în care a figurat în acest clasament select.  

Fostul tenisman este singurul om de afaceri de vârf din România care şi-a pus propriul nume pe frontispiciul companiilor, datorită prestigiului internaţional dobândit în sport, încă înainte de revoluţie. Aşa a făcut şi cu Banca Ţiriac ale cărei baze le-a pus în 1991. Până să ajungă în portofoliul UniCredit, a cedat controlul austriecilor de la HVB în 2006 şi, ulterior, a fuzionat prin absorbţie cu UniCredit. Este discutabil dacă, după finalizarea tranzacţiei, italienii vor păstra numele său în denumirea băncii.

Dacă din tenisul la dublu a învăţat despre consecvenţă şi spirit asociativ, cariera de impresar (a promovat mari sportivi precum Boris Becker, Steffi Graf şi Goran Ivanisevici), a fost o lecţie despre importanţa conexiunilor. Ţiriac a funcţionat după 1990 ca un conector între mediul politic românesc şi cel internaţional, lucru care, evident, i-a creat un avantaj. Partidele de vânătoare, organizate an de an pe domeniul de la Balc, unde sunt invitaţi oameni de afaceri şi politicieni străini, au un rol similar.