Cum este afectat bugetul de dublarea alocaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alocatii

Parlamentarii PSD s-au răzbunat pe liberalii care au dublat alocaţiile la mijlocul acestui an, plătindu-le cu aceeaşi monedă.

Alocaţiile se vor dubla în anul 2020, după ce un proiect în acest sens a fost adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, deşi impactul bugetar este uriaş şi probabil va adânci deficitul. Iniţiativa mai are nevoie doar de aprobarea preşedintelui, pe masa căruia va ajunge, pentru promulgare.

Cuantumul alocaţiilor va ajunge anul viitor la 300 lei, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, şi la 600 de lei, în cazul copilului cu handicap, faţă de 150 lei, respectiv 300 lei, în prezent.

Dublarea alocaţiilor va costa 6 miliarde lei, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Digi 24. Potrivit acestuia, prin această cheltuială în plus, deficitul ar putea ajunge la 4,13%, anul viitor, faţă de ţinta de 3,6% din Produsul Intern Brut asumată prin legea bugetului de stat.

Miercuri, după adoptarea proiectului, ministrul a revenit asupra declaraţiilor şi a spus că deficitul nu va fi depăşit anul viitor, iar Guvernul va găsi soluţii să rămână ţinta asumată de 3,6%. „Soluţiile sunt ori reduceri de cheltuieli, ori venituri mai mari. Nu vom introduce taxe noi“, a spus Cîţu.

Întrebat dacă ia în calcul prorogarea majorării alocaţiilor, ministrul a declarat că, momentan, până măsura nu este promulgată, ea este doar un „scenariu“ şi va trebui să „discutăm pe date reale“.

Acum, mingea este în terenul preşedintelui Klaus Iohannis, care poate pe de o parte să promulge legea, iar pe de altă parte să o trimită la Curtea Constituţională pentru verificare sau înapoi în Parlament pentru reexaminare. Marţi, preşedintele critica şi iniţiativa din Parlament de reducere a cotei de TVA, spunând că „bugetul nu îşi permite“.

Răzbunare politică

Dublarea alocaţiilor este iniţiativa PSD, aflat în opoziţie, care a folosit această măsură ca răzbunare, după ce şi PNL a impus, în februarie, ca social-democraţii aflaţi atunci la guvernare să dubleze alocaţiile. Anul acesta, copiii de până la doi ani au primit o alocaţie de 300 de lei pe lună, iar cei de până la 18 ani au primit 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau în 2018. Dublarea alocaţiilor a fost propusă de liberali, măsură care a fost adoptată cu afectarea deficitului bugetar din 2019.

Dublarea alocaţiilor a fost iniţiativa PSD, prin preşedintele Comisiei pentru muncă, deputatul Adrian Solomon. Miercuri, în Parlament, proiectul a fost votat favorabil cu 179 voturi „pentru”, fiind susţinut în principal de parlamentarii PSD. PNL şi USR s-au abţinut de la vot, scoţând cartelele din aparate.

La dezbateri, deputatul PSD Daniel Suciu a amintit momentul de la începutul anului când PNL a propus dublarea alocaţiilor, iar Guvernul PSD a pus în aplicare măsura, transmiţând că provoacă Guvernul liberal să facă acelaşi lucru.

Ioana Constantin, secretar de stat în Ministerul Muncii, a afirmat că Guvernul nu este împotriva măsurii de dublare a alocaţiilor, dar este nevoie de o discuţie mai amplă, deoarece bugetul este „deja croit şi aceste sume au apărut peste noapte “.

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat că Parlamentul este folosit în scopuri politice, data trecută reuşindu-se mărirea alocaţiilor cu menţinerea în limita de 3% deficit, dar acum nu se poate.

Premierul Ludovic Orban a declarat că aceasta este „o sarabandă“ care „aruncă în aer bugetul României“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite