Creşterea pensiilor din septembrie a dublat numărul privilegiaţilor cu pensii mai mari de 5.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Ultimele date publicate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) arată o creştere spectaculoasă a numărului de pensionari privilegiaţi, cel mai probabil generată de creşterea pensiilor cu 14% de la 1 septembrie.

Datele statistice ale CNPP arată o majorare a pensiilor de circa 200 de lei, de la 1.389 lei, la 1.586 lei, dar şi o „migrare” accentuată a celor cu venituri mari, către venituri si mai mari.

Astfel, dacă în luna august numărul pensionarilor care încasau pensii cuprinse între 2.001 – 3.000 lei era de 619.488 persoane, în luna septembrie, după majorarea pensiilor cu 14%, numărul acestora ajunsese la 864.667 persoane.

Şi categoria pensionarilor cu venituri lunare cuprinse între 3.001 – 4.000 lei a crescut în septembrie, de la 139.306 persoane, la 214.529 persoane.

Creşteri spectaculoase a numărului de pensionari s-au înregistrat însă în privinţa pensiilor mai mari de 4.000 de lei.

Astfel, numărul pensionarilor cu venituri cuprinse între 4.000 – 5.000 lei a crescut de la 47.274 lei în august, la 72.463 în luna septembrie.

Numărul pensionarilor care primesc pensii lunare mai mari de 5.000 de lei a ajuns în septembrie la 51.585 persoane, de la 27.511 persoane în luna august.

„Migraţia” pensionarilor dintr-o categorie inferioară de pensie în una superioară creează discrepanţe şi mai mari între venituri, având în vedere că majorarea este procentuală. 

Astfel, o creştere de 14% aplicată la o pensie de 1.000 de lei înseamnă un plus de numai 140 de lei, în timp ce pentru o pensie de 4.000 de lei reprezintă 560 de lei, iar pentru categoria de 5.000 de lei, nu mai puţin de 700 de lei.

Creşterea numărul de pensionari cu venituri mai mari în septembrie se poate observa din tabelele de mai jos

Date CNPP luna august

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Date CNPP Luna septembrie, după majorarea pensiilor cu 14%

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite