Constantin: APIA va lucra în toate weekend-urile, până la 15 iunie, pentru ca fermierii să-şi depună cererile pentru subvenţii fără penalităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierii pot depune până la 15 iunie cererile unice de plată a subvenţiilor FOTO Adevărul
Fermierii pot depune până la 15 iunie cererile unice de plată a subvenţiilor FOTO Adevărul

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie, astfel încât toţi fermierii să-şi poată depună cererile unice de plată a subvenţiilor fără nici un fel de penalitate, a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

„Este important că APIA va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie. Vom primi toate cererile fără niciun fel de penalitate şi sper ca toţi fermierii să-şi poată depună cererile, înţelegând în egală măsură rigorile pe care le aduce legislaţia europeană şi faptul că România, din păcate, încă nu are cadastru. Mă bucur că ieri (miercuri - n. r.), în Guvern, s-a aprobat programul de cadastru şi în următorii ani vom elimina şi această problemă a identificării exacte a terenului respectiv. Eu îi înţeleg pe fermieri că nu există cadastru, că nu există intabulare şi atunci ei trebuie să meargă în continuare pe acea adeverinţă pe care o eliberează primăria şi care certifică faptul că el este în posesia terenului şi foloseşte terenul respective“, a precizat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Constantin a subliniat că modificările aduse prin ordinul pe care l-a semnat joi clarifică foarte multe lucruri vizavi de documentele pe care fermierii trebuie să le depună, reglementând, totodată, şi modalitatea în care fermierii vor putea obţine adeverinţă de la primărie.

„Am făcut un apel şi la prefecţi, la şefii centrelor judeţene, astfel încât să ia legătura cu prefecţii, cu toţi primarii şi cu toţi secretarii de comune şi să nu fie reticenţi în eliberarea acelor adeverinţe extrem de importante pentru a beneficia în continuare de subvenţii şi extrem de importante şi sub aspectul faptului că trebuie să folosească date din Registrul Agricol de pe 2014, dar şi datele care sunt aduse acum în atenţia primăriilor de cei care solicită subvenţii şi adeverinţă“, a explicat Constantin.

Ministrul Agriculturii i-a asigurat pe fermieri că ordinul pentru depunerea cererilor va putea fi modificat ori de câte ori este nevoie, astfel încât să poată fi primite cererile de plată de la toţi cei care doresc să le depună.

Ministrul a anunţat că săptămâna viitoare va fi modificată în Parlament Ordonanţa 3/2015 pentru rezolvarea problemei legate de asociaţii.

„Săptămâna viitoare mizăm pe modificarea Ordonanţei 3/2015 la nivel de Parlament, care ne va permite să venim din nou cu modificarea ordinului, astfel încât să rezolvăm şi problema legată de asociaţii. La asociaţiile de crescători de animale, cele care au în arendă, în concesiune păşuni, până acum pe ordinul actual se depunea cererea de către beneficiarul final, de către fermier. Acum dăm posibilitatea, prin modificarea ordonanţei şi pe urmă a ordinului, să depună şi asociaţia, dacă există un acord al tuturor membrilor asociaţiei să se întâmple acest lucru şi numai dacă, după ce se investeşte în păşunile respective, sunt sume din această subvenţie de plată directă, care ajung la beneficiarii finali — şi anume la fermieri“, a explicat Daniel Constantin.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite