Cum intri în Biroul de Credit. Pentru ce eşti raportat la această instituţie şi cum afli ce se spune despre comportamentul tău financiar

Cum intri în Biroul de Credit. Pentru ce eşti raportat la această 
instituţie şi cum afli ce se spune despre comportamentul tău financiar

La Biroul de Credit ajung toate informaţiile despre comportamentul tău ca beneficiar de împrumuturi

Cum intri în Biroul de Credit este o întrebare la care ar trebui să ştie răspunsul toţi cei care au contractat un împrumut de la bancă. Biroul de Credit este o instituţie la care, pentru început, au fost raportaţi doar restanţiierii la creditele bancare, dar acum sunt raportate toate persoanele care au un credit, indiferent dacă sunt la zi sau nu cu plata ratelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cum intri în Biroul de Credit. De la raportările negative la datele pozitive

Sistemul Biroului de Credit s-a dezvoltat în trei faze.
** În faza I, care a intrat în funcţiune la data de 16 august 2004, participanţii transmit zilnic Biroului de Credit, în format electronic, informaţii referitoare la:

-    debitori cu restanţe la plată mai mari de 30 de zile;
-    fraudulenţi - persoane care au savârşit o infracţiune sau contravenţie în relaţia directă cu un participant, pentru care s-a emis o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, după caz, sau prin acte administrative necontestate;
-    declaraţii cu inadvertenţe - date neconforme cu realitatea furnizate de persoane fizice la momentul solicitării creditului.

** În faza a II-a, aşa-numita „fază pozitivă“, operaţională din data de 11 iulie 2005, sunt prelucrate informaţiile referitoare la toate produsele de tip credit, similare sau de asigurare acordate persoanelor fizice, informaţii provenite de la instituţii bancare şi non-bancare (societăţi de credit de consum, de leasing şi de asigurări), participante în Sistemul Biroului de Credit, precum şi informaţii despre fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.

** În faza a III-a de dezvoltare, începând cu luna martie 2009, Biroul de Credit a pus la dispoziţia participanţilor FICO® Score de la Biroul de Credit, construit pe baza unui model statistic internaţional aplicat bazei de date a Biroului de Credit.
Scoringul Biroului de Credit este un număr cuprins între 300 şi 850, care arată probabilitatea ca o persoană fizică să-şi plătească în viitor ratele la timp.

Cum intri în Biroul de Credit. Cum se accesează datele

Biroul de Credit, prin intermediul serviciului CRED-IT, pune aceste informaţii la dispoziţia participanţilor on-line, atunci când aceştia le solicită în vederea acordării unui credit sau a monitorizării creditelor acordate.

Informaţia este furnizată, în termen de cateva secunde, sub forma Raportului de Credit.

De asemenea, Biroul de Credit pune la dispoziţia persoanelor solicitante, gratuit, o dată pe an, situaţia înscrierii în bazele de date ale Biroului de Credit, informaţie care conţine inclusiv numele participantului/participanţilor care au înregistrat aceste persoane.

Cum intri în Biroul de Credit. Cum pot obţine date referitoare la propria persoană

Pentru eliberarea situaţiei proprii - situaţia înscrierii la Biroul de Credit, în temeiul dreptului de acces la date prevăzut de Legea 677/2001 - trebuie să adresaţi în scris către Biroul de Credit o cerere datată şi semnată, la care să anexaţi o copie după actul de identitate (buletin sau carte de identitate) şi, după caz, dovada plăţii serviciului solicitat.

Puteţi trimite această cerere, însoţită de actul de identitate şi dacă este cazul de documentul de plată (scanate daca se trimit prin e-mail), la adresa noastră poştală sau la adresa de e-mail “situatie@birouldecredit.ro”.

Numai prima solicitare adresată Biroului de Credit pe parcursul aceluiaşi an calendaristic este gratuită.

Începand cu a doua cerere inclusiv, serviciul solicitat va fi comisionat cu suma de 6 lei, dovada plătii urmând să o trimiteti impreună cu cererea.

Plata se va face la orice unitate a Băncii Comerciale Române S.A., folosind următoarele instrucţiuni:
- suma: 6 lei
- beneficiar: S.C. Biroul de Credit S.A. (cod fiscal R 16140132)
- cont: RO93 RNCB 0090 0005 8898 0001
- deschis la banca: BCR Lipscani

În cazul în care doriţi să verificaţi dacă sunteţi la a doua cerere în decursul unui an, puteţi solicita o confirmare telefonică de la Biroul de Credit.

Informaţiile solicitate cu privire la propria persoană, prezentate prin “Situaţia înscrierii la Biroul de Credit”, vor fi transmise către dvs. prin Poşta Română (caz în care cheltuielile poştale vor fi suportate de către solicitant) sau prin e-mail, în conformitate cu solicitarea exprimată de dvs., în termenul legal de la data inregistrării cererii.

În cazul în care nu precizaţi adresa de corespondenţă (poştală sau E-mail), răspunsul va fi transmis, prin Poşta Română, la adresa de domiciliu.

Atenţie !
- transmiterea pe cale electronică de informaţii şi date personale nu este pe deplin sigură;
- prin alegerea acestei modalităţi de transmitere a cererii şi de primire a informaţiilor de la Biroul de Credit, solicitantul îşi asumă riscurile legate de comunicarea electronică de informaţii (interceptare, modificare, pierdere, distrugere, întârzieri în primirea datelor, etc.), exonerând astfel Biroul de Credit de orice răspundere cu privire la riscul informatic privind datele aflate în afara controlului său operaţional.

Cum intri în Biroul de Credit. Întrebări şi răspunsuri

** Ce fel de informaţii se raportează la Biroul de Credit?
Sunt raportate şi înregistrate la Biroul de Credit informaţii de natură pozitivă şi negativă referitoare la persoanele fizice care au contractat credite (inclusiv intârzieri la plata ratelor scadente mai mari de 30 de zile calendaristice), la fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.

** Cine poate consulta informaţia din bazele de date ale Biroului de Credit şi în ce condiţii?
Participanţii (instituţii bancare şi non-bancare) la sistem pot consulta bazele de date ale Biroului de Credit atunci când li se solicită acordarea unui produs de tip credit sau de asigurare sau atunci  când monitorizează comportamentul propriilor debitori.
De asemenea, persoanele fizice care doresc să cunoască datele cu care sunt înscrise la Biroul de Credit, pot solicita acestuia eliberarea Situaţiei înscrierii.

** Decizia de creditare se ia automat pe baza Raportului de Credit?
NU, Biroul de Credit nu poate decide acordarea sau neacordarea unui credit. Raportul de Credit cuprinde informaţii detaliate, actualizate şi reale, dar analiza făcută de fiecare participant pentru a decide acordarea unui credit se bazează şi pe alte informaţii.

** Care este perioada de afişare a istoricului de plată în Raportul de Credit?
Intervalul de timp pentru care informaţiile aferente unui credit sunt afişate în Raportul de Credit este de 4 (patru) ani de la data ultimei actualizări transmise.

** Poate Biroul de Credit să modifice datele despre o persoană fizică recenzată?
NU. Conform contractului cu participanţii, numai aceştia au dreptul de a modifica, în situaţii pe care le consideră justificate, datele pe care le-au transmis Biroului de Credit.

** Dacă am avut în trecut o restanţă cu care am fost înregistrat la Biroul de Credit, şi ulterior am achitat-o, mai figurez în baza de date?
DA. În cazul în care un participant va cere acum un Raport de Credit pe numele dvs., acesta va conţine informaţia referitoare la faptul că la data respectivă aţi înregistrat o restanţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: