VIDEO BNR a redus prognoza de inflaţie pentru 2013 la 3,1%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BNR se aşteaptă ca ritmul de creştere a preţurilor să încetinească
BNR se aşteaptă ca ritmul de creştere a preţurilor să încetinească

Banca Naţională a României (BNR) a redus prognoza de inflaţie pentru acest an la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, după ce anterior a mai redus o dată proiecţia de la 3,5%, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale.

"Am redus proiecţia pentru inflaţia anuală la 3,1% pentru sfârşitul acestui an şi finele anului viitor, cu 0,1 puncte procentuale, respectiv 0,2 puncte procentuale în jos faţă de prognoza anterioară din luna mai. Nu suntem optimişti cu această prognoză, nu suntem nici pesimişti, ci am rămas prudenţi. Având în vedere componenţa IPC (indicele preţurilor de consum - n.r.), traiectoria descendentă s-ar putea să fie chiar mai accentuată", a declarat Isărescu în conferinţa de presă de prezentare a raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Reducerea ţintei survine scăderii dobânzii de politică monetară de la 5% la 4,5%, operată de către BNR zilele trecute. Analiştii estimau o scădere de doar un sfert de punct procentual, însă BNR a luat o decizie neaşteptată, scăzând cu jumătate de punct, ceea ce înseamnă că se aşteaptă la o scădere a inflaţiei.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite