Câştigul mediu net a scăzut, în ianuarie, la 2.300 lei. Ce domenii s-au plătit cel mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câştigul salarial mediu a scăzut în august cu 1,4% (22 lei)

Câştigul mediu net a fost de 2300 lei în prima lună a acestui an, în scădere faţă de luna precedentă cu 54 lei (-2,3%), scădere datorată acordării în luna decembrie a primelor de sărbători, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

O creştere solidă a fost înregistrată însă de la an la an. Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul mediu net a crescut în ianuarie 2017 cu 18,4%. Indicele câştigului salarial real  faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 118,3%. Ritmul anual de creştere a salariilor înregistrat în ianuarie 2017 este unul record după noiembrie 2008.

Cauza scăderii în ianuarie

În ianuarie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2016 a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători, al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.

Unde au fost cele mai mari scăderi            

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi pe apă, cu 31,9%, respectiv cu 28,6% în fabricarea produselor de cocserie şi a celor din ţiţei.

Scăderi între 17,5% şi 23,5% s-au înregistrat şi în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea altor mijloace de transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Alte scăderi, între 12,0% şi 16,5%, au avut loc în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, tranzacţii imobiliare, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea produselor textile, cercetare-dezvoltare, industria metalurgică, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor.

Cele mai mari creşteri

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (+50,9%), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) (+39,0%), activităţi de editare (+18,5%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: învăţământ (+6,7%), administraţie publică (+3,7%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+2,2%).

Creşterea salariilor a fost stimulată prin măsuri guvernamentale, în condiţiile în care, de la 1 mai 2016, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 19%, de la 1.050 lei până la 1.250 lei.  de asemenea, Guvernul a majorat salariille bugetarilor, măsură care continuă şi în 2017. 

Un nou puseu al salariilor este aşteptat în luna februarie, în condiţiile în care salariul minim brut pe economie a fost majorat, de la 1 februarie, cu 16%, de la 1.250 lei la 1.450 lei. 

Domeniile cel mai bine plătite

Domeniile în care salariul mediu net a înregistrat cele mai mari valori au fost fabricarea produselor din tutun (6.467 lei), activităţile de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (6.345 lei), servicii în tehnologia informaţiei şi servicii informatice (5.811 lei) şi activităţi de editare (5.040 le

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite