Bogdan Baltazar a murit. Renumitul bancher, într-un interviu acordat „Adevărul”: ,,Eu tot cred în modelul american”

Bogdan Baltazar a murit. Renumitul bancher, într-un interviu acordat „Adevărul”: ,,Eu tot cred în modelul american”

Bogdan Baltazar (dreapta), discutând cu jurnalistul „Adevărul” Ovidiu Nahoi FOTO Adevărul/Marian Vilău

Renumitul bancher Bogdan Baltazar a murit, vineri dimineaţă, la vârsta de 73 de ani, bolnav fiind de cancer. De-a lungul timpului, Baltazar a ocupat mai multe funcţii importante atât în stat, cât şi în mediul privat. „Fie că a fost ministru, preşedinte de banca sau consultant financiar, Bogdan Baltazar şi-a afirmat cu tarie convingerile”, scria jurnalistul „Adevărul” Ovidiu Nahoi, în urma unui interviu acordat publicaţiei în decembrie 2008.

Ştiri pe aceeaşi temă

Interviu republicat

Fie că a fost ministru, preşedinte de banca sau consultant financiar, Bogdan Baltazar şi-a afirmat cu tarie convingerile. Ba chiar a făcut-o într-un mod neobisnuit de tranşant, dacă ne gandim că, cel mai adesea, oamenii din sectorul financiar vorbesc puţin şi cifrat. În ce-l priveste pe interlocutorul nostru, lucrurile nu stau altfel nici când vine vorba de actualele turbulenţe de pe pieţele financiare din întreaga lume.

Aţi spus că statul e un prost administrator...
Da, aşa am spus!  ...

Şi că intervenţia lui în economie e nocivă. Dar iată ca acum statul intervine în economie. Cum simtiţi - sau resimtiţi - această schimbare?
În primul rand, aici aţi simplificat puţin. Nu întotdeauna intervenţia statului este nocivă. Statul are un rol foarte important în economia de piaţă. Este arbitru, dicteaza reguli si vegheaza la aplicarea lor. Este cel care reglementeaza pietele de capital, activitatea bancara, activitatea economica in general, raporturile de concurenta. Sunt foarte multi oameni cu opinii asemanatoare cu ale mele si care sustin ca o buna parte din problemele de astazi, mai ales cele din sectorul financiar, sunt cauzate de interventiile proaste, interesate, aservite unor grupuri de interese ale statului. Adevarul, sigur,  e undeva la mijloc, dar se zice ca foarte multe din interventiile statului - chiar si in America - nu numai ca au stanjenit libera concurenta, dar au favorizat diferite interese in dauna altora.

De exemplu...
De exemplu, se spune ca o mare parte din vina  pentru actuala criza revine euforiei provocate de
scaderea dobanzii, rezervei federale a Statelor Unite, care este tot o institutie de stat. Acum se dovedeste ca nu a fost nejustificata, dar atunci toata lumea aplauda. Asa s-a ajuns la 1%, 2%, iar asta a incurajat consumul, speculatia. A incurajat unul din factorii cei mai importanti ai crizei, adica asa-numitul ,,lever effect" (,,efect de parghie" - n.r.).

Si in ce consta acest fenomen de „parghie"?
Finantistii aveau capitalul lor sau capitalul clientilor in cadrul unor fonduri si, pentru a potenta randamentul acestor fonduri proprii, se imprumutau excesiv. Cifrele au devenit pur si simplu uluitoare! Obtineau o multiplicare de 100 de ori, 150 de ori. Cu alte cuvinte, capitalul era 10.000 de dolari si ei se imprumutau de un milion de dolari. Efectul acesta de parghie este formidabil. Adica, ai un anumit capital, te imprumuti, platesti dobanzi derizorii de 5-6%  - fiindca astea erau dobanzile pe interbancar in America -, si cu intregul capital, in conditiile acestei febre de supraevaluare, la fiecare miscare, evaluarile cresteau uluitor. Se obtineau randamente de 70-80% si spirala continua, ca era o  competitie.

Asta a inflamat totul.
Asta e una dintre cauze: cresterea incredibila a acestui ,,efect de parghie".  Dupa aceea, totul s-a inflamat pe piata, prin speculatii si prin ratinguri date fara seriozitate de celebrele si foarte serioasele si ritoasele agentii de rating. Toate aceste instrumente toxice, obligatiunile ipotecare, derivatele obligatiunilor ipotecare -  ca se fac calupuri de sute de mii de ipoteci - se baga intr-un vehicul aproape anonim de inverstitii, undeva prin Insulele Cayman.  Acesta emite niste obligatiuni ipotecare, deci niste bonduri, al caror serviciu al datoriilor se realizeaza, chipurile, dand platile si rambursarile pe cele 100.000 de ipoteci. Deci valoarea creste, se mai fac si niste derivate pe obligatiunile ipotecare si atunci se intra in acest vartej, care, la un moment dat, parea ca nu mai are nicio limita. Toti oamenii cu capul pe umeri  au spus ca nu se poate continua asa.

Si ce poate face statul acum?
Pompeaza bani publici. Ce altceva sa facau A inceput cu bancile, intai in planul Poulson, prin care au vrut sa  cumpere activele toxice, pe care piata le-a invalidat. Se injecteaza miliarde de dolari in capitalul bancilor. Si acum se recurge la actiuni menite sa bage bani direct in buzunarele cetatenilor, printr-o serie de facilitati fiscale la fondurile de pensii.  Adica, se urmareste, intr-un fel sau altul, sa nu se scoata bani atat de multi din buzunarul consumatorilor, al cumparatorilor, al pensionarilor. Deci, eu nu cred ca se termina capitalismul, ci o varianta febrila si nesanatoasa a lui.

Cat va tine „capitalismul de stat?
Eu sper ca aceasta interventie a statului sa fie pasagera. Sigur, procesul va dura. Si aceasta, nemaivorbind de rascumparare, fiindca i se spune contribuabilului american ca va primi bani si, inca, va primi cu profit. Bancile trebuie sa-si rascumpere actiunile si sa dea banii inapoi. Platesc statului 5% anual timp de 3-4 ani, dupa care, daca bancile respective nu au dat banii inapoi, dobanda creste la 9%, o dobanda penalizatoare. Eu cred ca prezenta statului va fi temporara, dar aici vorbim despre cativa ani". America m-a marcat poate mai mult decat ar fi trebuit

Mai credeti ca sistemul american este superior?
Da, desi a primit o lovitura de prestigiu destul de serioasa. Dar eu il cred in continuare superior. Eu am lucrat acolo patru ani. Am ajuns in America la 27 de ani, cu o educatie burgheza din familie, procapitalista, desi eram o familie amarata. Tata fusese arestat, mama, scoasa din invatamant... Stiam bine, de acasa, lectia teoretica. Dar cand am ajuns acolo si am vazut ca asa ceva exista, ca
functioneaza in realitate, a fost ceva extraordinar.

Ati ramas marcat de America...
America m-a marcat poate mai mult decat ar fi trebuit. Dar este tara care asigura, de departe, cel mai mare randament al investitiilor, in sensul larg.

Chiar si in conditiile de acum...
Chiar si in conditiile acestea! Acolo, daca te lupti, iti construiesti o dugheana la un colt de strada, te aprovizionezi ieftin cu banane, le cureti, stai tarziu, noaptea, ca sa cumpere si clientii cei mai intarziati, si investitia renteaza! Acolo, un om care termina liceul, n-are bani si face un  credit, se duce la facultate, intra intr-o profesie, returneaza imprumutul si intre el si altul, care nu s-a straduit si nu a investit, e o diferenta foarte clara.  De aceea spun ca America este tara in care investitia, in cel mai larg sens al cuvantului, este cel mai bine protejata si cea mai rentabila. Ceea ce este foarte important dupa mine.

In Europa, lucrurile se vad mult mai in favoarea statului.
In Europa, interventionismul statal nu a disparut. Pe ansamblu, Europa e mai de stanga decat America. Modelul social european - de care cand aud ma ingrozesc! - este modelul postbelic. Ca sa nu se revolte muncitorii din Europa Occidentala si sa nu vina Stalin cu tancurile, s-a facut o structura tripartita in care clasa muncitoare are un rol foarte important. Noi astazi vorbim despre drepturi castigate. In esenta, e vorba de legislatii ale muncii foarte rigide, care fac o pacoste din a concedia pe cineva. Ceea ce, pana la urma, stanjeneste chiar angajarea. Daca nu prea poti sa dai afara un angajat, atunci nici nu poti sa angajezi prea usor.

Sa-i fim recunoscatori lui  Brown!
Eu nu sunt un proamerican in sensul vulgar al cuvantului. Daca am face odata o discutie sau un seminar despre slabiciunile si problemele lor, as avea multe de spus.  Si pe acelea le stiu foarte bine. Dar am o relatie de dragoste intelectuala fata de ei si de admiratie fata de sistemul pe care l-au creat, in numai doua sute si ceva de ani. In ce priveste Europa, cred ca va iesi destul de bine din criza, tocmai datorita unor rigiditati sociale si politice. Desi, in comparatie cu America, ii va lua mai
mult timp. In orice caz, trebuie sa fim recunoscatori Europei, in special lui Gordon Brown. Pentru ca el a fost cel care a sesizat ca ideea americana de cumparare de active toxice este dificil de aplicat si ia timp mult. E drept ca se vehiculeaza acum si tot felul de idei, unele usor extravagante, cum ar fi cea a consiliului de ministri pe zona euro. Eu nu cred in actiunea comuna a Europei, cu exceptia acestei situatii, in care toata lumea macar mimeaza urgenta, solidaritatea, actiunea comuna. Europa nu este pregatita pentru un consiliu de ministri comun al zonei euro. Interesul national este inca foarte puternic.

Guvernele sa dea bani acolo unde e nevoie. Cum vi se pare ca a actionat Banca Nationala a Romaniei in aceasta perioada
A facut bine ca a incercat sa limiteze creditul. Ceea ce dezaprob total este faptul ca vrea sa devina creditor net. Acum e debitor net, atrage bani din sistem si vrea sa devina creditor. Dictezi mai greu cand esti debitor, cand esti creditor net atunci da, dictezi. Si nici nu vor sa se gandeasca responsabilii din BNR sa reevalueze aceste enorme rezerve minime obligatorii. Eu le-as zice nu enorme, ci  ugandeze, zimbabuene. Au zis la un moment dat, mai voalat, ca se vor gandi...  Aceste rezerve iau 40 la suta din resursele bancilor in valuta si le retribuie cu 1%. Dupa aia, vrei, tinand 40 la suta din rezervele lor in valuta, sa vina bancile la ghiseul tau de Lombard si sa ia imprumut cu 6%. Sau chiar la lei! Fiindca 20% din resurse stau la Banca Nationala, platite cu 3%. Si tu ma inviti pe mine la fereastra ghiseului  tau Lombard sa-mi dai cu 14-25 la suta. Din banii mei! 

Dar poate ca aceasta politica a creat acum o marja de manevra foarte utila, nu credeti?
Dar nu aveau nevoie de asa o marja mare. Sigur, asta e o plasa de siguranta buna, dar mai mult decat necesara. Oricum, de cand s-a declansat aceasta criza, n-as putea sa-i imput guvernatorului aproape nimic. A raspuns corect si la atacul speculator, a explicat bine ceea ce statea in spate. Vorbim astazi mult de responsabilitatea bancherilor. Dar ar fi cazul sa vorbim si de responsabilitatea guvernelor. Ce asteptati de la guvernele implicate in pietele financiare Sa adopte politici fiscale si bugetare intelepte, sa pompeze bani nu acolo unde este clientela politica sau guvernamentala, ci acolo unde e nevoie. Guvernele vor trebui sa contribuie si ele la relansarea economica lasand mai multi bani in mana oamenilor. Sa mai scada taxele, daca baierele bugetului vor permite.

La noi vedeti posibil!
Nu pentru moment, dar ideea sa lasi bani oamenilor exista. De ce sa-l trimiti neaparat la banca pe intreprinzatorm Lasa-i mai multi bani! Stiu ca e greu si poate, daca as fi in locul lor, nici eu n-as da. Dar ar fi un deziderat.

TESTUL ADEVĂRUL
,,Am promis ca nu mai votez"

1.Cresterea salariilor profesorilor.
„Salariile sunt destul de crescute in sectorul bugetar. Nu mai vorbesc de cresterea cu 50% . Asta este o crima! Eu, unul, am votat la toate alegerile chiar cu mici sacrificii, ca m-am intors din diferite calatorii. Am intervenit de curand pe un post de televiziune si am declarat ca, in conditiile acestea, in care toata lumea vede ce se intampla cu votul uninominal, dar mai ales dupa votul privind salariile profesorilor, gata, nu mai votez. Si trebuie sa ma tin de cuvant".

2. Democratia in lume.
„Eu consider ca sistemul liberal, democratic, cu toate lipsurile si cu toate capcanele sale, este rezultatul unei evolutii de sute de ani in ceea ce se numeste Occident. Eu cred, fara a vorbi deloc de sus, ca, pentru o tara precum China, combinatia de autoritarism politic - care se simte putin in viata de zi cu zi - si dinamism economic e potrivita. Chinezii sunt foarte buni in afaceri. Peste tot in Asia, in Malaysia, Thailanda, Filipine, ei tin mediul de afaceri. Dar sunt si ascultatori de autoritate. Mi se pare destul de potrivit ce au acum. Sa luam lumea asa cum e si sa nu incercam sa mai mutam democratia cu tancurile, cu avioanele, cu rachetele".

3. Perdanti si castigatori.
A cam pierdut toata lumea din criza. Au pierdut si marii speculatori, desi, as spune,  nici pe departe nu au pierdut cat ar fi trebuit. Fata de ce luau ei inainte, bonusuri de 80 milioane de dolari, acum li sa spus: cel mult 500.000 de dolari.  Or sa se descurce. Eu zic ca au pierdut cei care au depasit masura in construirea de instrumente tot mai departate de realitate. Si sper sa fi pierdut si agentiile de rating, din infumurare, din obraznicie. Si mai ales din aceasta dualitate: ca sunt si consilieri pentru firme si cealalta parte  agentiei da si rating aceleiasi firme. Pana la urma, mai multa  buna-cuviinta in sferele acestea va fi un castig pentru noi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: