PROIECT Cum va fi impozitat bacşişul. Ministerul Finanţelor a stabilit regulile

PROIECT Cum va fi impozitat bacşişul. Ministerul Finanţelor a stabilit regulile

Bacşişul va fi evidenţiat pe bonul fiscal, va varia între 0% şi 15%, dar nu va fi obligatoriu, va fi distribuit exclusiv angajaţilor, însă va fi impozitat, arată un proiect de lege elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea industriei de profil.

„Este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa şi nu numai. Aşa cum am obişnuit reprezentanţii patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis şi de bună credinţă faţă de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu şi clar, aşa cum există în numeroase alte ţări. Este, totodată, şi o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am facut-o de ieri, de azi, ci de mult timp. Vom continua să creăm cadrul legal care să ne permită să-i ajutăm pe cei care activează în economia reală”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice.

Proiectul de act normativ cuprinde următoarele reglementări:

  • definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestor sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestora de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului potrivit Codului fiscal;
  • instituirea obligaţiei de evidenţiere pe bonul fiscal a bacşişului încasat de la clienţi, în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar);
  • evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu;
  • se interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului;
  • se instituie obligaţia operatorului economic de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului pe care acesta doreşte să îl ofere. Nivelul bacşişului oferit de client poate varia între 0% şi 15%;
  • se instituie obligaţia operatorului economic de a distribui sumele provenite din încasarea bacşişului, integral salariaţilor, potrivit unui regulament intern şi de a le înregistra în contabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct;
  • în situaţia în care plata contravalorii consumaţiei se face prin ordin de plată şi se emite factură, bacşişul se evidenţiază distinct pe aceasta;
  • se lasă la opţiunea operatorului economic, posibilitatea marcării bacşişului pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcţie de situaţia de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacşişului este cunoscută de către emitentul bonului fiscal;
  • bacşişul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea „bacşiş”.
 

Pentru salariat, sumele provenite din bacşiş sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin reţinere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri.

Astfel, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale. 

Reguli privind bacşişul în alte ţări

Ministerul Finanţelor a analizat practicile europene şi mondiale în domeniul reglementării bacşişului.

În Italia, Elveţia, Columbia, Egipt şi Bolivia, bacşişul se evidenţiază pe nota de plată, dar se obişnuieşte şi un bacşiş extra.

În Argentina, Franţa şi Brazilia, bacşişul este inclus în nota de plată şi nu se aşteaptă nimic în plus, 

În ţări precum Germania, Marea Britanie, Cehia, Croaţia, Canada, Turcia, Grecia, Spania, clientul lasă între 10% şi 20%,

În Statele Unite ale Americii, cele mai noi reglementări, propuse în anul 2017, prevăd ca bacşişul să revină angajatorului în totalitate, iar el să decidă împărţirea între personalul de servire şi personalul din bucătărie. Acesta poate însă decide şi să îl păstreze integral. Angajatul are obligatia să îşi declare veniturile din bacşişuri, ce sunt taxate cu 8%. În situaţia în care din salariu plus bacşiş, angajatul nu ajunge la un venit de minim 7,25 $ pe oră, angajatorul trebuie să suplimenteze cu bani pentru a îi asigura venitul minim. Angajatorul colectează impozitul pe venit, taxa de asigurare socială şi taxa medicală pe veniturile din bacşişuri declarate de angajat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: