Chiţoiu: impozitul pe stâlpi şi piscine va fi plătit doar de persoanele juridice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, a precizat marţi seară că impozitele aplicate pe "construcţii speciale" privesc persoanele juridice şi nu pe cele fizice, completând declaraţia lui Crin Antonescu legată de ”folclorul” care a circulat în ultima perioadă despre aceste noi impozitări.

"Este vorba de clasa de construcţii speciale, o clasă de construcţii care este adoptată prin act normativ, este prevăzută ca anexă la Codul fiscal. Din categoria construcţiilor speciale, este vorba de stâlpii de reţele, reţele de electricitate. Nu este vorba de orice stâlp. Din punct de vedere al piscinelor, este vorba de construcţiile speciale deţinute de agenţii economici, de persoanele juridice. Nu este vorba de construcţii speciale deţinute de persoanele fizice. Noi am extins baza de impozitare şi pe aceste construcţii speciale deţinute de persoanele juridice, de firme, de agenţii economici cu capital privat sau capital de stat", a explicat Chiţoiu, potrivit Mediafax.

De asemenea, el a fost întrebat dacă există posibilitatea unei majorări a preţului la electricitate ca efect al impozitelor pe stâlpii de electricitate.

"Influenţa în costurile de producţie sau costurile de transport sau costurile de servicii pe care le prestează cei care deţin aceste tipuri de construcţii speciale este nesemnificativă astfel încât să ducă la o majorare de preţ", a răspuns Chiţoiu.

Iniţial, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că impozitarea stâlpilor şi piscinelor tinde să devină folclor, dar această măsură nu se aplică tuturor, precizând că în urma negocierilor cu FMI există "şi reuşite", chiar dacă există "inconvenientul" unor scumpiri.

"S-a discutat şi probabil se va mai discuta mult şi se va duce discuţia către folclor, folclorul este simpatic, e plăcut, suntem un popor care spune bancuri, dar să nu uităm realitatea. Deci, când începem să vorbim de impozitări de piscine şi de stâlpi, să ştim că facem folclor pentru că nu orice piscină şi nu orice stâlp se impozitează şi viceprim-ministrul a dat explicaţii în sensul acesta", a spus Antonescu.

Liderul PNL a ţinut să sublinieze că în urma negocierilor cu FMI "există şi reuşite", referindu-se la menţinerea nivelului cotei unice şi la angajamentul reducerii CAS.

"Eu cred că există şi reuşite cu care sunt solidar şi, de asemenea, şi cu scumpiri şi cu inconvenientul unei creşteri de accize şi cu inconvenientul unei noi forme de taxare, chiar dacă nu pe toţi stâlpii şi chiar dacă nu pe toate piscinele, nu sunt confortabil de orice taxe noi. Cu toate aceste lucruri, cu toate aceste inconveniente, cu toate aceste neplăceri sunt pe deplin solidar", a afirmat Antonescu.


Impozitarea piscinelor şi parcărilor, infirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului

Impozitarea construcţiilor care nu fac parte din categoria clădirilor, precum parcările şi piscinele, anunţată de surse oficiale, în cursul zilei de miercuri, a fost infirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, la postul Digi24.

Guvernul pune „taxa pe piscină“. Parcările, vizate şi ele de noi impozite

Proprietarii construcţiilor care nu fac parte din categoria clădirilor, precum parcările şi piscinele, vor fi obligaţi să achite anul viitor un impozit, măsura vizând  extinderea bazei de impunere pentru creşterea veniturilor bugetare, scrie Mediafax, care citează surse oficiale.

Voinea, ministrul Bugetului: Guvernul ia în calcul lărgirea bazei de impozitare şi un nou mod de calcul pentru accize

 

Guvernul ia în calcul eliminarea excepţiilor de taxare a unor categorii de venituri, pentru a umple golul care există „în scenariul de bază“ pentru bugetul pe anul viitor între venituri şi cheltuieli, şi o nouă modalitate de calculare a accizelor, potrivit ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

Chiţoiu: Reducerea CAS e un angajament clar, nu o promisiune

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului, că reducerea CAS în a doua jumătate a anului viitor cu 5% "este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", dar a evitat să precizeze dacă şi-ar da demisia în cazul ratării acestui obiectiv.

Benzina şi motorina se scumpesc din cauza dublei accizări. Ce scumpiri mai aduce acordul negociat cu FMI

Creşterea accizelor şi taxarea construcţiilor speciale vor genera costuri pe care producătorii, comercianţii şi transportatorii le vor transfera la consumatorii finali – cetăţenii de rând.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite