BNR şi bancherii boicotează dezbaterea cu Zamfir şi Piperea privind legea dării în plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bancherii nu au mai venit să îşi susţină punctul de vedere, deşi săptămânile trecute au profitat de orice ocazie pentru a ataca legea dării în plată
Bancherii nu au mai venit să îşi susţină punctul de vedere, deşi săptămânile trecute au profitat de orice ocazie pentru a ataca legea dării în plată

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR), ai băncilor şi ai asociaţiilor profesionale ale acestora au boicotat dezbaterea privind legea dării în plată în care urmau să fie faţă în faţă cu Daniel Zamfir, iniţiatorul legii, cu avocatul Gheorghe Piperea şi cu reprezentanţii consumatorilor de servicii financiare.

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, şi 13 şefi de bănci comerciale au fost invitaţi luni la o masă rotundă privind legea dării în plată, organizată de ziarul „Bursa“ şi de Comisia juridică din Camera Deputaţilor la Palatal Parlamentului, însă aceştia au ales să nu participe la dezbatere, astfel că mai bine de jumătate dintre locurile rezervate vorbitorilor au rămas libere. La dezbatere au participat însă Daniel Zamfir, iniţiatorul legii dării în plată, avocatul Gheorghe Piperea, cel care reprezintă în instanţă mai multe grupuri de clienţi nemulţumiţi ai băncilor, şi Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).

Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul BNR, a explicat pentru „Adevărul“ că nu a fost vorba despre un boicot al dezbaterii de la Parlament de către guvernatorul Mugur Isărescu şi că acesta a participat la o conferinţă importantă pe tema educaţiei financiare. 

„Legea dării în plată s-a dezbătut şi redezbătut, iar Banca Naţională a României a fost prezentă de fiecare dată pentru a-şi prezenta punctul de vedere. Astăzi (luni – n.r.) a avut loc la Institutul Bancar Român un eveniment foarte important pe tema educaţiei financiare, a fost lansată Strategia Naţională pentru Educaţie Financiară, nimic mai important. În aceste condiţii, guvernatorul nu putea lipsi. Când inviţi pe cineva, te mai interesezi de agenda celui pe care îl inviţi. Mai ales că este vorba despre guvernatorul BNR, care are o agendă încărcată“, a declarat pentru „Adevărul“ Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul BNR. 

Legea privind darea în plată prevede ca cei care au luat credite pot ceda băncii locuinţa cu care au garantat, fără a mai rămâne datori cu ceva. Proiectul a fost votat în Senat în unanimitate, cu 119 voturi ”pentru”, iar acum se află la Camera Deputaţilor, unde urmează să fie discutată în comisiile de specialitate.


Daniel Zamfir, iniţiatorul legii, a afirmat că vrea o lege uşor aplicabilă şi că foarte mulţi oameni o aşteaptă. ”Legea dării în plată nu poate anula garanţia statului deoarece este garanţie suverană şi se aplică persoanelor fizice consumatori, garantori şi fideiusori, iar statul nu este persoană fizică. Dorinţa mea este ca programul Prima Casă să nu fie scos şi cei care au luat case prin acesta să fie protejaţi, să nu fie urmăriţi de ANAF cu penalităţi şi accesorii”, a spus Zamfir.


La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, care a reprezentat mai multe grupuri de clienţi în procese cu băncile, a afirmat că ”sămânţa” dării în plată se află în Codul Civil.
”Sămânţa dării în plată se află în Codul Civil, articolul 2325. Este practic vorba de acel non-recourse loan, care este reglementat în foarte multe state din SUA. De asemenea, mai există şi articolul 1492 din Codul Civil, care se cheamă fix ”Darea în Plată”. Prin noua lege, dacă în 30 de zile creditorul nu se înţelege cu debitorul, atunci acesta se poate adresa instanţei astfel încât să suplinească consimţământul creditorului”, a precizat Piperea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite