Şedinţa Camerei Deputaţilor, în care trebuia să se voteze conversia creditelor în franci, suspendată

Şedinţa Camerei Deputaţilor, în care trebuia să se voteze conversia creditelor în franci, suspendată

Votul final asupra legii conversiei ar trebui să se dea după ora 14.30

Camera Deputaţilor şi-a suspendat lucrările în plen din lipsă de cvorum la sesiunea de vot final în care trebuiau să fie supuse votului Legea conversiei creditelor în franci elveţieni şi moţiunea simplă depusă de către PSD împotriva ministrului Raluca Prună, potrivit news.ro.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole Legea conversiei creditelor din franci elvenţieni în lei la cursul istoric, însă proiectul nu a mai fost supus votului final din cauza lipsei de cvorum.

Ieri, deputaţii din comisiile Juridică şi Buget  Finanţe au aprobat un amendament care prevedea  că pentru a putea converti creditele din franci elveţieni în lei, la cursul istoric, debitorii vor trebui să aibă un grad de îndatorare mai mare de 50%. Acesta a fost însă eliminat în cazul dezbaterilor în plen asupra proiectului lege privind conversia, care modifică OUG 50/2010.

O altă prevedere a proiectului este că vor beneficia de normă persoanele care au calitatea de consumator potrivit OUG 50/2010.

De asemenea, deputaţii au votat că legea se va aplica doar în cazul creditelor în franci elveţieni.

Un alt criteriu de eligibilitate adoptat de deputaţi a fost ca valoarea maximă a creditului, sau valoarea cumulată a mai multor credite ale unui debitor, să fie de 250.000 de franci, la data acordării.

Votul în plen asupra proiectului de lege pentru modificarea OUG 50/2010 ar urma să fie dat la ora 15.30, potrivit deputatului PNL Andrea Paul. Tot atunci se va dezbate şi moţiunea de cenzură împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună.

Deputaţii PNL au anunţat însă că s-ar putea să nu participe la sesiunea de la ora 15.30, deoarece nu susţin moţiunea de cenzură împotriva ministrului Justiţiei.  

Cele mai multe credite ipotecare în franci elveţieni au fost acordate în 2007 şi 2008. La cursul Băncii Naţionale a României (BNR), un franc elveţian valora în jur de 1,9-2 lei în 2007 şi 2,2-2,4 lei în 2008.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: