BNR ar trebui să ţintească Produsul Intern Brut Nominal şi nu inflaţia

Banca Centrală din România, BNR, ar trebui să ţintească Produsul Intern Brut Nominal (PIBN) cu o ţintă situată la 7%, echivalentul de exemplu al unei creşteri reale a PIB-ului de 4% şi al unei rate de inflaţie de 3%.

PIB-ul Nominal, în această manieră de a privi lucrurile, combină o variabilă „reala”, PIB-ul Real, cu una „nominala”, măsura creşterii preţurilor. La ţintirea inflaţiei, inflexibilă şi nediscriminată, s-a văzut cum poate fi manipulat procesul şi cum se afectează profund economia reală din încercarea de a ţinti o variabilă „nominală”.

Politica monetară şi de credit afectează economia reală.

Ţintirea PIB-ului nominal de către BNR presupune folosirea instrumentelor de politică monetară şi de credit sau doar a unei „€œreguli simple” astfel încât PIB-ul Nominal al României să crească într-un ritm predeterminat ori să crească de-a lungul unei traiectorii stabile şi predictibile.   

Avantajele pentru economia României generate de un astfel de regim de politică monetară şi de credit sunt multiple:

1) poate preveni majoritate recesiunilor determinate de o scădere în cererea agregată;

2) BNR va acţiona pentru a diminua efectele unei recesiuni / stagnări economice şi nu prentru a le amplifica;

3) politica BNR va fi aliniată cu politica Guvernului şi nu va acţiona ca o frînă pentru creşterea economică;

4) împreună cu politica Guvernului, politica BNR va acţiona că şi stabilizator şi nu amplificator al ciclurilor economice;

5) gestionează mai bine recesiunile provocate de un şoc asupra variabilelor reale; de exemplu> o scădere abruptă a producţiei de petrol;

6) gestionează mai bine şocurile reale positive; de exemplu: o creştere a productivităţii mai mare decât anticipată;

7) stabilizarea cererii agregate va determina diminuarea volatilităţii investiţionale a companiilor;

8) reduce incertitudinea legată de evoluţia economiei  şi contribuie la bunăstarea cetăţenilor şi prin diminuarea stresului legat de mersul economiei naţionale;

9) evită ţintirea doar a unei variabile „€œnominale” uşor manipulabile cu efecte asupra economiei reale.

Ţinta pentru PIB-ul Nominal ar trebui să fie în cazul României de 7%. 

Această ţintă poate fi atinsă şi cu o creştere reală a PIB-ului de 4% şi cu o inflaţie de 3% dar şi cu o inflaţie de 2% şi cu o creştere reală de 5%. Ţintirea se poate face în termeni de nivel sau de rată de creştere. Ţintirea nivelului de 7% spre deosebire de ritmul de creştere de 7% presupune că dacă într-un an creşterea PIB-ului Nominal a fost de 6%, anul următor creşterea trebuie să fie de 8% pentru a nu se depărta de la traiectoria de 7%.

Ţintirea inflaţiei de maniera în care o realizează BNR (cu ancoră suplimentară de curs de schimb şi cu ţintă de inflaţie prea redusă în loc de a ţinti 4%, conform Regulei lui `44) este inoportună pentru economia României:

1) Ţinta de inflaţie a fost ratată în 6 din 8 ani;

2) Recesiunea a fost declanşată, adâncită şi stagnarea menţinută din cauza politciii monetare şi de credit;

3) „Euroizarea” economiei României a fost generată de motivaţia personală a unor decidenţi din BNR de a intra în zona euro în 2015.

Regula lui ’44 nu este explicit îmbrătişată de BNR, dar evoluţia economiei situează indicatorii realizaţi exact în plaja acestei Reguli. Altfel spus economia se echilibrează dinamic după şocuri exogene sau induse de politici inopotrtune exact în această zonă. Mai mult despre Regula lui ’44 în „Regula ’44 şi creşterea economică” şi în „Regula lui 44”.

Despre politica BNR de ţintire a inflaţiei fără nuanţe şi pierderile aduse economiei reale am scris în „Câte miliarde de euro costă atingerea meteorică a unei ţinte de inflaţie”, „Trichet, epigonii şi ruperea de realitate”, „Noua osârdie a corifeilor economiei autohtone: o inflaţie foarte scăzută".

 Măsuri de politică monetară şi de credit ale BNR care au amplificat ciclul economic şi sporit volatilitata macroeconomică în perioada recentă sunt de exemplu:

•  în 2007, BNR promovând o politică monetară şi de credit ultraprociclica,   a lăsat cursul să se aprecieze nenatural până la 3,1 pe fondul liberalizării creditării şi a menţinerii de dobânzi ridicate la lei; rezultatul, decimarea exportatorilor locali exact în momentul deschiderii pieţelor, blocarea populaţiei şi a companiilor în credite în valută la un curs mult apreciat faţă de nivelul de echilibru 
• în 2008, neglijând criza externă a continuat creşterea dobânzilor la lei, a denaturat canalul dobânzilor, a blocat creditarea printr-un nu regulament de creditare şi a menţinut normele de provizionare şi de restructurare anti business: rezultatul a fost precipitarea intrării României în recesiune şi acentuarea crizei economice
• din 2009 până în 2013 a menţinut şi introdus regulamente de creditare şi de restructurare care au diminuat lichidiatea economei şi apetitul de creditare, provizionarea nu este nici în acest moment aliniată la normele internaţionale, dobânzile, deşi presiunile inflaţioniste s-au diminuat pe fondul deficitului de cerere alimentat de criza economică, sunt cele mai mari din Uniunea Europeană, licenţe noi nu sunt eliberate pentru a dinamiza concurenţa şi inventivitatea în piaţă.

Despre canalul dobânzilor în politica monetară a BNR am scris în „Duplicitatea… dobânzilor”, „BNR reduce catinel dobânda. Efectele în economie … peste un an”, „Dobânda şi Nastratin Hogea (I)”, „Dobânda şi Nastratin Hogea (II)”, „Impozite mai mari? Nu. Dobânzi reale mai mici!”, „Zăpada şi creşterea Schumpeteriană a economie”.

Despre cursul de schimb ca şi ancoră suplimentară în ţintirea inflaţiei practicată de BNR în „Un an nou, o ţintă nouă cu tentă electorală”.

Ţintirea de către BNR a Produsului Intern Brut Nominal ar rezolvă aceste probleme, iar economia României ar putea să revină la un ritm de creştere normal de 4-5% pe an fără frîne din partea politicii monetare şi de credit.