BCR Pensii sparge gheaţa şi devine primul administrator de fonduri de pensii facultative care plafonează comisionul la Pilonul III la cel mult 2 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De azi se majorează salariile bugetarilor şi se măresc pensiile bătrânilor

Începând cu 1 iunie 2018, BCR Pensii va implementa o schimbare importantă a schemei de comisionare a Fondului de Pensii Facultative BCR PLUS (Pilonul III), urmând să plafoneze valoarea comisionului din contribuţiile brute la cel mult 2 lei, indiferent cât de mare este contribuţia brută a participanţilor.

Principalele venituri ale administratorilor de fonduri de pensii facultative, deci şi ale BCR Pensii, provin din două tipuri de comisioane: cel din contribuţia brută plătită de participant şi cel din valoarea activelor fondului. Modificarea se referă la primul comision, cel din contribuţia brută, care se calculează, în prezent, prin aplicarea  unui procent de 3%. În aceste condiţii, pe măsură ce contribuţia este mai mare, şi valoarea nominală a comisionului creşte la rândul ei proporţional.

În scopul creşterii atractivităţii Pilonului III, al pensiilor facultative, BCR Pensii a luat hotărârea de a plafona valoarea comisionului din contribuţiile brute la maxim 2 lei, începând cu 1 iunie 2018. Cu alte cuvinte, comisionul aplicabil va rămâne la 3%, dar nu va depăşi 2 lei, indiferent cât de mare este contribuţia brută a participanţilor.

„Am hotărât să spargem gheaţa în sectorul pensiilor private şi să facem aceste modificări inovatoare deoarece am considerat că este în interesul participanţilor noştri să venim cu o soluţie care să încurajeze economisirea şi să le faciliteze creşterea contribuţiilor la Pilonul III. Schema propusă asigură că o creştere a contribuţiilor va fi însoţită de o creştere a valorii comisionului doar până la un punct, după care se va opri. În plus, ni se pare o soluţie adaptată nevoilor actuale ale participanţilor, prin faptul că asigură un plafon clar pentru toată lumea în ceea ce priveşte valoarea maximă a comisionului.  Credem că noua schemă de comisionare, alături de performanţa investiţională foarte bună, va contribui la creşterea atractivităţii Fondului de Pensii Facultative BCR PLUS în rândul participanţilor existenţi şi potenţiali”, a declarat Radu Crăciun, Director General şi Preşedinte Directorat al BCR Pensii.

Noua schemă valabilă la BCR Pensii începând cu 1 iunie 2018 va face, spre exemplu, ca pentru o contribuţie brută de 150 de lei, cei 2 lei să reprezinte doar 1,33% din contribuţie (în loc de 3%), iar în cazul unei contribuţii brute totale de 300 de lei (plata efectuată de către angajator într-o singură tranşă, din care 150 de lei fiind suportaţi de către angajator şi 150 de lei de către angajat), procentul să scadă şi mai mult, până la nivelul de 0,66%.

 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite