Biriş: Apropo de „reţinerea” şi nevirarea contribuţiilor, oare înţelege cineva cum e viaţa reală? Mai plăteşti salariile ştiind că rişti 1 până la 6 ani de închisoare?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Biris FOTO Mediafax
Gabriel Biris FOTO Mediafax

Intenţia de a-i băga pe angajatori la închisoare dacă nu virează contribuţiile angajaţilor ne îndreaptă către o nebunie, deoarece nu aşa merg lucrurile în viaţa reală, consideră consultantul fiscal Gabriel Biriş. El arată că, de multe ori, antreprenorii primesc cu întârziere banii de la clienţi, iar dacă legea va fi aplicată ei vor trebui să aleagă fie să plătească salariile angajaţilor, dar să intre la închisoare, fie să vireze contribuţii.

„Apropo de chestia asta cu «reţinerea» şi nevirarea, oare înţelege cineva cum funcţionează lucrurile în viaţa reală? Să zicem că ai o firmă cu câţiva angajaţi. Livrezi, facturezi şi nu eşti plătit de client. La sfârşitul lunii, te trezeşti că nu ai suficienţi bani să plăteşti şi salariile nete şi să pui de o parte pentru taxele ce trebuie «reţinute de la angajat» şi plătite la buget pe 25 ale lunii următoare. Ce faci? Acum dai banii oamenilor să aibă ce pune pe masă acasă şi să mai vină şi luna următoare la muncă. Te gândeşti că rezolvi tu cumva până pe 25. Şi poate chiar rezolvi şi îţi plăteşti şi dările şi treaba merge înainte - că altfel oricum în câteva zile ai avea conturile blocate de ANAF...  Dacă iese însă legea asta, mai faci aşa? Mai plăteşti salariile oamenilor ştiind că te rişti la 1 până la 6 ani de închisoare?”, subliniază consultantul fiscal.

El arată că „reţinerea” nu e ca şi cum cineva îi dă antreprenorului nişte bani ca să plătească impozitele şi contribuţiile, iar acesta trebuie să fie închis dacă îi foloseşte la altceva. „Mai înţelege oare cineva că «reţinerea» este un serviciu neplătit pe care statul îl solicită de la antreprenori? În loc să întărească acest sistem eficient de colectare a taxelor, statul nostru ce face: creează frustrări şi opoziţie... Ce o să urmeze? Să nu mai reţinem impozite şi contribuţii, să le plătească fiecare angajat direct la stat? Asta ar fi o nebunie, dar pare că într-acolo ne îndreptăm...”, consideră Biriş.

Angajatorii şi alte milioane de români, precum cei cu profesii liberale, vor risca să li se facă dosar penal dacă va fi adoptat un proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor. Dacă nu îşi plătesc la buget impozitele şi contribuţiile, cu intenţie, vor fi acuzaţi de evaziune fiscală, iar pedeapsa poate fi închisoarea de la 1 an la 6 ani, se arată în proiect.

În total un număr de 32 de impozite şi contribuţii datorate bugetului vor intra sub incidenţa actului normativ:  impozitul pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, impozitul pe veniturile din arendă, impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi şi dividende, impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc, contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor.

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani (...) încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexă constituie infracţiune şi atunci când neplata este consecinţa utilizării acestor sume în alte scopuri“, se precizează proiectul de act normativ.

 Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte documentul, prin această ordonanţă se vrea  creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat inclusiv prin responsabilizarea angajaţilor.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite