Banca Naţională începe un control la CEC privind creditul Ioanei Băsescu. Şefii BNR despre „ilegalităţile“ de la CEC:  Astfel de declaraţii sunt periculoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, a cumpărat un teren agricol de 290 de metri pătraţi în comuna Nana, pe care l-a achitat din fonduri proprii şi dintr-un împrumut contractat de la CEC Bank
Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, a cumpărat un teren agricol de 290 de metri pătraţi în comuna Nana, pe care l-a achitat din fonduri proprii şi dintr-un împrumut contractat de la CEC Bank

Banca Naţională a României (BNR) va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC Bank privind creditul acordat Ioanei Băsescu, control care va fi început săptămâna viitoare şi finalizat până la 9 decembrie, a anunţat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

UPDATE Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, a mai spus că declaraţiile politicienilor privind conducerea CEC Bank şi a fondurilor de garantare au efecte asupra situaţiei financiare a acestor instituţii.

"Am auzit că la CEC s-au făcut ilegalităţi şi trebuia să-şi dea demisia. Dacă CEC ar fi fost o bancă mică, fără lichiditate, şi ar fi trebuit să participe pe piaţa interbancară, vă garantez că fiecare dintre departamentele de risc din băncile-mamă ar fi transmis subsidiarelor să închidă linile de finanţare cu CEC Bank. Astfel de declaraţii sunt periculoase. Să spună ce ilegalităţi s-au făcut", a spus Cinteză, la seminarul Eu-Cofile, potrivit Mediafax.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat duminică  că în cazul creditului bancar acordat Ioanei Băsescu de la CEC "ilegalităţile sunt evidente", iar preşedintele băncii, Radu Gheţea, ar fi trebuit să demisioneze, după apariţia scandalului pe această temă.

Directorul direcţiei Supraveghere a adăugat că, din fericire, CEC este o bancă mare, cu lichiditate suficientă, care nu atrage ci furnizează bani pe piaţa interbancară. "Aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplatr cu Marfin şi celelalte bănci în perioada Bank of Cyprus. Începuse lumea să retragă bani. Acolo avea bani un fond de garantare care dăduse garanţii unor bănci", a explicat Cinteză.


Nicolae Cinteză a precizat că Ministerul Finanţelor a transmis miercuri această solicitare către Banca Naţională a României (BNR), în calitate de principal acţionar al CEC Bank şi că acţiunea de verificare va fi încheiată până la 9 decembrie, potrivit Mediafax.

Plenul Senatului a aprobat iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC - Bank S.A de către Comisia pentru buget-finanţe, iar ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, sunt invitaţi pentru audieri în 9 decembrie la comisia senatorială privind activitatea acestei bănci.

Membrii Comisiei de buget din Senat au decis să solicite băncii transmiterea, până în data de 9 decembrie, a listei tuturor creditelor acordate în condiţii speciale, începând cu anul 2011.

Ioana Băsescu a cumpărat în luna septembrie un teren agricol de 290 de metri pătraţi în comuna Nana, judeţul Călăraşi, pe care a plătit 1,3 milioane de euro, din fonduri proprii şi dintr-un credit de un milion de euro contractat pe o perioadă de 30 de ani de la CEC Bank. Rata lunară a creditului contractat de Ioana Băsescu este de 30.000 de euro. 

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat recent, pentru "Adevărul", că băncile comerciale din România, de stat sau private, au acordat în primele nouă luni ale acestui an către persoane fizice 323 de credite cu o valoare de peste un milion de euro, iar cazul împrumutului accesat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, nu este unul singular.

Preşedintele Traian Băsescu declara că a convins-o pe fiica sa cea mare să cumpere terenul pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, la 13 noiembrie, că a fost sunat, în urmă cu două-trei săptămâni, de către Traian Băsescu, care l-a rugat ca Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea CEC, fără a motiva această intervenţie. Ulterior, şeful statului a confirmat că a avut o discuţie cu ministrul Chiţoiu, în cursul căreia "l-a avertizat" să nu-l schimbe din funcţie pe Gheţea înainte de terminarea mandatului legal.

Contractul de vânzare-cumpărare semnat de Micuţa firmă, care are ca obiect de activitate „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“, este controlată de Mara Bertola (39 de ani) şi a fost reprezentată legal în această tranzacţie de Fioravante Bertola, în calitate de administrator al societăţii comerciale. Atât Mara Bertola, cât şi Fioravante Bertola au cetăţenie italiană şi au domiciliu în Monaco. Firma Berfige are un capital social de numai 200 de lei. 

Familia de investitori italieni Bertola şi-a păstrat o poziţie discretă în piaţa terenurilor imobiliare încă din 2009, când au înfiinţat firma Berfige SRL, persoană juridică română, înregistrată la Registrul Comerţului. 

Tot în 2009, anul înfiinţării firmei, firma controlată de Mara Bertola a cumpărat mai multe terenuri în comuna călărăşeană Nana. Ion Tudor de la RoyalAgro este unul dintre fermierii care au lucrat până în această toamnă o parte din terenul achiziţionat de Ioana Băsescu. Până acum trei ani, el a fost şi proprietar pe 50 din cele 290 hectare care au ajuns în prezent în ferma „prezidenţială“.

„Am decis să vând pentru că nu câştigam foarte mult din agricultură, am zis să iau nişte bani să ridic o casă. Înţelegerea dintre mine şi italian (Fioravante Bertola - n.red.) a fost să îi vând terenurile, dar să le lucrez în continuare în arendă“, a explicat fermierul Ion Tudor, potrivit zf.ro.  

FOTO

Contract de credit pentru investiţii imobiliare 1

Ion Tudor spune că italienii au venit în Nana doar să vadă terenurile, iar apoi au parafat tranzacţia în Bucureşti, fiind asistaţi de avocata Mihaela Tudorache.

Firma familiei de italieni, fără niciun angajat, are patru ani de activitate, însă numai în 2012 a obţinut profit. În 2009, anul înfiinţării, dar şi anul în care italienii au demarat investiţiile (achiziţionarea de terenuri), firma a avut pierderi de 93.736 de lei, cifră de afaceri zero şi datorii de peste 2,8 milioane de lei. 

În 2010, pierderile Berfige au scăzut la puţin peste 2.000 de lei, cifra de afaceri a crescut la 55.426 de lei, iar datoriile totale – la 3,64 milioane de lei. În 2012, pierderile companiei au crescut la peste 34.000 de lei, datoriile – la peste 3,7 milioane de lei, iar cifra de afaceri a scăzut la aproape 25.000 de lei. 

Anul 2012 a fost însă unul mai bun, firma Berfige a înregistrat primul profit – de 145.493 de lei, la o cifră de afaceri de peste 295.000 de lei, iar datoriile au scăzut uşor la 3,6 milioane de lei. 


Mai puteţi citi pe aceeaşi temă: 

Senatul anchetează creditul acordat de CEC Bank fiicei preşedintelui Băsescu. Conducerea Senatului a aprobat luni înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind creditul primit de Ioana Băsescu de la CEC Bank.Subcomisia va ancheta activitatea CEC Bank pentru a determina dacă creditul Ioanei Băsescu a fost acordat preferenţial sau nu. Propunerea a fost făcută de senatorul PSD Cosmin Nicula.

Elena Băsescu: Banii românilor se duc la cântăreţii PSD. Iată un subiect demn de o comisie de anchetă parlamentară! Europarlamentarul Elena Băsescu susţine că, în timp ce angajaţii Televiziunii Române se confruntă cu disponibilizări, instituţia îi va acorda deputatului social-democrat Mihai Sturzu 10.000 de euro pentru fiecare emisiune la care acesta va participa.

Antonescu: E jenant că Băsescu, cu Tricolorul în spate, l-a măscărit pe Ponta din cauza fiicei sale. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, la RTV, că este "jenant" că preşedintele Traian Băsescu, cu "Tricolorul în spate", a făcut o conferinţă de presă şi l-a "măscărit" pe premier pentru chestiuni legate de Ioana Băsescu, potrivit Mediafax.

Ponta: Radu Gheţea nu va mai fi preşedintele CEC. Radu Gheţea, preşedintele CEC, va fi schimbat din funcţie, a declarat, duminică, premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la RTV, menţionând că îl susţine total pe ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, în verificarea activităţii manageriale a lui Gheţea, relatează Mediafax.

Ce-l aşteaptă la Nana pe fermierul Băsescu. Venirea investitorului Traian Băsescu în mica localitate din Bărăgan a renăscut speranţele de prosperitate ale localnicilor. Terenul e extrem de fertil, dar sistemul de irigaţii a fost distrus.

Radu Gheţea face un pas în spate pe site-ul CEC Bank după scandalul telefonului dat de Băsescu ministrului Finanţelor. Pagina de internet a CEC Bank şi-a schimbat radical compoziţia săptămâna aceasta după apariţia informaţiilor privind intervenţia telefonică a preşedintelui Traian Băsescu pe lângă ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu pentru menţinerea lui Radu Gheţea în funcţia de preşedinte al băncii de stat. Fotografiile cu Gheţea şi premiile bancherului au dispărut de pe portalul băncii şi au fost înlocuite de poziţionările în diferite clasamente ale băncii.

Săptămâna imobiliarelor în politică. De la Dragnea la Băsescu. Imobiliarele nu-i poartă noroc lui Băsescu: tocmai acum când îşi relansa cariera cu o conspiraţie izbucneşte scandalul Nana. Poate Zola să descrie mai bine patimile lui cu terenuri şi case, căci „Nana” are o ereditate apăsătoare: Mihăileanu şi Căşuneanu. Dacă pentru Băsescu imobiliarele sunt pisica neagră într-o marţi 13, pentru baronii locali sunt mană cerească. Ei vor primi în natură mii de hectare de teren şi imobile prin descentralizare.

De la cine a cumpărat Ioana Băsescu terenul de 290 de hectare de la Nana: o firmă de apartament, fără niciun angajat, controlată de o familie de italieni. La începutul lunii septembrie, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui României, a cumpărat un teren agricol de 290 de hectare în comuna Nana din judeţul Călăraşi. Investiţia familiei Băsescu a stârnit la scurt timp un amplu scandal mediatic: cum şi-a permis Ioana Băsescu un credit atât de mare, de ce consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu a sprijinit-o în această tranzacţie etc. Şi, totuşi, cine este vânzătorul?

Contractul integral dintre Ioana Băsescu şi CEC Bank, în „Cazul Călăraşi“. Clauzele din spatele împrumutului de 4,6 milioane de lei, făcut pe 30 de ani. Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a făcut public contractul semnat cu CEC Bank, prin care a împrumutat 4,6 milioane de lei pentru a cumpăra un domeniu de 290 de hectare de teren în judeţul Călăraşi. Rata fixă lunară: 30.266,51 de lei. Dobânda totală este cu aproximativ 1,2 milioane de lei mai mare decât creditul: 5.863.686,88 de lei.

Un mister: Ce este de anchetat în achiziţia unui teren agricol de Ioana Băsescu şi la ce serveşte înfiinţarea unei comisii parlamentare. Premierul a trimis Corpul de control pentru a investiga cum a cumpărat fiica lui Traian Băsescu teren în comuna Nana, plecând de la o emisiune de la Antena 3. El vrea şi o comisie parlamentară pentru „cazul Călăraşi“. Băsescu spune că este un scenariu fals şi că terenul a fost achiziţionat fără comiterea oricărei ilegalităţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite