BCR extinde sistemul de programări online, cu acces non-stop la tot orarul sucursalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BCR sediul central Foto BCR

BCR extinde sistemul de programări online, cu acces non-stop la tot orarul sucursalelor. Aproape 5 milioane de programări au fost făcute de clienţi la un an de la implementarea în premieră pentru piaţa bancară.

Banca Comercială Română (BCR) a decis să extindă sistemul de programări în sucursale, ca urmare a rezultatelor peste aşteptări înregistrate în primul an de funcţionare. Astfel, programările online vor putea fi făcute pe tot orarul de operare al sucursalelor bancare, acestea fiind disponibile pe site-ul bcr.ro (www.bcr.ro/programare).

Introdus la sfârşitul lui octombrie 2020, sistemul de programări s-a dovedit a fi de succes, atât din perspectiva accesabilităţii şi a calităţii serviciilor de consiliere, cât şi din cea a respectării stricte a regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei.

În ultimul an, clienţii BCR au efectuat aproape aproape 5 milioane de programări, atât prin telefon, cât şi online, pentru realizarea unor operaţiuni fizice în sucursale, cu o medie zilnică de aproximativ 20.000 solicitări. În paralel cu aceste volume, BCR a înregistrat o nouă creştere semnificativă a indexului de satisfacţie în rândul clienţilor.

Programările online se efectuează extrem de rapid, în cel mult un minut, prin intermediul site-ului www.bcr.ro. Tot ce trebuie să facă un client este să selecteze tipul operaţiunii dorite, sucursala BCR la care vrea să ajungă, intervalul orar disponibil, apoi să completeze datele personale şi cele de contact, iar rezervarea va ajunge automat în mailul său, precum şi în cel al consilierului bancar, dublată de o confirmare prin SMS.

Există, în continuare, şi posibilitatea programării telefonice. Fiecare agenţie beneficiază de un număr de telefon dedicat, unde clienţii pot suna pentru o astfel de rezervare. Numerele de telefon sunt afişate la fiecare sucursală, pe pagina de web a băncii - www.bcr.ro şi sunt disponibile, de asemenea, şi la Contact Center BCR - *2227. Nu este necesară o programare pentru operaţiunile efectuate la bancomate (ATM-uri) şi maşinile multifuncţionale (MFM sau APT-uri), care oferă disponibilitaea unei game largi de operaţiuni, de la schimb valutar, alimentări de conturi, până la transferuri, plăţi de facturi sau achitarea ratelor.

În ultimii doi ani, BCR şi-a extins accelerat serviciile şi produsele care pot fi accesate, atât în mediul online, cât şi telefonic. Prin George, platforma de mobile & internet banking, clienţii au posibilitatea, încă de anul trecut, să îşi gestioneze complet relaţia cu banca 100% online: vizualizare conturi, generare extrase, blocare şi deblocare carduri, mărire limită de acces la cash prin card, plată facturi de furnizori, accesare & obţinere credit de nevoi personale sau refinanţare credite de la alte bănci, carduri de credit şi overdraft, asigurări şi multe altele.

BCR asigură suport pentru clienţii care nu sunt atât de familiarizaţi cu tehnologia, oferindu-le acces la o gamă extinsă de operaţiuni accesibile prin telefon, în Contact Center, serviciu disponibil în fiecare zi, 24 de ore din 24. În prezent, telefonic, se pot efectua următoarele operaţiuni: Verificare cont curent; Asistenţă de specialitate în utilizarea serviciilor de Internet şi Mobile Banking; Asistenţă de urgenţă si suport utilizare pentru carduri; Preluare acord livrare carduri noi la domiciliu; Plată facturi (în limita unei singure facturi şi a unei sume maxime de 300 de lei); Informaţii personalizate şi generale despre produsele şi serviciile BCR; Transferuri bancare prin serviciul Alo24; Actualizare de date.

Contact Center-ul BCR este accesibil la următoarele numere de telefon: *2227 – număr cu tarif normal apelabil în reţelele naţionale fixe/mobile Telekom, Orange, Vodafone, RDS-RCS - sau +4.021.407.42.00 – număr cu tarif normal, apelabil din străinătate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite